Noi discuţii pe Legea Offshore în Parlament | Vosganian: Investitorii nu sunt de acord cu impozitul pe venitul suplimentar/ Opoziţia: Dragnea nu mai poate lua decizii singur

Liderul grupului deputaţilor ALDE, Varujan Vosganian, a declarat miercuri, după discuţiile pe Legea Offshore între grupurile parlamentare şi reprezentanţii companiilor petroliere, că investitorii nu sunt de acord cu introducerea impozitului pe venitul suplimentar.

975 afișări
Imaginea articolului Noi discuţii pe Legea Offshore în Parlament | Vosganian: Investitorii nu sunt de acord cu impozitul pe venitul suplimentar/ Opoziţia: Dragnea nu mai poate lua decizii singur

Noi discuţii pe Legea Offshore în Parlament | Vosganian: Investitorii nu sunt de acord cu impozitul pe venitul suplimentar

„Dânşii au ridicat obiecţii cu privire la existenţa impozitului pe venitul suplimentar, să nu ascundem acest lucru. Pentru dânşii este o expresie a instabilităţii fiscale. Noi spunem că este o corespondenţă legislativă a unei realităţi, pentru că în clipa în care al liberalizat preţul la gaze, am desfiinţat şi sistemul limitării preţului la gaz, ceea ce aduce profituri suplimentare însemnate industriei gaziere. Este un impozit pe care îl plătesc şi Romgaz şi OMV. Dânşii nu sunt de acord cu introducerea impozitului pe venitul suplimentar. Impozitul pe veniturile suplimentare după opinia mea este obligatoriu în contextul în care rata profitului din industria gazieră este mult mai mare decât toate celelalte industrii şi fiind vorba de o resursă naturală supraimpozitarea este firească, nu o facem numai noi”, a declarat liderul de grup al deputaţilor ALDE, Varujan Vosganian, după discuţiile purtate, miercuri la Parlament, cu companiile petroliere.

Acesta a susţinut că singura soluţie e ca pe perioada în care se fac exploatări în Marea Neagră, să nu poată fi schimbată legea.

„Soluţia de compromis după opinia mea şi am exprimat-o la finalul discursului, este aceea în care dacă noi angajăm că legea odată votată nu se va schimba pe perioada în care dânşii vor funcţiona, această perioadă poate fi până la 2028, perioadă în care legea pe care o votăm noi să rămână neschimbată”, a completat Vosganian.

De asemenea, deputatul ALDE a susţinut că reprezentanţii companiilor petroliere au prezentat, la întâlnire, cifre estimative privind totalul investiţiilor.

„Dânşii ne-au prezentat câteva date. Ei au zis că estimează o cifră de 7 miliarde de dolari pentru totalul investiţiilor care ar trebuie recuperate. Ne-au spus în acelaşi timp că preţul actual de 22 de dolari MW, statul român ar putea să obţină anual 230 de milioane de dolari, ceea ce ar presupune, la estimarea lor, o producţie de 7 miliarde de metri cubi de gaz pe an şi o valoare, o cifră de afaceri estimată pe an la 1,5 miliarde de dolari, în condişiile de astăzi. Dar fiind vorba de bursă, lucrurile se vor schimba. Contribuţia acestei colaborări e mare pentru că redevenţa ar fi mai mare decât cea pe care o obţinem din offshore”, a mai spus Vosganian.

Vosganian a adăugat că a fost o întâlnire istorică şi că săptămâna viitoare vor avea loc dezbateri privind Legea Offshore în cele trei comisii specializate ale Parlamentului.

„A fost o discuţie istorică în felul ei. Este pentru prima oară când reprezentanţii tuturor grupurilor parlamentare au participat la o discuţie u privire la un act legislativ. Fiecare grup parlamentar şi-a exprimat poziţia cu privire la poziţia parlamentară şi au adresat întrebări investitorilor. Şi-au exprimat şi investitorii punctul de vedere. Noi vom începe săptămâna viitoare dezbaterile între partide în cele trei comisii. Nu a fost o dicuţie în care să se expună concluzii. Statul român trebuie să câştige din această acţiune cel puţin atât cât câştigă investitorii” a completat acesta.

Suciu: Sper ca celelalte partide să iasă din zona populismului şi să susţină Legea Offshore

Liderul de grup al deputaţilor PSD, Dan Suciu, a declarat miercuri, că speră ca celelalte partide să iasă din zona populismului şi să susţină varianta corectă a proiectului de lege privind exploatarea gazelor din Marea Neagră, precizând că varianta PSD este cea corectă, nefiind loc de negocieri.

„PSD a spus-o de la bun început că este absolut normal ca statul român să câştige din această exploatare a gazelor de la Marea Neagră. Nu am abdicat şi nu abdicăm de la acest principiu, care este foarte corect pentru România. Că discutăm despre termeni, autorizări este cu totul altceva, dar principiul în care spunem că introducem un impozit pe venitul suplimentar este nenegociabil, că 50% din cantitatea de gaze trebuie să fie tranzacţionat pe bursa românească este nenegociabil. Nu renunţăm la aceste lucruri. Varianta pe care noi am susţinut-o este corectă şi sper ca şi celeltalte lucruri să iasă din zona populismului şi să susţină cea mai bună variantă pentru România”, a afirmat liderul grupului deputaţilor PSD, Dan Suciu, la finalul discuţiei purtate cu celelalte grupuri parlamentare şi cu reprezentanţi ai companiilor petroliere, din Parlament.

Liderul PSD a susţinut că investitorii au pus multe întrebări şi că aceştia au afirmat că Parlamentul de cel care legiferează.

„S-a spus de foarte multe ori că anumite grupuri parlamentare vând resursele ţării, că discutăm pe sub masă, în spatele uşilor închise. A fost o întâlnire foarte bună din foarte multe motive şi unul este că toate grupurile parlamentare au avut discuţii separate cu investitorii. Ca o concluzie pe care pot să o trag, cel puţin în numele grupului PSD, e că noi nu ne-am înşelat. Ne-a venit materialul de la reprezentanţii investitorilor. Nu ne-au făcut propuneri. S-au pus foarte multe întrebări – domnilor ce anume vă deranjează, până unde puteţi merge şi discuta cu legioutorul. Mă bucur că reprezentanţii investitorilor au spus foarte clar că cel care legiferează e Parlamentul şi mă bucur că nu s-a contestat acest lucru”, a adăugat Suciu.

Opoziţia, după discuţiile cu investitorii pe Legea offshore: Dragnea nu mai poate lua decizii singur

Deputatul PNL, Lucian Bode, a declarat, miercuri, după întânirea între reprezentaţii companiilor petroliere şi liderii grupurilor parlamentare, că investitorii „au venit cu o propunere de amendare” a Legii offshore, adăugând că „Dragnea a înţeles să nu mai poate să ţină România în degetul mic”.

„Noi nu am văzut nici astăzi (miercuri - n.r.), nici într-o altă întâlnire, niciun fel de date. Am solicitat şi la acestă întâlnire reprezentanţilor Guvernului să vină înaintea dezbaterilor din Comisie şi să ne pună la dispoziţie aceste date pentru a putea discuta în grupurile parlamentare. În schimb, au venit investitorii cu un draft, cu o propunere de amendare a variantei retrimisă la comisii de la Camera Deputaşilor. Nu am reuşit să ne uităm pe aceste propuneri pentru că au fost date la finalul acesti întâlniri”, a afirmat Lucian Bode.

Liberalul a subliniat că prin această întâlnire de la Parlament „Dragnea a înţeles că nu mai poate să ţină România în degetul mic”.

„Vreau să spun două lucruri bune după această întâlnire: Am demonstrat şi Puterea şi Opoziţia că dacă înţelegem că suntem în faţa unui proiect de ţară istoric pentru România, putem să trecem peste toate disputele politice. (...) De asemenea, pot să spun că Dragnea a înţeles că nu mai poate să ia decizii de unul singur în ţara. Dragnea (..) În final, Dragnea a înţeles că nu mai poate să ţină România în degetul mic”, a completat Bode.

Deputatul PNL a prezentat şi condiţiile partidului din care face parte pentru a vota Legea offshore.

„Unu: obligatoriu cererea de reexaminarea Preşedintelui să fie acceptată în integralitatea ei. (...) A doua solicitare e legată de amendamentele PNL care vizează modul în care vrem să distribuim profitul rezultat din această afacere către cetăţeni. (...) Cea de-a treia solicitare a noastră este legată de transparenţa pe care din păcate nu a dat dovadă actualul Guvern”, a explicat Lucian Bode.

Deputatul USR, Cristina Prună, a afirmat că întâlnirea a fost „ un fel de teatru al absurdului, aş spune, pentru că, investitorii, pe de o parte, invocă această OUG din 1992 care scuteşte de la orice taxe şi impozite suplimentare. Pe cealaltă parte, PSD a venit cu această formă a legii, odată în luna iulie, mai apoi în septembrie, în Camera deputaţilor, cu un nou nivel de taxare care este mai mare decât cel votat în luna iulie”.

PNL şi USR şi-au exprimat nemulţumirea faţă absenţa de la întâlnirea de miercuri din Parlament a ministrului de Finanţe, Eugen Teodorovici, a preşedintelui ANRM, Gigi Dragomir, şi a ministrului Dezvoltării, Paul Stănescu „pentru a da greutate acestei întâlniri”.

Opoziţia a mai spus că „este inadmisibil ca după 8 luni, Guvernul refuză să pună la dispoziţia parlamentarilor date relevante pentru a putea să luăm o decizie”.

Liderii grupurilor parlamentare au discutat mai bine de două ore cu reprezentanţi ai companiile petroliere, Exxon şi OMV, dar şi cu asociaţia The Black Sea despre Legea offshore. Companiilor petroliere au venit cu amendamente pentru proiectul de lege, au spus surse politice pentru MEDIAFAX.

La întâlnirea de miercuri din Parlament au participat liderul deputaţilor PNL, Raluca Turcan, liderul grupurilor minoritare, Varujan Pambuccian, liderul grupului ALDE, Varujan Vosganian şi liderul deputaţilor PSD, Dan Suciu, dar şi deputaţi specializaţi în domeniul petrolier, deputaţii USR, Claudiu Năsui şi Cristina Prună, deputatul PNL, Lucian Bode, deputatul UDMR Benedek Zakarias şi fostul ministru al Energiei Andrei Gerea. De asemenea, la discuţii sunt prezenţi şi reprezentanţii companiilor petroliere, OMV şi Exxon şi asociaţia The Black Sea.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici