Norica Nicolai: Trebuie să spunem că nu e normal să te imixtionezi în justiţie, preşedinte sau prim-ministru

Vicepreşedintele PNL Norica Nicolai, a declarat, sâmbătă, la Suceava, că vocaţia PNL este de a spune lucrurilor pe nume şi să arate că nu e normală imixtiunea în justiţie, că nu e normală creşterea taxelor şi impozitelor sau nu e normală adoptarea de legi prin care libertatea presei să fie îngrădită.

153 afișări
Imaginea articolului Norica Nicolai: Trebuie să spunem că nu e normal să te imixtionezi în justiţie, preşedinte sau prim-ministru

Norica Nicolai (Imagine: Gabriel Petrescu/Mediafax Foto)

Vorbind în cadrul Conferinţei judeţene de alegeri din PNL Suceava, Norica Nicolai şi-a exprimat încrederea că USL va funcţiona până la sfârşitul mandatului pentru a face ca oamenii să o ducă mai bine.

"PNL a intrat în această alianţă cu gândul de a guverna o ţară pentru oameni, şi nu pentru oamenii PNL. Responsabilitatea noastră este pentru români şi asta trebuie să facem de acum încolo. Trebuie să păzim democraţia şi, atunci când lucrurile nu merg, nu trebuie să cântăm într-un cor al ovaţiilor şi al adulaţiilor", a spus Norica Nicolai.

Ea a subliniat că PNL trebuie să spună lucrurilor pe nume, aceasta fiind de fapt vocaţia partidului.

"Trebuie să spunem că nu e normal să te imixtionezi în justiţie, oricine ai fi, preşedinte sau prim-ministru, trebuie să spunem că nu e normal să măreşti taxe şi impozite, oricine ai fi, ministru sau prim-ministru, trebuie să spunem că nu este normal să adopţi legi în care libertatea presei să fie îngrădită. Lucrurile astea trebuie spuse stimaţi colegi pentru că a tace atunci când vezi că lucrurile nu merg bine înseamnă complicitate şi complicitatea dezonorează", a declarat vicepreşedintele PNL.

Ea a precizat că în dezbaterea publică a reieşit că în România s-a adoptat o lege, privind insolvenţa, care pune într-o dificultate extremă, într-o discriminare extremă, presa.

"Marea noastră victorie este faptul că în ultimii 23 de ani suntem liberi să ne spunem opiniile, suntem liberi să gândim într-un fel şi cred că această libertate merită cu orice preţ apărată. De aceea vă spun, categoric, alături de preşedintele PNL, Crin Antonescu, că nu putem fi de acord cu acest derapaj democratic care înseamnă insolvenţa precipitată a companiilor de media şi ne vom bate ca aceste texte să dispară pentru că dacă nici măcar nu vom mai avea voie să vorbim într-o ţară de aici până la a nu avea voie să gândeşti, să faci şi să acţionezi ştiţi foarte bine mulţi dintre dumneavoastră că paşii nu sunt prea lungi", a spus liderul PNL.

Norica Nicolai a mai spus că democraţia trebuie păzită şi consideră că în acest moment Avocatul Poporului trebuie să intervină decisiv cu privire la această ordonanţă.

Liderul liberal a mai declarat că ţara trebuie pregătită pentru 2014 pentru că va trebui guvernată dincolo de ciclurile electorale şi are nevoie de viziune pentru viitor şi de viziune pentru continuitate.

Ea şi-a exprimat încrederea în miniştrii liberali şi speră ca aceştia să reuşească să-şi onoreze mandatul şi programul de guvernare.Norica Nicolai a mai subliniat că în PNL, la ultimul congres, s-a luat o decizie istorică potrivit căreia miniştrii partidului trebuie să acţioneze conform intereselor partidului cu mandat de la partid.

"Nu îmi doresc miniştri care să vină cu legi şi ordonanţe înainte de dezbaterea publică şi înainte de dezbaterea în partid pentru că nimeni, dar absolut nimeni, nu poate pretinde că are monopolul adevărului", a mai declarat Norica Nicolai.

Licenţa audiovizuală a televiziunilor şi radiourilor aflate în insolvenţă va fi suspendată de către CNA până la data confirmării planului de reorganizare pentru societăţile care deţin aceste licenţe, potrivit Ordonanţei de Urgenţă privind insolvenţa, publicată vineri în Monitorul Oficial.

Ordonanţa de Urgenţă privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă prevede la articolul 81 că: "În cazul în care activitatea debitorului se află sub incidenţa prevederilor Legii audiovizualului, ca urmare a deschiderii procedurii şi până la data confirmării planului de reorganizare se suspendă licenţa audiovizuală cu începere de la data primirii comunicării de către Consiliul Naţional al Audiovizualului".

De asemenea, Ordonanţa prevede că "în planul de reorganizare vor fi prevăzute condiţiile de exercitare a dreptului de a difuza, într-o zonă determinată, un anume serviciu de programe, condiţii ce vor fi supuse aprobării prealabile a Consiliului Naţional al Audiovizualului".

Adoptarea acestei Ordonanţe este justificată de Guvern având în vedere actualul context economic, care impune luarea unor măsuri rapide pentru crearea premiselor legislative şi administrative care să conducă la creşterea eficienţei operatorilor economici, la creşterea siguranţei circuitului economic şi a atractivităţii investiţionale a pieţei româneşti.

Potrivit Ordonanţei, actuala legislaţie privind insolvenţa nu a ajutat la dezvoltarea "unor planuri de reorganizare reală", ci, dimpotrivă, a furnizat "mijloace de tergiversare a momentului intrării în faliment pentru afaceri cu şanse minimale de redresare".

Întrebat, vineri, în Prahova, despre Codul insolvenţei adoptat de Guvern prin Ordonanţa de Urgenţă, premierul Victor Ponta a răspuns: "Toată lumea trebuie să plătească măcar taxele curente, pentru că este vorba despre angajaţi".

Pe de altă parte, Consiliul Naţional al Audiovizualului nu a fost consultat de Guvern cu privire la articolul referitor la radiodifuzorii care intră în insolvenţă, după cum a declarat vineri, pentru MEDIAFAX, Laura Georgescu, preşedintele CNA.

"Licenţa se suspendă automat la momentul la care radiodifuzorii (societăţile care deţin licenţe audiovizuale de televiziune, respectiv de radio, n.r.) solicită intrarea în insolvenţă şi încetează suspendarea în secunda în care ei au planul de reorganizare confirmat de judecătorul sindic. Practic, perioada asta este făcută în avantajul radiodifuzorului ca să nu mai piardă bani şi ca să nu mai acumuleze datorii", a spus Laura Georgescu.

Ea a precizat că sunt două avantaje ale articolului referitor la audiovizual din OUG. "Primul că nu acumulezi amenzi, datorii, pierderi şi al doilea că scurtezi perioada până când ţi se confirmă planul de reorganizare de către judecătorul sindic şi reîncepi să produci bani", a spus preşedintele CNA.

Laura Georgescu a dat exemplul televiziunii OTV, a cărei licenţă a fost retrasă în acest an de către CNA. "Dacă ar fi fost în vigoare articolul acesta (din OUG, n.r.), noi nu am fi putut să retragem licenţa OTV", a spus Georgescu, precizând că OTV a intrat în insolvenţă în martie 2012, dar a continuat să acumuleze între timp amenzi de la CNA pe care nu le-a achitat. Neachitarea acestora a fost motivul pentru care CNA a retras licenţa OTV.

Totodată, Laura Georgescu a făcut referire şi la Realitatea TV, a cărei licenţă audiovizuală este deţinută de societatea Realitatea Media SA, care se află în insolvenţă, dar care are deja un plan de reorganizare confirmat de către judecătorul sindic. "Realitatea TV nu este absolut deloc afectată de acest articol. Are un plan de reorganizare confirmat în iunie 2013", a spus Laura Georgescu.

Pe de altă parte, Laura Georgescu a spus că la CNA nu există o evidenţă a societăţilor care deţin licenţe audiovizuale şi care au declanşat procedura insolvenţei.

"Nu văd cum vom afla că o societate este în insolvenţă, decât dacă ei (reprezentanţii societăţii respective, n.r.) ne notifică. Asta mi se pare principala problemă. Cum identifici societatea care a intrat în insolvenţă? De asta cred că există acest articol, ca societăţile respective să aibă obligativitatea să te anunţe", a spus Georgescu, precizând că prevederile OUG se aplică de la momentul publicării în Monitorul Oficial. "Dar trebuie să vedem cum îi vom depista (pe radiodifuzorii aflaţi în insolvenţă, n.r.), dacă ei nu ne scriu. Nu ştiu care va fi mecanismul", a mai afirmat preşedintele CNA.

În ceea ce prevede termenul "suspendare" a licenţei audiovizuale, prevăzut în această Ordonanţă, dar care nu există în Legea audiovizuală, Laura Georgescu a spus: "Nu are importanţă că nu apare termenul «suspendare». Apare că licenţa este un act administrativ, în audiovizual, iar în Legea contenciosului administrativ 554/ 2004 apare explicit ce înseamnă suspendarea unui act administrativ. În secunda în care ai luat decizia de suspendare, radiodifuzorul opreşte emisia, dar nu pierde licenţa. De asta s-a folosit termenul «suspendare». Societatea rămâne deţinătoarea licenţei, dar nu difuzează până când nu îşi prezintă planul de reorganizare confirmat de judecătorul sindic".

Pe de altă parte, ActiveWatch şi Reporteri fără Frontiere condamnă decizia Guvernului de a adopta, "în totală lipsă de transparenţă", Ordonanţa de urgenţă privind insolvenţa, ale cărei prevederi "pun în pericol libertatea presei şi dreptul la informare al publicului", potrivit celor două organizaţii.

Cele două organizaţii cer Parlamentului să respingă acest articol care "pune în pericol libertatea presei şi dreptul cetăţenilor la liberă informare" şi anunţă că se vor adresa Comisiei Europene în legătură cu "această gravă ameninţare la adresa libertăţii presei comisă de Guvernul României". În acest sens vor fi sesizaţi Comisarul pentru justiţie, drepuri fundamentale şi cetăţenie, Viviane Reding şi Comisarul pentru comunicaţii, conţinut şi tehnologie, Neelie Kroes, precizează ActiveWatch şi Reporteri fără Frontiere.

La rândul său, Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) consideră că prevederile privind suspendarea licenţei audiovizuale din Codul insolvenţei sunt restrictive, aduc atingere libertăţii presei, instaurează un regim discriminatoriu şi crează premisele unor posibile abuzuri, potrivit unui comunicat.

Şi preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, vineri, că PDL va adresa o scrisoare vicepreşedintelui Comisiei Europene Viviane Reding în privinţa Codului insolvenţei, considerând că sunt articole ţintite în acest cod care urmăresc "subjugarea presei".

Pe de altă parte, preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, că efectele prevederilor legate de Codul insolvenţei vor fi discutate luni la nivelul USL. El a mai spus că "PNL nu va da nici cel mai mic concurs unei încercări de a îngrădi cumva libertatea presei". "Trebuie să spun că sunt convins că nici premierul nu intenţioneaz asta sau membrii Guvernului din celelalte partide", a susţinut Antonescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici