Năstase vrea o confruntare electorală cu Băsescu şi spune că ar candida la Preşedinţie în 2009

Fostul premier Adrian Năstase a declarat, vineri, la Slatina, într-o conferinţă de presă, ca vrea o confruntare electorală cu Traian Băsescu şi nu exclude o posibilă candidatură a sa la viitoarele alegeri prezidenţiale din anul 2009.

4 afișări
Imaginea articolului Năstase vrea o confruntare electorală cu Băsescu şi spune că ar candida la Preşedinţie în 2009

Năstase vrea o confruntare electorală cu Băsescu şi spune că ar candida la Preşedinţie în 2009

Deputatul PSD Adrian Năstase spune că dacă ar fi fost acum preşedinte s-ar fi evitat trei ani de scandal pe scena politică. Năstase crede că oamenii vor " un alt tip de preşedinte", preocupat mai mult de politica externă şi mai puţin de luptele politice interne.

"Regret că nu sunt preşedinte, aşa cum, probabil, regretă foarte mulţi oameni. Se evitau trei ani de scandal. Cred că aceşti trei ani au fost pierduţi. Deşi veneam în 2004 cu încărcatură negativă a funcţiei de prim-ministru, am obţinut aproape cinci milioane de voturi şi sunt convins că sunt în continuare foarte mulţi oameni care ar dori un alt profil, un alt tip de preşedinte, un fel de comis-voiajor pentru România, care să meargă să se bată în afară, nu în interior. Cu cine să se bată în interior, cu primul-ministru? Eu cred că modelul acesta e aiurea. Cineva m-a întrebat mai devreme dacă în România s-a inventat maşina cu doi şoferi. Răspunsul se subînţelege", a declarat Adrian Năstase.

Năstase a declarat că ar candida oricând la funcţia de preşedinte al ţării, deoarece nu are motive să se teamă de confruntarea cu Traian Băsescu.

Adrian Năstase a mai precizat că nu va fi o confruntare între el şi Mircea Geoană în PSD pentru desemnarea candidatului partidului la alegerile prezidenţiale, precizând că "Mircea Geoană poate să fie oricând o variantă de candidat la prezidenţiale".

"Decizia de desemnare a candidatului PSD pentru alegerile prezidenţiale se va lua în funcţie de şansele fiecăruia. Dacă ar fi cazul, nu mi-ar fi teamă, ci, din contră, mi-aş dori o confruntare cu Traian Băsescu. Asta nu înseamnă că nu pot fi şi alţi contracandidaţi în PSD pentru Traian Băsescu, care să aiba şanse mai mari", a explicat Năstase.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici