Orban: Pogea a recunoscut că a dispus retragerea documentului

Preşedintele comisiei de anchetă Udrea, Ludovic Orban, a declarat, joi, că ministrul Gheorghe Pogea a recunoscut, prin afirmaţiile pe care le-a făcut, că documentul Ministerului Finanţelor referitor la sumele din buget cheltuite de Ministerul Turismului a fost retras de la Cameră din dispoziţia sa.

29 afișări
Imaginea articolului Orban: Pogea a recunoscut că a dispus retragerea documentului

Deputatul PNL Ludovic Orban (Imagine: Mediafax Foto)

"În conferinţa de presă, ministrul Finanţelor a recunoscut că retragerea documentului şi sustragerea acestuia de la Camera Deputaţilor s-a făcut din dispoziţia lui pentru că a furnizat o explicaţie care mi s-a părut penibilă", a afirmat Orban.

El a spus că membrii comisiei vor trimite o scrisoare Ministerului Finanţelor pentru a solicita explicaţii privind episodul retragerii unui document din Camera Deputaţilor.

"Ministerul Finanţelor ne-a trimis o adresă semnată de doi directori generali adjuncţi şi, la o zi distanţă, ministerul a transmis o altă corespondenţă comisiei, care a fost sustrasă de o persoană necunoscută, urmând ca documentul iniţial să fie înlocuit, după o oră şi jumătate, cu un alt document", a menţionat Orban.

Orban: Udrea a spus public că a intervenit la Ministerul Finanţelor

El a arătat că ministrul Turismului, Elena Udrea, a spus public că a intervenit la Ministerul Finanţelor pentru a se face clarificări privind documentul iniţial.

Potrivit lui Orban, rezultatul acestui demers al Elenei Udrea a fost că Ministerul Finanţelor a trimis "o altă adresă cu un conţinut diferit".

"Este evident că ultima adresă a Ministerului Finanţelor este rezultatul demersului făcut de ministrul Turismului, care nu are nicio competenţă în acest sens", a adăugat Orban.

Pogea: Finanţele au transmis Comisiei adresa de miercuri din proprie iniţiativă

Finanţele au transmis adresa de miercuri comisiei de anchetă Udrea din proprie iniţiativă, pentru a clarifica informaţiile din prima notă trimisă comisiei, a declarat, joi, ministrul de resort, Gheorghe Pogea, fără să lămurească de ce a fost retras şi repus ultimul document la registratura Camerei.

Întrebat, la finalul declaraţiei de presă, de ce a fost retrasă, pentru o oră şi jumătate, adresa depusă miercuri la registratura Camerei Deputaţilor, Pogea a spus: "Acesta a fost răspunsul meu", referindu-se la declaraţiile anterioare, fără să dea alte explicaţii.

Pogea: Orban a solicitat clarificări unui director din Ministerul Finanţelor

Pogea a ţinut să precizeze, prin declaraţia de presă, că preşedintele comisiei de anchetă, Ludovic Orban, a înaintat solicitarea pentru clarificările privind clasificarea bugetară a unor cheltuieli efectuate de Ministerul Turismului către un director de direcţie din Ministerul Finanţelor Publice, Doina Ilie, nu către Ministerul de Finanţe sau conducerii acestuia.

El a arătat că Orban a folosit acest răspuns ca o poziţie oficială a ministerului, iar direcţia generală Sinteză şi Programare Bugetară s-a sesizat să prezinte clarificări pe marginea acelui prim răspuns, fără ca acest lucru să fie solicitat de comisia de anchetă Udrea.

Pogea s-a arătat deranjat că Orban nu a făcut o solicitare oficială ministerului şi a utilizat un răspuns al unei persoane din cadrul instituţiei, ca un punct de vedere oficial al Finanţelor.

El a reluat explicaţiile privind diferenţa dintre clasificarea bugetară a unor cheltuieli şi baza legală pentru efectuarea unor cheltuieli, ceea ce a fost explicat şi în documentul transmis miercuri la Camera Deputaţilor.

Pogea a adăugat că programele anuale de marketing şi promovare, respectiv de dezvoltare a turismului, sunt incluse în anexele Legii bugetului de stat şi au fost aprobate prin HG 314/2009.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici