OFICIAL | Dumitru Dumbravă, trecut în rezervă. Iohannis a semnat decretele pentru doi generali SRI

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, marţi, trecerea în rezervă începând cu 1 septembrie a doi generali SRI, unul fiind Dumitru Dumbravă, iar celălalt Dan-Valentin Căpşună.

3249 afișări
Imaginea articolului OFICIAL | Dumitru Dumbravă, trecut în rezervă. Iohannis a semnat decretele pentru doi generali SRI

OFICIAL Dumitru Dumbravă, trecut în rezervă. Iohannis a semnat decretele pentru doi generali SRI

”Preşedintele României, Klaus Iohannis, a semnat marţi, 28 august a.c., Decretul privind trecerea în rezervă a domnului general de brigadă – cu o stea Dumbravă Dumitru din Serviciul Român de Informaţii, la data de 1 septembrie 2018 şi Decretul privind înaintarea în gradul de general-maior – cu două stele, la trecerea în rezervă, a domnului general de brigadă – cu o stea Căpşună Dan-Valentin din Serviciul Român de Informaţii, la data de 1 septembrie 2018”, se arată într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Trecerea în rezervă a generalului Dumitru Dumbravă a fost anunţatyă în cursul zilei de marţi de fostul ofiţer SRI Daniel Dragomir.

„Generalul Dumitru Dumbrava, creatorul campului tactic si unul din cei mai importanti pioni ai statului paralel, tocmai a fost trecut in rezerva. Conducerea SRI mai face un pas important pentru democratizarea serviciului. Eforturile tuturor celor ce au iesit sa lupte public cu abuzurile incep sa dea roade”, a scris fostul ofiţer SRI Daniel Dragomir, pe blogul Romania30.ro.

Într-un interviu acordat în aprilie 2015, pentru juridice.ro, Dumitru Dumbravă lăsa de înţeles că instanţele constituie ”câmp tactic” pentru SRI şi afirma că Serviciul urmăreşte unele dosare până la soluţionarea lor definitivă, aserţiuni care au provocat proteste din partea mai multor asociaţii ale magistraţilor. ”Dacă în urmă cu câţiva ani consideram că ne-am atins obiectivul odată cu sesizarea PNA, de exemplu, dacă ulterior ne retrăgeam din câmpul tactic odată cu sesizarea instanţei prin rechizitoriu, apreciind (naiv, am putea spune acum) că misiunea noastră a fost încheiată, în prezent ne menţinem interesul/atenţia până la soluţionarea definitivă a fiecărei cauze”, declarat Dumbravă în interviul menţionat.

De asemenea, în luna noiembrie 2017, generalul Dumitru Dumbravă a fost audiat în Comisia de Control a SRI, unde a negat că s-ar fi implicat personal pentru rezolvarea unor dosare. Generalul spunea că este dispus să meargă chiar şi la detectorul de minciuni, pentru a demonstra că nu i-a cerut fostei şefe DIICOT, Alina Bica, să dea o anumită soluţie într-un dosar, aşa cum se vehicula.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici