Nica, opţiunea cea mai probabilă a PSD pentru MAI – surse

Dan Nica este, potrivit unor surse social-democrate, principala opţiune a PSD pentru funcţia de ministru al Administraţiei şi Internelor, liderii PSD împărtăşind opţiuni diferite în ceea priveşte păstrarea acestuia şi în postul de vicepremier.

25 afișări
Imaginea articolului Nica, opţiunea cea mai probabilă a PSD pentru MAI – surse

Nica, opţiunea cea mai probabilă a PSD pentru MAI – surse

Surse din PSD au declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că Dan Nica este creditat cu cele mai mari şanse pentru a fi nominalizat titular la conducerea Ministerului Administraţiei şi Internelor, o problemă putând totuşi să apară dacă acesta doreşte să îşi menţină şi actuala funcţie de vicepremier.

Sursele citate au arătat că o parte a conducerii centrale a PSD şi-a manifestat dezacordul în ceea ce priveşte un eventual cumul de către Nica a funcţiei de ministru cu cea de vicepremier.

Varianta ca Nica să cumuleze totuşi cele două de funcţii este, pentru alţi lideri social-democraţi, cea mai convenabilă, pentru evitarea unor potenţiale complicaţii legate de numirea unor nou vicepremier, dar şi pentru evitarea deschiderii unor lupte interne pentru ocuparea acestei funcţii.

În eventualitatea în care Nica nu va primi acceptul liderilor PSD în ceea ce priveşte cumularea celor două funcţii, unii lideri acreditează ideea ca Ilie Sârbu să devină vicepremier, locul lui la Ministerul Agriculturii urmând să fie preluat de Valeriu Steriu.

Această variantă însă nu este susţinută unitar la nivelul conducerii PSD, în condiţiile în care chiar şi Sârbu şi-ar fi exprimat rezerve faţă de preluarea unei funcţii ministeriale fără portofoliu.

Pe lângă opţiunea Nica pentru MAI, unii lideri ai PSD au vehiculat, individual, şi alte nume de potenţiali miniştri de interne, fără însă ca aceste nume să se bucure de un sprijin susţinut la vârful PSD. Printre aceste nume se regăsesc Cătălin Voicu, Marian Săniuţă, dar şi Miron Mitrea, în favoarea căruia s-a făcut, marţi, lobby prin intermediul unor sms-uri primite de unii parlamentari PSD membri ai Comitetului Executiv Naţional.

Citeşte şi:

Geoană: Un coleg din PSD se impune în mod natural pentru şefia MAI

Geoană: Regret decizia lui Dragnea, am o lista scurtă pentru succesor

Gabriel Oprea: Motivele demisiei lui Dragnea, aceleaşi ca şi la demisia mea

Dragnea demisionează de la conducerea Ministerului de Interne

Dragnea a avut o discuţie cu Boc înainte de a-şi anunţa demisia - surse

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici