Năstase: Vanghelie este ca un buldozer care merge până acolo unde un zid nu îi permite să continue

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, l-a comparat pe vicepreşedintele partidului, Marian Vanghelie, cu "un buldozer care are în faţă o suită de ziduri şi merge până acolo unde un zid nu îi permite să meargă mai departe", lăudând calităţile organizatorice ale acestuia.

32 afișări
Imaginea articolului Năstase: Vanghelie este ca un buldozer care merge până acolo unde un zid nu îi permite să continue

Năstase: Vanghelie este ca un buldozer care merge până acolo unde un zid nu îi permite să continue (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

Năstase a lăudat, miercuri, într-o conferinţă de presă la Cluj, calităţile de organizator ale lui Vanghelie.

"Părerea mea despre Vanghelie este că funcţionează pe principiul buldozerului care are în faţă o suită de ziduri şi merge până acolo unde un zid nu îi permite să meargă mai departe. Are extrem de multe calităţi organizatorice şi nu trebuie folosit ca ideolog al partidului, ca purtător de cuvânt pe probleme politice", a spus Năstase.

Potrivit acestuia, rezultatele obţinute de Vanghelie la Bucureşti confirmă calităţile sale de organizator.

"Ce poate fi mai important decât un vot care legitimează o anumită linie. Poate vorbeşte mai puţin sofisticat ca Dâncu. Trebuie să acceptăm diferenţierea şi utilizarea oamenilor pe posturi pe care pot da randament mare", a afirmat Năstase.

Liderul PSD a adăugat că problema cu Vanghelie a fost că, existând un vid de leadership, acesta a ieşit în faţă şi a fost disponibil să răspundă de fiecare dată.

"Cred că într-un partid mare ca PSD oamenii care au energie şi se bat şi au un stil de a rupe uşa ca să obţină o decizie sunt utili, dar trebuie să fie şi alţii, de alte feluri. Trebuie să vedem o echipă pentru viitoarea guvernare”, a conchis liderul PSD.

 

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici