Morar: Când preşedintele şi premierul îţi spun că împiedici numirile în Ministerul Public, trebuie să pleci

Daniel Morar a declarat vineri că atunci când preşedintele şi premierul îţi spun că este o problemă mare de constituţionalitate şi că, rămânând în fruntea Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, împiedici numirile în Ministerul Public sau eşti o problemă pentru sistem, trebuie să pleci.

453 afișări
Imaginea articolului Morar: Când preşedintele şi premierul îţi spun că împiedici numirile în Ministerul Public, trebuie să pleci

Daniel Morar (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

Prim-adjunctul procurorului general al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Daniel Morar, a anunţat că a decis să se retragă din această funcţie şi i-a comunicat acest lucru preşedintelui Traian Băsescu.

Morar a spus că zilele trecute, inclusiv joi, a aflat că este pe cale să genereze o mare problemă constituţională, să declanşeze un conflict între puterile statului.

"Pare un lucru serios şi nu vreau să fac asta. Acesta este motivul pentru care am decis să pun capăt carierei mele în fruntea Ministerului Public, nu înainte de a vă spune că ceea ce au făcut procurorii DNA în această perioadă a fost un lucru extraordinar, că ceea ce au făcut judecătorii care au instrumentat dosarele noastre, de la toate instanţele, a fost, de asemenea, un lucru extraordinar, pentru care eu le sunt profund recunoscător", a mai spus Daniel Morar.

El a precizat că a venit în fruntea Ministerului Public pentru a rezolva problemele, nu pentru a crea altele, de aceea a decis să plece.

"În momentul în care cei mai importanţi oameni din statul român, atât premierul Victor Ponta, cât şi preşedintele Traian Băsescu îţi spun că e o problemă mare de constituţionalitate şi îţi spun ţie, lui Morar, că rămânând acolo împiedici numirile în Ministerul Public sau că eşti o problemă pentru sistem, trebuie să pleci. Eu am venit aici să rezolv probleme, şi nu să creez unele. Prin urmare, o să solicit CSM să revoce, să înceteze detaşarea mea în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte în funcţia de prim adjunct al procurorului general", a declarat Daniel Morar.

Acesta a subliniat că nu are nicio îndoială cu privire la legalitatea procedurii de detaşare a sa în fruntea Ministrului Public.

"Există o lege, există un text clar şi precis, există o procedură validată, verificată şi folosită şi până acum", a explicat Morar.

El a mai spus că a acceptat funcţia în Ministerul Public pentru ca în fruntea Direcţiei Naţionale Anticorupţie să fie cei mai buni oameni, nu cei buni sau cei medii, şi că în această notă trebuie înţeleasă declaraţia lui din această săptămână, în care şi-a manifestat opinia ca în fruntea DNA trebuie să fie un procuror din DNA.

"Sunt oameni validaţi, sunt oameni foarte bine pregătiţi profesional, sunt printre cei mai buni. Nu am intenţionat şi nici nu aveam cum să încalc dreptul primului ministru de a nominaliza şi deptul preşedintelui de a numi pe cine vrea dânsul în aceste poziţii. Era doar o atitudine. Am văzut însă aseară că nu avem dreptul la această atitudine. Ni s-a spus că desemnarea şi numirea procurorului general şi a procurorului şef DNA este o înţelegere exclusiv între actorii politici şi că nu contează ce spun magistraţii, procurorii şi judecătorii", a adăugat Morar.

El a mai spus că le cere acestor magistraţi să-şi păstreze aceeaşi atitudine, în măsura în care pot, iar jurnaliştilor le cere să îi ajute când şi cum pot.

Totodată, Daniel Morar a spus că mai poate cere Comisiei Europene să manifeste aceleaşi standarde de exigenţă, aceleaşi criterii de apreciere a justiţiei române ca şi până acum.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, referitor la detaşarea lui Daniel Morar de către CSM în funcţia de prim-adjunct al procurorului general, că poate ar trebui clarificată de către Curtea Constituţională această situaţie.

"Nu mă pot pronunţa, ştiţi că nu sunt jurist. Nu pot pronunţa public o opinie. Am văzut controversa între Guvern şi CSM. Probabil că o acţiune în constatare pentru clarificarea legii la Curtea Constituţională ar fi necesară, pentru că totuşi desemnarea procurorului general adjunct, a procurorului general, a prim-adjunctului procurorului-general, a procurorului-şef al DNA este un atribut al preşedintelui", a spus Băsescu.

El a argumentat că, dacă s-ar merge pe interpretarea aceluiaşi principiu după care s-a făcut această detaşare, ar putea fi rezolvată situaţia privind desemnările la conducerea Parchetelor numai prin această modalitate, fără a mai fi implicaţi şi preşedintele şi ministrul Justiţiei în procesul decizional, aşa cum stipulează legea 303 pe 2004.

"Şi dacă mergem la nesfârşit cu detaşări de astfel de funcţii, eu mă întreb de ce CSM nu detaşează acum un procuror general, că putem interpreta legea că îl poate detaşa pentru trei ani? Şi atunci nu ne mai batem capul nici cu ministrul Justiţiei, nici cu preşedintele. Şi secţia de procurori detaşează pentru trei ani procurori generali şi pe toţi cei 21 care sunt cu delegare. De ce nu îi detaşează pe trei ani şi am terminat toată această discuţie? Deci, aici este clar un conflict", a afirmat Băsescu.

Preşedintele a concluzionat că nu afirmă că acţiunea CSM este ilegală, ci doar că legea după care s-a procedat ar putea fi neconstituţională.

Secţia pentru procurori a CSM a hotărât, în 25 martie, detaşarea lui Daniel Morar de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, cu grad profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), în funcţia de prim-adjunct al procurorului general al PICCJ, pentru o perioadă de şase luni, cu începere din 2 aprilie 2013.

Guvernul a arătat miercuri, într-un comunicat de presă, că CSM nu are competenţa de numire şi de delegare a unui magistrat în funcţia de prim-adjunct al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ceea ce intră în competenţa CSM fiind detaşarea în cadrul Parchetului.

Consiliul Superior al Magistraturii a precizat miercuri, într-un comunicat de presă, că decizia Secţiei de procurori a fost luată cu unanimitate de voturi, în baza articolului 58 alineatul 1 din Legea 303/2004 şi a articolului 40 alineatul 1 litera a din Legea 317/2004.

Potrivit Guvernului, pentru numirea în funcţia de prim-adjunct al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, potrivit articolului 54 alineatul 1 din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, trebuie respectate o serie de etape procedurale, şi anume propunerea ministrului Justiţiei, avizul Consiliului Superior al Magistraturii şi numirea prin decret al preşedintelui României.

Premierul Victor Ponta a declarat că i-a propus procurorului şef interimar al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Călin Nistor, să ocupe postul de adjunct al şefului DNA, dar acesta a refuzat, ceea ce demonstrează că Daniel Morar are control asupra procurorilor.

"Îmi este foarte clar că ce a declarat Morar, şi anume că «Am control pe procurori», e o realitate, pentru că, pe de-o parte, sunt acuzat de Morar şi Macovei că nu vreau să propun procurori de la DNA, dar, pe de altă parte, când propun procurori de la DNA, aceştia nu pot să accepte. Poate în felul ăsta se înţelege de fapt cât de mare e ipocrizia lui Morar şi Macovei", a spus Ponta la Antena 3.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici