Moţiunea "Stop degradării nivelului de trai!" a fost adoptată de Senat

Moţiunea simplă "Stop degradării nivelului de trai! Stop iresponsabilităţii din sectorul energetic!", iniţiată de PSD şi PC, a fost adoptată, marţi, de Senat, cu 74 de voturi "pentru" şi 33 "împotrivă".

3 afișări
Imaginea articolului Moţiunea "Stop degradării nivelului de trai!" a fost adoptată de Senat

Moţiunea "Stop degradării nivelului de trai! " a fost adoptată de Senat

După adoptarea moţiunii, preşedintele Senatului, Nicolae Văcăroiu, a declarat că toate solicitările din document sunt obligatorii pentru Guvern.

Aceasta este a doua moţiune simplă care este adoptată în actuala sesiune parlamentară. Prima a fost cea a PDL, pe tema taxei auto, adoptată de Camera Deputaţilor.

Textul moţiunii semnate de 39 de senatori PSD şi PC are ca motto articolul 47 din Constituţie: "Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială,de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent".

Semnatarii moţiunii solicită Guvernului să ia măsuri "imediate" pentru protejarea puterii de cumpărare a cetăţenilor cu venituri medii şi mici şi instituirea unor mecanisme specifice de compensare a cheltuielilor cu întreţinerea locuinţei pentru cei aflaţi sub pragul sărăciei.

De asemenea, Guvernul trebuie să coreleze etapizat veniturile populaţiei cu valoarea coşului minim de consum lunar calculat de INS, astfel încât nici o pensie şi nici un salariu să nu fie sub această valoare.

Ei mai vor iniţierea unor negocieri reale cu Federaţia Rusă pentru stoparea creşterii preţului la gazele naturale, cărbunele, păcura importate şi promovarea participării României în proiecte alternative de transport al hidrocarburilor către Europa de Vest.

Semnatarii mai solicită Executivului finalizarea strategiei din domeniul energetic în conformitate cu noul pachet de legi pentru energie şi schimbări climatice la nivel european.

Guvernului i se cere să coreleze în 3 luni dezechilibrele majore în materie de salarizare în cadrul sectorului bugetar, prin elaborarea şi prezentarea în Parlament spre dezbatere şi adoptare a unui proiect de lege de instituire a unui sistem unic de salarizare a personalului bugetar.

Legea solicitată va trebui să găsească un echilibru just între importanţa socială a diferitelor sectoare de activitate pe de o parte şi nivelul pregătirii, complexitatea şi calitatea sarcinilor îndeplinite, responsabilitatea asumată şi performanţa profesională, pe de altă parte. Legea trebuie să instituie un raport echitabil între valoarea minimă şi maximă a salariului din sectorul bugetar.

PSD şi PC mai solicită reducerea, la nivelul anului 2008, a tuturor cheltuielilor guvernamentale cu echivalentul a două miliarde de euro şi introducerea unui mecanism de supraveghere şi control al execuţiei bugetului consolidat, prin prezentarea trimestrială în Parlament a unui raport preliminar cu privire la gestiunea cheltuielilor bugetare.

Social-democraţii şi conservatorii mai cer Guvernului să prezinte în Parlament un program naţional actualizat de luptă împotriva sărăciei şi a sărăciei severe, cu măsuri concrete şi etape de derulare, precum şi cu responsabilităţi concrete ale instituţiilor statului implicate.

De asemenea, Guvernul trebuie să prezinte în Parlament, la interval de trei luni, un raport privind starea de sănătate a tinerei generaţii din România şi să aprobe un program naţional de măsuri pentru asigurarea securităţii alimentare a acesteia.

PSD şi PC cer Guvernului stoparea imediată a majorării preţului la gaze naturale din producţia internă şi utilizarea sumelor colectate pe seama ultimei majorări într-un fond destinat protejării populaţiei.

PSD şi PC mai cer Guvernului să promoveze Programul de reabilitare termică a clădirilor multietajate, prin suportarea de la bugetul de stat şi bugetele locale a costurilor aferente populaţiei aflată sub pragul de sărăcie.

Senatorii social-democraţi şi conservatori constată că România se îndepărtează "tot mai mult" de principiile modelului european şi că accentuarea derapajelor economice şi sociale de pe parcursul anului 2007 reprezintă consecinţa incoerenţei politicilor aplicate, "economia românească ajungând mult mai vulnerabilă decât acum trei ani".

"Putem afirma astăzi, cu mâhnire, că România a ratat startul integrării în Uniunea Europeană", susţine moţiunea.

Documentul mai arată că regimul politic de dreapta, reprezentat de tandemul Tăriceanu-Băsescu, va rămâne în istorie ca exemplu de lipsă de performanţă în gestionarea politicilor publice.

"Extinderea fenomenului de corupţie fără condamnarea în instanţă a vreunui corupt, polarizarea societăţii într-o manieră străină modelului european, lipsa de eficienţă şi instabilitatea în funcţionarea instituţiilor statului, înlocuirea criteriilor de competenţă cu cel al ataşamentului faţă de partide şi conducătorii acestora, accentuarea decalajelor externe şi izolarea României în plan extern reprezintă doar câteva elemente caracteristice evoluţiilor din societatea românească în ultimii trei ani", precizează semnatarii moţiunii.

Ei susţin că investiţiile directe în economie sunt din ce în ce mai puţine, iar deficitul de cont curent a depăşit nivelul de avarie. De asemenea, moţiunea precizează că rata inflaţiei are un nivel de 7,26%, cu 0,69 puncte procentuale peste rata inflaţiei înregistrată la finele anului 2007.

"Scopul acestei moţiuni este, pe de o parte, acela de a trage un semnal de alarmă în legătură cu impactul direct pe care derapajele macroeconomice îl au asupra agravării fenomenului de sărăcie în România, prin scăderea drastică a puterii de cumpărare a persoanelor cu venituri mici şi medii, iar, pe de altă parte, de a solicita Guvernului să acţioneze urgent în sensul limitării extinderii acestui fenomen", mai susţin senatorii PSD şi PC.

Ei susţin că guvernarea s-a manifestat ca o "putere fără soluţii", atunci când este vorba despre menţinerea nivelului de trai al majorităţii populaţiei, dar susţine cu zel orice iniţiativă menită să redistribuie beneficiile creşterii economice, exclusiv în folosul clientelei politice.

De asemenea, PSD şi PC menţionează că preţurile au crescut spectaculos: la gaze naturale cu 100%, la pâine cu 80%, la apă şi canal cu 80%, la lapte cu 75%, la energie termică cu 60-100%, la carne cu 60%, la ulei cu 45%, la energie electrică cu 19%.

Ei susţin că anticipează o majorare a preţurilor în anul 2008 cu 30% la pâine, 10-30% la gaze naturale, la energie eletrică şi termică cu 10%, la carne, mezeluri şi lapte cu 30%. De asemenea, senatorii PSD şi PC precizează că va creşte şi preţul gazelor naturale şi al cărbunelui.

Semnatarii moţiunii arată că "lipsa unei strategii coerente în domeniul energetic, abandonarea sau blocarea proiectelor de interes major, lipsa competitivităţii, managementul iresponsabil şi neperformant, toate acestea asociate unei politici externe păguboase, au generat derapaje cu consecinţe grave atât în plan micro, cât şi macroeconomic".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici