Oprea (PNL): Vom contesta la CC procedura în cazul Şova

Senatorul PNL Mario Oprea a anunţat, marţi, că liberalii vor contesta la Curtea Constituţională procedura prin care s-a votat la Senat cererea de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive a social-democaratului Dan Şova.

531 afișări
Imaginea articolului Oprea (PNL): Vom contesta la CC procedura în cazul Şova

Oprea (PNL): Vom contesta la CC procedura în cazul Şova (Imagine: Remus Badea/Mediafax Foto)

"Vom depune contestaţie pentru că nu este normal să se reinterpreteze rezultatul votului din 25 martie. Din păcate, conştiinţa senatorilor PSD s-a modificat de pe 25 martie până pe 2 iunie. Atunci mai mulţi au votat pentru această cerere, acum mai puţini, dar, după cum aţi văzut, au votat şi în alte grupuri, nu numai de la PNL" , a declarat senatorul liberal Mario Oprea, după terminarea şedinţei în plen.

Oprea a mai spus că depunerea contestaţiei "se va desfăşura rapid". "Vom strânge semnăturile necesare şi, în acel moment, o vom depune", a menţionat el.

"Rezultatul votului nu poate fi contestat, dar procedura în sine, aşa cum s-a spus astăzi în plen nu era aceasta cea care trebuia urmată, anume să se reia un vot ce deja fusese dat. Niciodată nu s-a reluat votul. Din acest moment am creat un pecedent, creăm un haos în Senat, de câte ori cineva va dori reluarea votului o va putea face pentru că va invoca exemplul de astăzi, când s-a reluat votul, pe motiv că plenul este suveran", a declarat senatorul liberal.

"Curtea Constituţională va decide dacă acest lucru respectă prevederile constituţionale. Noi suntem convinşi că a fost acel vot care le convenea", a mai spus Oprea.

Senatul a respins cererea DNA de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive a senatorului Dan Şova, fiind înregistrate 66 de voturi "pentru" şi 72 "împotrivă".

Anterior votului din plenul Senatului, senatorul Mario Oprea a precizat că votul în cazul Şova s-a dat pe 25 martie, iar motivarea Curţii Constituţionale nu se referă la votul dat atunci.

Şi preşedintele Comisiei juridice, Cătălin Boboc, a anunţat în timpul dezbaterilor din plen că PNL va contesta procedura la CC.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici