Nelu Tătaru şi alţi doi miniştri ai Cabinetului Orban, primele explicaţii în Parlament în contextul epidemiei de Covid-19

  • Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, va prezenta deputaţilor măsurile luate în lupta împotriva coronavirusului.
  • Alţi doi miniştri, Bogdan Aurescu, ministrul de Externe şi cel al Muncii, Violeta Alexandru, vor fi audiaţi în comisiile reunite din Senat.
  • Senatorii îi vor întreba pe cei doi cum au gestionat deplasarea lucrătorilor români în străinătate.
1066 afișări
Imaginea articolului Nelu Tătaru şi alţi doi miniştri ai Cabinetului Orban, primele explicaţii în Parlament în contextul epidemiei de Covid-19

Trei miniştri ai Cabinetului Orban, audiaţi în Parlament

Ministrul Sănătăţii Nelu Tătaru a fost chemat luni, de la ora 16.00, la solicitarea USR, pentru a face o informare, în plenul Camerei Deputaţilor, asupra gestionării crizei sanitare în România. 

Pe de altă parte, miniştrii Bogdan Aurescu şi Violeta Alexandru vor fi audiaţi, de la ora 12.00, la iniţiativa PSD, în comisiile reunite de politică externă, afaceri europene şi muncă din Senat.

Discuţiile se vor concentra pe subiectul plecării românilor, în perioada stării de urgenţă în contextul pandemiei COVID -19, pentru a lucra în străinătate. Audierea a fost propusă de preşedintele interimar al Senatului, Robert Cazanciuc. 

,,După cum toată lumea ştie, deja, din păcate, situaţia românilor care au plecat la muncă în străinătate a devenit din ce în ce mai îngrijorătoare, iar autorităţile române nu fac nimic să îi sprijine. (…)

Nu a contestat nimeni dreptul românilor de a merge în străinătate să lucreze, dar în condiţii de restricţii, statul român are obligaţia să negocieze salarii mai bune, condiţii de muncă mai bune şi asigurări de sănătate, pentru ca vieţile acestor oameni, care vor să muncească, să nu fie puse în niciun moment în pericol”, a precizat vicepreşedintele Senatului României, cu atribuţii de Preşedinte, Robert Cazanciuc.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici