Negocieri politice. Liderii USR PLUS vor discuta miercuri varianta ca Ludovic Orban să fie propunerea partidelor de dreapta

  • Negocierile de marţi pentru guvern nu au adus niciun rezultat.
  • PNL are acum două variante de premier, una oficială şi una neoficială, Orban şi Cîţu.
  • Liderii USR PLUS vor discuta miercuri varianta ca Ludovic Orban să fie propunerea partidelor de dreapta.
  • Iohannis a primit patru propuneri de prim-ministru şi nu a ales niciuna.
1503 afișări
Imaginea articolului Negocieri politice. Liderii USR PLUS vor discuta miercuri varianta ca Ludovic Orban să fie propunerea partidelor de dreapta

Orban vrea din nou să fie numit în funcţia de premier

 
PNL are două propuneri de premieri în acest moment, Orban şi Cîţu, dintre care trebuie să aleagă una. Liberalii  au discutat  marţi seara până aproape de miezul nopţii, însă nu au ajuns la nicio concluzie. Surse din PNL au afirmat că „varianta de premier în persoana lui Florin Cîţu nu a fost retrasă şi nu s-a discutat ca acesta să se retragă”.
 
S-a ajuns la varianta ”Orban premier” după întâlnirile lui Orban cu Iohannis şi cu liderii USR-PLUS şi UDMR. S-a vorbit în patru despre acestă soluţie, la celebra Vila Lac. La discuţie au fost de faţă Orban, Barna, Dragoş Tudorache şi  Kelemen Hunor.
 
Potrivit surselor Aleph News, nu a fost însă prima oară în aceste zile când s-a auzit numele Orban în dreptul funcţiei de premier. Ludovic Orban le-a spus liberalilor, în şedinţa de marţi seară de la partid, că în discuţiile de sâmbătă şi duminică liderii USR-PLUS au propus explicit varianta preluării de către el a funcţiei de premier. UDMR a fost, în principiu, de acord.

Dacian Cioloş a scris un mesaj pe Facebook, exprimându-şi părerea despre posibilitatea ca Orban să redevină premier. Mesajul USR-PLUS este simplu: „am vorbit serios atunci când am spus că e nevoie de un nou început pentru Români”. În cazul liberalilor, părerile sunt împărţite. USR se mai gândeste până joi, când ar trebui reluate negocierile PNL, USR-PLUS, UDMR.

Analistul poltic, Ion Cristoiu, a afirmat că sunt toate şansele ca Orban să devină premier. 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici