Nicolăescu: Nimeni nu mai poate coabita Băsescu, doar PDL. Am fost naiv şi am crezut că va demisiona

Viceliderul deputaţilor PNL, Eugen Nicolăescu, a declarat, luni, că nu crede că mai poate coabita cineva, în afară de PDL, cu preşedintele suspendat Traian Băsescu deoarece "a jucat în afara oricăror reguli democratice", însă a susţinut că spera ca acesta să-şi dea demisia.

380 afișări
Imaginea articolului Nicolăescu: Nimeni nu mai poate coabita Băsescu, doar PDL. Am fost naiv şi am crezut că va demisiona

Nicolăescu: Nimeni nu mai poate coabita Băsescu, doar PDL. Am fost naiv şi am crezut că va demisiona

"Eu cred că nimeni nu-l mai crede în această ţară, după câte păcate a făcut, după cât a jucat în afara oricăror reguli democratice, după modul în care niciodată nu şi-a respectat o promisiune sau un cuvânt dat, este clar că nimeni nu-l poate crede că Traian Băsescu poate coabita cu cineva în afară de Elena Udrea, Roberta Anastase, Adriean Videanu, Vasile Blaga şi mai noi păcălicii care îl înconjoară", a declarat Nicolăescu.

Deputatul PNL a fost întrebat cum vede afirmaţia lui Traian Băsescu privind necesitatea ca cei care au organizat "o lovitură de stat eşuată" să răspundă în faţa legii.

"Îmi dă senzaţia de om ranchionos, om răzbunător, om care nu pune preţ pe cetăţeni, senzaţia că oamenii sunt un pericol în ţara în care el este preşedinte (...)Suntem aici, hotărâţi şi determinaţi că nu vom accepta ca Traian Băsescu să-şi bată joc de ei şi de această ţară, în numele unei minorităţi. Nu vom abandona niciodată angajamentul pe care ni l-am luat faţă de oameni, faţă de alegătorii noştri şi faţă de ceilalţi cetăţeni, de a aduce România la normalitate", a afirmat Nicolăescu.

"Avem un crez, astăzi suntem opt milioane, mâine vom fi 10 şi peste puţin timp probabil 20 de milioane, până când va înţelege şi Traian Băsescu că această ţară nu-i aparţine şi că nu ne poate dicta tuturor", a mai declarat deputatul PNL.

Nicolăescu a fost întrebat dacă s-a aşteptat ca Traian Băsescu să-şi anunţe luni demisia din funcţie, ca urmare a votului de la referendum.

"Am fost naiv şi am crezut că da, că în ultimul ceas de înţelepciune, de raţiune, de pragmatism politic, de responsabilitate unui om faţă de un popor va înţelege că singurul gest normal, singurul gest oportun, singurul gest firesc, singurul gest de generozitate şi dragoste faţă de poporul român ar fi să lase poporul în pace", a răspuns Nicolăescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici