Prima pagină » Politic » Nicușor Dan spune că România este deja în recesiune

Nicușor Dan spune că România este deja în recesiune

Președintele ales, Nicușor Dan, spune că România este deja în recesiune, dar este optimist că perspectivele economice pe termen mediu și lung sunt „foarte bune”.
Nicușor Dan spune că România este deja în recesiune
Sursa foto: Raul Stef/Mediafax Foto
Laura Buciu
22 mai 2025, 11:32, Politic

Întrebat, joi, în conferință de presă, dacă există riscul unei recesiuni, Nicușor Dan a spus că în condițiile deficitului mare și a unei creșteri economice de doar 1 – 2 %, România este deja în recesiune.

„Acum depinde ce înțelegeți prin recesiune. Noi avem un deficit de 8-9% și în condițiile acestui deficit avem o creștere economică de 1-2%. În mod normal, când ai deficit înseamnă că arunci bani în piață și asta stimulează o creștere economică. Deci, cumva, noi suntem în recesiune în momentul ăsta. Și în 2024, de asemenea”, a spus Dan.

Președintele ales spune, însă, că perspectivele României pe termen mediu și lung sunt „foarte bune”.

„Dar, pe de altă parte, avem o economie privată care este solidă și am avut un PIB care s-a dublat în ultimii 10 ani, deci în măsura în care reușim să stabilizăm – și sunt foarte optimist că vom stabiliza – perspectivele economice, pe termen mediu și lung pentru România sunt foarte bune”, a mai spus Nicușor Dan.