Nicolăescu: Orice construcţie politică care să-l debarce pe Băsescu trebuie luată în consideraţie

Vicepreşedintele PNL Eugen Nicolăescu a declarat, duminică, despre propunerea Institutului Şincai, că orice construcţie politică care îl poate debarca pe Traian Băsescu de la conducerea României trebuie luată în consideraţie, deşi Bogdan Olteanu a susţinut că PNL va merge cu un candidat propriu.

20 afișări
Imaginea articolului Nicolăescu: Orice construcţie politică care să-l debarce pe Băsescu trebuie luată în consideraţie

Nicolăescu: Orice construcţie politică care să-l debarce pe Băsescu trebuie luată în consideraţie (Imagine: Mediafax Foto)

"Orice construcţie politică în România care poate să-l debarce pe Traian Băsescu de la conducerea României trebuie luată în consideraţie. Trebuie să scăpăm de acest conducător toxic pentru România", a susţinut Eugen Nicolăescu, menţionând că aceasta este opinia sa personală şi nu a partidului.

La rândul său, purtătătorul de cuvânt al PNL, Bogdan Olteanu, a afirmat că PNL îşi va desemna propriul candidat, undeva prin martie.

"Noi suntem un partid de Opoziţie şi în mod cert vom avea un candidat la preşedinţie. Vom stabili chiar săptămâna viitoare, miercuri ,calendarul de desemnare a candidatului prezidenţial şi în martie vom organiza un Consiliu Naţional care să desemneze candidatul la preşedinţia României", a anunţat Olteanu.

Liberalul a subliniat că din propunerea Institutului Ovidiu Şincai, înţelege că acest institut al PSD face recomandări acestei formaţiuni, împotriva liniei politice pe care merge PSD.

"Eu înţeleg că Institutul Şincai este un institut al PSD, care face recomandări PSD oarecum în contradicţie cu linia acestui partid. Cred că e problema PSD să-şi clarifice realţiile cu institutul şi să-şi clarifice poziţiile referitaore la candidaturi. Nu ştiu dacă partidele aflate la guvernare au protocoale, clauze secrete, înţelegeri verbale dacă vor avea sau nu un candidat unic, dar asta e problema PSD", a conchis Olteanu.

Partidele politice ar trebui să se gândească la susţinerea unui candidat unic la alegerile prezidenţiale împotriva lui Traian Băsescu, care ar reprezenta "inamicul numărul unu al naţiunii", se arată într-un raport al Institutului "Ovidiu Şincai", făcut public duminică.

Citeşte şi:

Partidele ar trebui să susţină un candidat unic, contrapondere la "neocezarismul" lui Băsescu

 

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici