Morega: Conducerea PNL trebuie să facă o analiză serioasă privind cauzele demisiilor din partid

Liderul PNL Gorj, deputatul Dan Morega, a declarat, miercuri, că, în opinia sa, conducerea centrală a partidului şi în special Crin Antonescu ar trebui să facă o analiză serioasă pentru a stabili cauzele care au determinat 20% din parlamentarii liberali să părăsească PNL

25 afișări
Imaginea articolului Morega: Conducerea PNL trebuie să facă o analiză serioasă privind cauzele demisiilor din partid

Morega: Conducerea PNL trebuie să facă o analiză serioasă privind cauzele demisiilor din partid (Imagine: Florinel Gureanu/Mediafax Foto)

Morega a apreciat că demisiile senatorului Gabriel Berca şi deputatului Mihai Banu nu trebuie catalogate drept "trădare", ci ca un moment în care în partid să se facă o "analiză serioasă" pentru a se afla ce îi determină pe parlamentarii liberali să părăsească PNL.

"Eu, personal, mai degrabă regret plecările lor decât să-i condamn. Ambii sunt doi oameni de valoare, bine pregătiţi profesional şi ca ei mai sunt şi alţii care au părăsit partidul. De aceea, cred că la nivelul conducerii centrale a PNL, al preşedintelui partidului, se impune o analiză mai profundă în ceea ce priveşte plecările parlamentarilor pentru că deja am rămas fără 20% din oamenii care au fost aleşi prin vot uninominal în noiembrie 2008", a mai spus Morega.

Deputatul a declarat că nici Berca şi nici Banu sau cei care au părăsit partidul în ultima perioadă nu ar trebui catalogaţi prea repede drept "trădători" sau "traseişti", în lipsa unei analize care să clarifice contextul plecării acestora din PNL. Liderul liberalilor gorjeni a susţinut că fiecare dintre cei care au plecat din PNL a fost condiţionat şi de promisiunile făcute în propria campanie electorală, promisiuni pe care nu le pot îndeplini într-un partid rămas în opoziţie, Morega militând de mai multe ori pentru intrarea liberalilor la guvernare alături de PDL.

"Eu zic să nu ne grăbim cu sintagme stereotipe de genul trădători, laşi, traseişti sau că ar fi plecat pentru interesul personal, pentru că poate lucrurile nu stau aşa. De ce nu ne gândim că poate au trecut la un alt partid pentru că ei au angajamente faţă de comunităţile care i-au ales, sunt primari care i-au susţinut în campanie şi care acum nu găsesc finanţare pentru proiectele lor. De aceea eu cred că preşedintele PNL trebuie să analizeze cu prudenţă şi profunzime cauzele pentru care 20% din parlamentari au părăsit partidul. Situaţia aceasta ar trebui să dea de gândit întregii conduceri a PNL", a adăugat Morega.

Deputatul PNL a mai precizat că el nu intenţionează să părăsească partidul, acesta anunţându-şi deja candidatura pentru un nou mandat la şefia PNL Gorj în cadrul alegerilor ce vor avea loc la începutul lunii iunie. El a menţionat însă că, în Parlament, va încerca să obţină sprijin de la toate formaţiunile politice pentru a-şi promova proiectele de lege pe care le-a iniţiat sau le va iniţia.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici