Nicolae Ciucă a fost votat în unanimitate de PNL pentru a fi propus premier / PSD, PNL şi UDMR se întâlnesc

  • Nicolae Ciucă a fost votat cu unanimitate de voturi de liderii PNL să fie nominalizarea partidului pentru funcţia de prim-ministru.
  • Ciucă a fost propus de preşedintele formaţiunii, Florin Cîţu, au declarat pentru MEDIAFAX surse liberale.
  • Noi negocieri între PSD, PNL, UDMR. Nicolae Ciucă va conduce echipa PNL de negociere.
  • Gheorghe Flutur: „Estimăm joi viitoare să avem vot în plenul Parlamentului”
1872 afișări
Imaginea articolului Nicolae Ciucă a fost votat în unanimitate de PNL pentru a fi propus premier / PSD, PNL şi UDMR se întâlnesc

Surse: Nicolae Ciucă, votat în unanimitate de PNL pentru a fi propus premier / PSD, PNL şi UDMR se întâlnesc la ora 16:00

UPDATE Nicolae Ciucă este varianta PNL pentru funcţia de premier

Nicolae Ciucă a fost votat în unanimitate să fie susţinut de PNL pentru a fi premier şi şef al delegaţiei de negociere cu PSD şi UDMR. Anunţul a fost făcut de doi dintre prim-vicepreşedinţii partidului, în absenţa lui Florin Cîţu.

„În unanimitate, la propunerea preşedintelui partidului, a lui Florin Cîţu, a fost votat Nicolae Ciucă. A fost un vot în unanimitate. A mai fost o propunere - ca şeful delegaţiei de negociere a fost votat Nicolae Ciucă”, a anunţat Gheorghe Flutur.

El precizează că joi, la ora 16.00, la Palatul Parlamentului, va avea loc o nouă întâlnire cu liderii PSD şi UDMR.

„Estimăm joi viitoare să avem vot în plenul Parlamentului”, adaugă prim-vicepreşedintele PNL.

La rândul său, Rareş Bogdan, spune că speră ca liderii PSD să aibă înţelepciunea să îl accepte pe Nicolae Ciucă pentru funcţia de premier pentru următoarele 18 luni.

PSD a votat să susţină ca Marcel Ciolacu să fie primul premier.

Ştire iniţială

„Dl Ciucă a fost votat cu unanimitate de voturi pentru a fi nominalizat pentru funcţia de premier”, spun surse din conducerea PNL pentru MEDIAFAX.

Potrivit acestora, Nicolae Ciucă a fost propus de Florin Cîţu.

„Am terminat programul de guvernare, iar acum suntem obligaţi să intrăm în linie dreaptă, să desemnăm candidatul de premier şi lista de miniştri”, declara anterior prim-vicepreşedintele PNL Gheorghe Flutur.

„Este exclus să votăm un premier social-democrat în primul an şi jumătate”, spunea şi vicepreşedintele PNL Robert Sighiartău.

Social-democraţii îl propun pentru funcţia de premier pe liderul PSD, Marcel Ciolacu.

Noi negocieri între PSD, PNL, UDMR ar urma să aibă loc joi de la ora 16.00.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici