Prima pagină » Politic » Nicușor Dan a promulgat legea care permite fundațiilor să înființeze sucursale în țară. Ce schimbări aduce actul normativ

Nicușor Dan a promulgat legea care permite fundațiilor să înființeze sucursale în țară. Ce schimbări aduce actul normativ

Președintele Nicușor Dan a promulgat legea care permite fundațiilor din România să își înființeze sucursale teritoriale fără personalitate juridică, pentru a-și extinde activitatea în mai multe zone ale țării și pentru a facilita accesul beneficiarilor la servicii.
Nicușor Dan a promulgat legea care permite fundațiilor să înființeze sucursale în țară. Ce schimbări aduce actul normativ
Andrei Rachieru
03 nov. 2026, 14:15, Politic

Decretul privind promulgarea Legii pentru completarea Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 privind asociațiile și fundațiile a fost semnat marți.

Potrivit noilor prevederi, fundațiile vor putea constitui sucursale prin hotărârea consiliului director. Aceste structuri teritoriale vor putea funcționa numai după înscrierea în Registrul asociațiilor și fundațiilor și vor desfășura activitățile care le sunt delegate de fundația-mamă.

Inițiativa urmărește facilitarea extinderii activității fundațiilor, îmbunătățirea accesului beneficiarilor la servicii și creșterea eficienței administrative, inclusiv prin detașarea personalului și utilizarea descentralizată a resurselor, fără înființarea unor noi persoane juridice.

Legea a fost adoptată de Camera Deputaților pe 7 octombrie, în calitate de for decizional, cu 235 de voturi pentru, unul împotrivă și opt abțineri.

Proiectul promulgat nu este cel privind transparența finanțării ONG-urilor, pentru care AUR ceruse separat sprijinul grupurilor parlamentare. Inițiativa PL-x 509/2026 vizează funcționarea sucursalelor fundațiilor, în timp ce propunerea AUR privește transparența surselor de finanțare ale organizațiilor non-profit.