Orban: Cioloş a trăit foarte bine în perioada PSD. Am avut o înţelegere cu el pe care a încălcat-o/ Şeful PNL, despre fondatorul MRÎ: A apărut din neant

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, la un post TV, că Dacian Cioloş nu are cum să lupte cu PSD deoarece "a trăit foarte bine în perioada PSD", precizând că acesta a încălcat înţelegerea cu PNL de a curăţa administraţia publică de social-democraţi, atunci când a fost premier.

3782 afișări
Imaginea articolului Orban: Cioloş a trăit foarte bine în perioada PSD. Am avut o înţelegere cu el pe care a încălcat-o/ Şeful PNL, despre fondatorul MRÎ: A apărut din neant

Orban: Cioloş a trăit foarte bine în perioada PSD. Am avut o înţelegere cu el pe care a încălcat-o

"Adevărul e că nu prea are cu cine să lupte în PSD pentru că dumnealui a trăit foarte bine în perioada PSD. Noi am avut o înţelegere pe care domnul Cioloş nu a respectat-o. De exemplu să cureţe administraţia publică de PSD. L-a avut acolo pe domnul Dâncu. Secretarii de stat, prefecţii, preşedinţii de agenţii, aproape toţi manageri de compani puşi de PSD au fost lăsaţi în funcţie, în timp ce PSD era perceput ca fiind în Opoziţie, dar de fapt era la putere. Din cauza aceste percepţii false induse, practic PSD şi-a menţinut puterea, şi nerealizările Guvernului Cioloş au fost trecute în contul PNL", a afirmat Ludovic Orban, duminică seară la postul B1TV.

În opinia liderului liberal, acţiunile lui Cioloş dovedesc că nu înţelege politica.

"Sunt acuzaţii izvorâte din senin. Activitatea domnului Cioloş este în special pe Facebook. Mi se pare foarte ciudat acest atac. PNL duce greul bătăliei cu PSD, suntem într-o luptă la baionetă cu majoritatatea parlamentară. Eu cred că sunt mai importante acţinile decât nişte vorbe care sunt aruncate probabil dintr-o lipsă de înţelegere a fenomenului politic. Dacă cineva care spune că face Opoziţie PSD şi atacă principalul partid care face Opoziţie, face servicii coaliţiei de guvernare şi PSD", a completat Orban.

Acesta a mai spus că, atunci când PNL l-a susţinut pentru funcţia de premier, Dacian Cioloş "nu a strâmbat din nas".

"Nu a strâmbat din nas când l-a susţinut PNL la funcţia de premier. S-a trezit acunm brusc, în condiţiile în care PNL şi Iohannis suntem într-un război extrem de dificil, cu o putere care nu e sensibilă la niciun fel de principiu democratic, care nu acceptă dezbaterea. Să îl ataci pe Klaus Iohannis care e practic ultima baricadă în apărarea democraţie, care cât de cât menţine echilibrul, salvează imaginea externă a României, şi e pe aceeaşi linie de luptă împotriva PSD, mi se pare un gest ciudat, care arată o politică ascunsă, care e greu de descifrat astăzi. În lupta asta te trezeşti tam-nesam cu unul care se trezeşte să te lovească pe nedrept. Suntem cel mai vechi partid, suntem un partid care a făcut istorie şi care a dus tradiţiile mai departe", a conchis Ludovic Orban.

Dacian Cioloş a scris, duminică pe Facebook, că PNL se află în zona vechii clase politice, refuzând "cu obstinaţie" să se reformeze şi să se alăture MRÎ, într-un proiect de schimbare a societăţii româneşti. Acesta a adăugat că liberalii doar aşteaptă "să cadă PSD natural şi ei să le ia locul".

De asemenea, Cioloş a declarat sâmbătă, într-o emisiune TV, că preşedintele Klaus Iohannis trebuie să găsească modalitatea prin care să fie mai „dătător de încredere” că apără statul de drept şi a adăugat că e nu ar fi nominalizat-o pe Viorica Dăncilă în funcţia de prim-ministru.

Despre o candidatura la alegerile prezidenţiale din 2019, Dacian Cioloş a afirmat, pe 16 octombrie, la Iaşi, că nu exclude posibilitatea să se înscrie în cursă, însă a dat de înţeles că încă nu a luat o hotărâre.

Şeful PNL: M-au mirat întotdeauna carierele politice ciudate. Cioloş a apărut din neant

Ludovic Orban a afirmat, la un post TV, că a fost mereu mirat de carierele politice ciudate, referindu-se la Dacian Cioloş, numit ministru al Agriculturii de Călin Popescu Tăriceanu, nominalizat comisar european pentru agricultură de Traian Băsescu, iar pentru al doilea mandat propus Victor Ponta.

"Pe mine m-au mirat întotdeauna carierele politice ciudate. Urmăresc cu mare atenţie diferite cariere extrem de ciudate. Şi aici am să vă spun despre Cioloş faptul că a apărut din neant. A fost pus de Tăriceanu ministrul al Agriculturii. Nici azi nu am reuşit să înţeleg de ce. După ce a picat guvernul PNL, s-a dus consilier la Băsescu, care era principal adversar al PNL şi care l-a propus comisar european. După ce şi-a terminat mandatul de comisar european la alegerile din 2014, cine credeţi că l-a propus pentru un al doilea mandat de comisar european? Preşedintele PSD, premierul din acea perioadă Victor Ponta", a declarat preşedintele PNL, Ludovic Orban, duminică seară, la postul B1 Tv.

Orban a precizat că are hârtia trimisă de Victor Ponta către Jean Claude Juncker cu nominalizarea lui Dacian Cioloş pentru funcţia de comisar european şi că acesta nu a reuşit să obţină un al doilea mandat deoarece CE voia o pondere mai mare de femei în aceste posturi. Astfel funcţia a revenit Corinei Creţu.

"Eu am hârtia trimisă de Ponta lui Juncker în care domnul Ponta îl nominalizează comisar european pentru portofoliul agricultură sau dezvoltare regională pe domnul Cioloş, fiind şi o a doua candidatură, a Corinei Creţu, pentru orice portofoliu. Pentru că Corina era de umplutură. Ghinionul lui Cioloş că nu a ajuns comisar european propus de Ponta a fost că în componenţa Comisiei nu erau destule doamne. Şi există o anumită cutumă, ca minim o treime din membrii Comisie Europene să fie de sex feminin şi atunci candidatura doamnei Creţu a venit să rezolve această problemă. De aia nu a ajuns Cioloş comisar propus de Ponta", a explicat liderul PNL.

Acesta a mai spus că, deşi Cioloş nu are încă partid, se duce la "sponsorul său politic", preşedintele Franţei, Emanuel Macron, care vrea să reformeze ALDE european, pentru a participa la o construcţie europeană.

"Şi astăzi, fără să aibă un partid, Dacian Cioloş s-a dus la sponsorul său politic, domnul Macron, aflat în prăbuşire dramatică, cu o cotă de încredere în jur la 20-21%, să participe la o construcţie europeană. Dar Dacian Cioloş a fost comisar european din partea PPE. Sigur că propus de Ponta ar fi trebuit să se ducă la partidul socialist. Acum merge la un Macron care Macron nici nu e de fapt ALDE. Numai vrea să reformeze ALDE. Are câţiva, Guy Verhofstadt (liderul grupului Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa - n.r.), dar îl are şi pe Matteo Renzi care e de stânga, fostul prieten al lui Ponta. E un soi de ciorbă lipsită complet de orice fel de substanţă. Macron are probleme la el acasă şi el face politică la nivel european", a completat Orban.

Liderul liberal a vorbit şi despre vremea în care PNL l-a susţinut pe Dacian Cioloş pentru funcţia de premier, perioadă în care acesta a condiţionat venirea în partid de obţinerea funcţiei de preşedinte al formaţiunii.

"Am spus atunci clar că Cioloş poate fi sprijinit ca premier cu două condiţii. Unu, doar dacă îşi dă demisia din funcţia de prim-ministru şi doi, dacă se înscrie în PNL, pentru că partidul nu poate susţine pe cineva care nu e membru PNL. Mi-aduc aminte. Îi plăcea mult domnului Cioloş PNL dacă a vrut să devină preşedinte PNL, fără alegeri şi punând şi condiţie să vină în PNL dacă îl punem preşedinte", a conchis Orban.

Dacian Cioloş a scris, duminică pe Facebook, că PNL se află în zona vechii clase politice, refuzând "cu obstinaţie" să se reformeze şi să se alăture MRÎ, într-un proiect de schimbare a societăţii româneşti. Acesta a adăugat că liberalii doar aşteaptă "să cadă PSD natural şi ei să le ia locul".

Fondatorul Mişcării România Împreună (MRÎ) a mai spus că de-a lungul timpului au existat alianţe ciudate sau nepotrivite, iar oamenii politici care le-au făcut nu vor să vadă că România s-a schimbat, iar contextul european şi internaţional este diferit în prezent.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici