„Cu acest prilej a fost apreciată cooperarea excelentă în plan bilateral pe tematica de interes comun a instituţiilor din comunitatea de informaţii a României şi cea a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord şi au fost discutate aspecte ale evoluţiilor regionale în planul securităţii, inclusiv în zona Mării Negre. Primul Ministru interimar, Gabriel Oprea, şi demnitarul britanic au apreciat nivelul înalt de încredere stabilit între instituţiile omoloage. A fost evidenţiată colaborarea eficientă în prevenirea şi combaterea fenomenelor care pot afecta securitatea cetăţenilor din cele două state sau care sunt îndreptate împotriva membrilor NATO şi ai Uniunii Europene. În cadrul întrevederii a fost subliniată susţinerea pe care Guvernul o acordă consolidării dimensiunilor de cooperare specifică, la nivel instituţional, cu partenerii strategici ai României din comunitatea Euro-Atlantică”, se arată într-un comunicat.
Şi preşedintele Klaus Iohannis l-a primit, marţi, la Cotroceni, pe şeful Serviciului Secret de Informaţii al Marii Britanii, Alex Younger, discuţiile vizând componenta de securitate a parteneriatului strategic dintre cele două ţări şi situaţia de securitate regională.
Younger a avut o întâlnire şi cu directorul Serviciului Român de Informaţii, Eduard Hellvig, cu care a discutat, printre altele, despre combaterea terorismului.