Întrebat ce şanse ar avea primarul Constanţei să fie nominalizat de PSD drept candidat la funcţia de preşedinte al României, Adrian Năstase a declarat: "Radu Mazăre, dacă îşi doreşte lucrul ăsta, o să-l afirme public şi se va face evaluarea necesară în cadrul partidului, dar deocamdată cred că el a vrut să ne spună că iată, există şi alţi candidaţi în cadrul partidului şi trebuie să ne gândim serios".
Adrian Năstase a spus că un lucru sigur în privinţa primarului Constanţei este faptul că acesta este "foarte motivat" şi că are "un mesaj anti-Băsescu foarte clar, pe care alţi colegi poate că nu-l au atât de evident".
Năstase a mai spus că, oricum, candidatul PSD pentru Preşedinţie va fi stabilit în urma discuţiilor din PSD, iar astfel de discuţii au loc pentru găsirea celei mai bune soluţii.
Primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, a declarat, joi, că a primit foarte multe propuneri de a participa la alegerile prezidenţiale, atât din PSD, cât şi din partea unor oameni de afaceri, dar că nu este interesat să candideze, nu pentru că se teme de "bătaie", ci pentru că pur şi simplu nu vrea.