Năstase: I-am spus lui Diaconescu că nu voi fi Cozmâncă pentru el - surse

Liderul PSD Adrian Năstase a afirmat, joi, la o întâlnire cu board-ul Patronatului Român, că într-o discuţie cu Cristian Diaconescu i-a transmis acestuia că "nu va fi Cozmâncă pentru el" şi nu va accepta să candideze de pe poziţia a doua în echipă cu fostul ministru de Externe.

14 afișări
Imaginea articolului Năstase: I-am spus lui Diaconescu că nu voi fi Cozmâncă pentru el - surse

Năstase: I-am spus lui Diaconescu că nu voi fi Cozmâncă pentru el - surse (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD a participat, joi, la o întâlnire cu conducerea Patronatului Român. Surse participante la această întâlnire au precizat pentru MEDIAFAX că Năstase a abordat şi subiectul candidaturii sale la preşedinţia PSD în condiţiile în care reprezentanţii Patronatului Român i-au solicitat să candideze la şefia partidului.

În cadrul discuţiilor s-a ridicat şi subiectul candidaturii în tandem Năstase-Diaconescu.

Potrivit surselor citate, Năstase le-a spus reprezentanţilor Patronatului Român că i-ar fi transmis lui Diaconescu că în cazul unui tandem cu acesta va accepta doar poziţia întâia în cadrul echipei, candidând aşadar pentru poziţia de preşedinte al PSD şi nu pentru cea de preşedinte executiv.

"I-am spus (lui Diaconescu n.r.) că nu voi accepta să fiu Cozmâncă pentru el", ar fi spus Năstase în cadrul întâlnirii, el apreciind totodată că Diaconescu va trebui să accepte a doua funcţie în partid, în situaţia în care cei doi vor forma o echipă.

Sursele participante la discuţie au mai arătat că reprezentanţii Patronatului Român i-au solicitat lui Năstase să îşi depună candidatura la preşedinţia PSD având în vedere rezultatele bune pe care acesta le-a avut în calitate de premier şi sprijinul pe care l-a acordat în cadrul guvernării sale IMM-urilor.

Adrian Năstase a declarat, miercuri, la Piteşti, că şi-ar putea anunţa oficial candidatura la şefia partidului la Consiliul Naţional, adăugând că a dat un mesaj "destul de clar" celor interesaţi, iar cei care au dorit să-l înţeleagă l-au înţeles.

Năstase a declarat, marţi, la Realitatea TV, că, în acest moment, este din ce în ce mai hotărât să candideze la preşedinţia PSD, el precizând că decizia finală o va lua la şedinţa Consiliului Naţional, din 4 februarie.

"În acest moment sunt din ce în ce mai hotărât să candidez (la preşedinţia PSD - n.r.). Decizia finală o voi lua la Consiliul Naţional", a spus Năstase.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici