Oltean: Am decis ca Nica să fie audiat marţi de comisiile parlamentare

Birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului vor discuta, marţi, despre audierea în Parlament a lui Dan Nica, în urma cumulului funcţiilor de vicepremier şi ministru interimar la Interne, a declarat pentru MEDIAFAX vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Ioan Oltean (PDL).

9 afișări
Imaginea articolului Oltean: Am decis ca Nica să fie audiat marţi de comisiile parlamentare

Oltean: Am decis ca Nica să fie audiat marţi de comisiile parlamentare (Imagine: Mediafax Foto)

El a spus că se va reveni, astfel, asupra deciziei de luni a conducerilor Camerei Deputaţilor care stabilise că nu este nevoie de audierea lui Dan Nica în Parlament.

"Luni am decis că nu e nevoie de audiere în parlament, s-au mai aşezat lucrurile şi s-a ajuns la concluzia că trebuie ca Dan Nica să fie audiat de comisiile parlamentare", a precizat Oltean.

El a spus că motivul acestei reveniri asupra hotărârii Birourilor permanente este legat de un articol din Constituţie care precizează că atunci când este vorba de o modificare a structurii politice a guvernului este nevoie de aprobarea parlamentului.

"Mulţi dintre membrii Biroului permanent al Camerei ştiau marţi la prânz că va fi o întâlnire a birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului dar nu primiseră oficial ordinea de zi a acestei şedinţe.

Nicolae Bănicioiu (PSD), chestor al Camerei Deputaţilor a declarat pentru MEDIAFAX că a primit un SMS privind convocarea la prânz a Birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului dar că nu ştia ce se va discuta.

Birourile Permanente ale Parlamentului stabiliseră, luni, ca Dan Nica, ministru interimar de interne şi vicepremier, să nu fie audiat de comisiile parlamentare, iar plenul Parlamentului doar să ia act, în şedinţa comună de miercuri, de informarea premierului Boc cu privire la cumul de funcţii ale lui Nica.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici