Năstase: Când Băsescu a anunţat că ar putea să nu mai candideze mi-au dat lacrimile

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, a apreciat, marţi, la Realitatea TV, că "riscul" ca Traian Băsescu să nu mai candideze la alegerile prezidenţiale este "destul de mic", el afirmând că i-au dat lacrimile la afirmaţia şefului statului despre o asemenea opţiune.

17 afișări
Imaginea articolului Năstase: Când Băsescu a anunţat că ar putea să nu mai candideze mi-au dat lacrimile

Năstase: Când Băsescu a anunţat că ar putea să nu mai candideze mi-au dat lacrimile

Năstase a spus că, atunci când Traian Băsescu a evocat posibilitatea de a nu mai candida la alegerile prezidenţiale, i-au dat lacrimile.

El s-a referit la afirmaţia lui Băsescu despre posibilitatea, în cazul în care politca economică a actualului Guvern va fi "un eşec", să nu mai candideze la alegerile prezidenţiale.

"Când a anunţat că nu va mai candida, am început să plâng. Nu aţi văzut, dar aveam lacrimi în ochi", a spus Năstase.

El a precizat că nu a luat afirmaţia lui Băsescu în serios, argumentând că în Ministerul Afacerilor Externe, pe un post de secretar de stat pentru relaţia cu românii de peste hotare, care ar trebui să revină PSD, a fost numit "un consilier de la Cotroceni".

"Asta mă duce cu gândul la faptul că se pregăteşte campania electorală, inclusiv pe zona aceasta. Mi-am revenit şi mi-am dat seama că riscul acesta (ca Băsescu să nu mai candideze – n.r.) este destul de mic", a mai afirmat fostul prim-ministru.

Citeşte şi

Băsescu analizează şi posibilitatea de a nu mai candida (Video)

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici