Negrescu: Amendamentul prin care PNRR pot fi modificate mai uşor a fost transpus în regulamente

Solicitările Partidului Social Democrat, cuprinse în amendamentul pe care l-am propus şi negociat la nivel european, prin intermediul cărora Planurile de Redresare şi Rezilienţă pot fi modificate mai uşor, au fost transpuse în regulamentele europene, anunţă eurodeputatul Victor Negrescu.

258 afișări
Imaginea articolului Negrescu: Amendamentul prin care PNRR pot fi modificate mai uşor a fost transpus în regulamente

Negrescu: Amendamentul prin care PNRR pot fi modificate mai uşor au fost transpuse în regulamente

„Am reuşit! Solicitările Partidului Social Democrat, cuprinse în amendamentul pe care l-am propus şi negociat la nivel european, prin intermediul cărora Planurile de Redresare şi Rezilienţă pot fi modificate mai uşor, au fost transpuse în regulamentele europene. Comisia Europeană tocmai a transmis către statele membre un nou ghid privind modul în care se pot face aceste modificări”, transmite Victor Negrescu.

Eurodeputatul PSD prezintă şi câteva idei generale preluate din amendament şi care sunt prevăzute în noul regulament, printre care faptul că se recomandă ca toate modificările aduse planului să fie propuse până la data de 30 aprilie 2023. Este evident, astfel, că Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene trebuie să iniţieze de urgenţă demersul şi să poarte negocieri, în beneficiul României, pentru a aduce modificările necesare. Este singura şi ultima ocazie de a face acest lucru, ulterior o să fie imposibil de realizat, că modificările pot fi justificate prin prisma impactului generat de războiul din Ucraina sau de schimbările în fluxurile economice şi comerciale, că obiectul optimizărilor poate avea în vedere atât proiectele, cât şi reformele şi trebuie să corespundă, în continuare, recomandărilor specifice de ţară şi elementelor generale din regulament, cu accent pe menţinerea obiectivelor de mediu şi a celor digitale, iar Comisia Europeană o să vină cu un răspuns mai rapid la aceste modificări şi va sprijini statele membre în acest sens.

„Se dovedeşte, încă o dată, faptul că Partidul Social Democrat este astăzi formaţiunea politică care livrează cu profesionalism lucruri importante pentru România în plan european”, încheie Negrescu..

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici