Politic

Carmen Dan, despre raportul referitor la votul din diaspora : Am convenit cu premierul ca să fie făcut public de către MAI

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a anunţat, luni, că a discutat cu premierul şi au convenit ca raportul referitor la votul din diaspora de la alegerile europarlamentare din 26 mai să fie făcut public de către Ministerul Afacerilor Interne.

Viorica Dăncilă, discuţii cu Călin Popescu Tăriceanu despre moţiunea de cenzură anunţată de opoziţie

Preşedintele interimar al PSD, Viorica Dăncilă, discută, la ora transmiterii acestei ştiri, cu preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, despre moţiunea de cenzură care va fi depusă în curând de către partidele de Opoziţie, au declarat pentru MEDIAFAX surse politice .

Noii miniştri ai justiţiei, fondurilor europene şi românii de pretutindeni depun luni jurământul, la Palatul Cotroceni

Ceremonia de depunere a jurământului de învestitură în funcţie a ministrului justiţiei, a ministrului fondurilor europene şi a ministrului pentru românii de pretutindeni va avea loc luni, la ora 17:00, la Palatul Cotroceni, potrivit unui anunţ al Administraţiei Prezidenţiale.

Dan Barna: Politica externă a României din nou pe nicăieri. Guvernul Moldovei trebuie recunoscut

Dan Barna a declarat că Guvernul Republicii Moldova trebuie recunoscut, însă România dovedeşte politica noastră externă nu există. Preşedintele USR s-a întrebat dacă poate transmite cineva la MAE că reacţia României este sub cea a UE, unde ţara noastră poate fi „un jucător important”.

Băsescu: Nu e exclus ca prezidențiabilul PSD să nu fie în turul 2. Posibil să vedem Cioloș-Iohannis

Fostul președinte Traian Băsescu a declarat că nu este exclus, dacă PSD va continua să înregistreze o scădere, să nu fie prezidențiabilul PSD în turul 2 al alegerilor, iar atunci românii ar putea să vadă o luptă Cioloș-Iohannis sau chiar Barna-Iohannis.

Scandal Băsescu-Firea, la TV. Gabriela Firea: Poate sunteţi savant de bodegă. Un mincinos/ Băsescu: Sunteţi primarul 3 de zero. Arătaţi bucureştenilor pe ce aţi cheltuit banii

"Doamna Firea, căreia îi place să spună sunt al doilea om cu număr de voturi pentru republică, aşa este însă dânsa a câştigat cu 18%. Chiar dacă până acum Firea a reuşit să păcălească pe imagine, doamna Firea a gestionat atât de prost resursa Capitalei pentru că ea însăşi ne spune că e în faliment primăria Capitalei. I s-au luat 400 milioane dintr-un buget care depăşeşte un miliard", a fost declaraţia fostului preşedinte Traian Băsescu, la România Tv.

Băsescu: Dacă PSD merge cu Gâdea la prezidenţiale va lua 0,5%. Mă ofer să-l antrenez

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat că, dacă social democraţii vor merge pe varianta Mihai Gâdea la prezidenţiale, nu vor avea nicio şansă. Totodată Băsescu acuză că a scăzut mult nivelul de exigenţă, dacă se vorbeşte de asemenea candidaţi.

Băsescu: Voi vota moţiunea, dar cum se va guverna a doua zi după? / Cred că aceasta este adevărata Dăncilă. Dacă ia unele măsuri, îşi merită banii

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat că va semna şi vota moţiunea, dar, dacă guvernarea pică, va fi complicată organizarea unui cabinet cu toate partidele din Opoziţie.

Băsescu, despre criza politică din Republica Moldova: Jocul s-a făcut în favoarea lui Plahotniuc. E lovitură de stat mascată / Dodon e un grandoman

Traian Băsescu a declarat că ceea ce se întâmplă în Republica Moldova este de fapt o lovitură de stat în care nu s-a folosit forţa miliară, ci instituţiile statului care sunt la dispoziţia oligarhului Vlad Plahotniuc.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, despre criza politică din Republica Moldova: Este nevoie de o abordare echilibrată

Preşedintele Camerei Deputaţilor Marcel Ciolacu scrie pe Facebook că este nevoie de o abordare echilibrată în ceea ce priveşte situaţia din Republica Moldova, în contextul anunţării alegerilor anticipate.

Adrian Năstase: Fără o pregătire, congresul PSD din 29 iunie riscă să spargă în bucăţi partidul

Fostul premier şi prşeedinte al PSD, Adrian Năstase, scrie pe blog că congresul PSD, din 29 iunie, fără o bună pregătire, riscă să spargă în bucăţi partidul şi să ducă la o criză guvernamentală, a scris Adrian Năstase, pe blogul personal.

Teodorovici, la G20: Investiţiile în infrastructură depind de managementul datoriei publice

În calitate de preşedinte în exerciţiu al Consiliului ECOFIN, ministrul Teodorovici a prezentat la reuniunea ministrilor de Finanţe G20 de la Fukuoka, Japonia, poziţia UE privind finanţarea în domeniul dezvoltării şi investiţiile în infrastructură, informează Ministerul Finanţelor.

Ministrul Leş: MApN pregăteşte memorandum prin care solicită Guvernului preluarea cimitirului din Valea Uzului

Ministrul Apărării, Gabriel Leş, a declarat, pentru MEDIAFAX, că instituţia pe care o conduce va pregăti un memorandum prin care va solicita oficial Guvernului preluarea Cimitirului eroilor de la Valea Uzului, decizia fiind adoptată în urma unei analize a situaţiei necropolei.

PSD discută în BPN, luni, despre pregătirile pentru Congres şi propunerile de vicepremieri

Biroul Permanent Naţional al PSD are şedinţă luni, ora 11.00, la sediul din Kiseleff. Social-democraţii vor discuta despre pregătirea Congresului extraordinar şi noile propuneri de vicepremieri, Eugen Teodorovici şi Ştefan Radu Oprea fiind printre variante au spus surse din partid pentru MEDIAFAX.

Nicuşor Dan: Primăria recunoaşte că a umflat bugetul cu 2 miliarde

Deputatul Nicuşor Dan susţine că Primăria Capitalei a supraestimat veniturile la finele lunii aprilie, când a fost aprobat bugetul, iar primarul Gabriela Firea nu prezintă date reale atunci când vorbeşte despre falimentul municipalităţii.

Codrin Ştefănescu: A trecut un an de la mitingul PSD împotriva abuzurilor. Să nu uităm

Codrin Ştefănescu, fost secretar general al PSD, transmite colegilor din partid să nu uite promisiunile făcute alegătorilor, în contextul împlinirii unui an de la mitingul PSD organizat împotriva abuzurilor.

Deputat ALDE, despre postul de la ONU: Estonia a făcut un “pas istoric”, România se chinuie “pas cu pas”

Deputatul Marian Cucşa critică lipsa de implicare a preşedintelui Klaus Iohannis pentru ca România să obţină o poziţie de membru nepermanent în Consiliul de Securitate ONU, spunând că omologul său din Estonia, ţară care a câştigat postul, a făcut un ţel din asta.

MAE consideră ilegale aşa-numitele „alegeri parlamentare” din Osetia de Sud

Ministerul Afacerilor Externe consideră ilegale şi lipsite de relevanţă sub raport politic şi juridic aşa-numitele "alegeri parlamentare" desfăşurate în regiunea separatistă Osetia de Sud la 9 iunie 2019, se arată într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Criza din Rep. Moldova | Iohannis: Stabilitatea este esenţială pentru continuarea parcursului european/ Guvern: Forţele politice de la Chişinău să respecte procesul democratic

Faţă de evoluţiile politice recente din Republica Moldova, preşedintele Klaus Iohannis adresează tuturor forţelor politice din această ţară un apel ferm pentru respectarea democraţiei şi a statului de drept, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX.

Iniţiativă legislativă: Adunarea Generală a Baroului Bucureşti se poate constitui cu un cvorum de 30% din membri

O iniţiativă legislativă prevede ca Adunarea Generală a Baroului Bucureşti să poată fi legal convocată cu 30% din membrii baroului iar desfăşurarea acesteia să aibă loc în mai multe zile. Totodată, prevede posibilitatea organizării alegerilor la Congresul avocaţilor prin vot electronic sau mixt.

Proiect USR: Scăderea contribuţiilor sociale şi de sănătate pentru angajaţii part-time

Senatorii USR George Dircă şi Florina Presadă au depus, la Senat, un proiect care prevede ca salariaţii cu normă parţială să achite contribuţii de asigurări sociale şi de sănătate la nivelul unui salariu minim brut pe ţară, aplicabil la contractul part-time, nu la normă întreagă cum este în prezent.

Gândurile lui Cristoiu. Topul politicienilor: Dan Barna, un candidat mult mai bun decât Klaus Iohannis

Topul din această săptămână este dominat aproape în întregime de politicieni de dreapta. Ion Cristoiu îl plasează pe liberalul Rareş Bogdan pe locul 5, o trambulină către locul 1, dacă va ajunge premier.

Modificare Statut USR: Preşedintele să fie ales de toţi membrii partidului

Comitetul Politic al Uniunii Salvaţi România a aprobat o serie de modificări la Statutul USR, modificări care vor fi supuse aprobării Congresului. Principala modificare priveşte modul de alegere a preşedintelui USR, în sensul ca acesta să fie ales de toţi membrii partidului, prin vot direct.

Ministrul Daea: Sistemele antigrindină au tras peste 1.500 de rachete, 10.000 de hectare de culturi afectate

Cele 61 de puncte de lansare de rachete antigrindină au tras 1.573 de rachete, fenomele meteo extreme afectând în jur de 10.000 de hectare de culturi, a declarat sâmbătă ministrul Agriculturii Petre Daea, la România TV.

Prima femeie care îşi anunţă candidatura la prezidenţialele din iarnă

Ramona Ioana Bruynseels, preşedintele ales al Biroului Executiv, este candidatul umaniştilor la alegerile prezidenţiale, este decizia luată sâmbătă în congresul Partidului Puterii Umaniste.

USR a decis cine face parte din comisia de negociere pentru alegerea prezidenţiabilului

Comisia de negociere este formată din patru membri ai Comitetului Politic, doi membri ai Biroului Naţional şi este condusă de preşedintele partidului, Dan Barna.

Premierul Viorica Dăncilă îl demite pe consilierul pe probleme economice, Remus Borza, după declaraţiile privind concedierile

Premierul Viorica Dăncilă îl demite pe consilierul său economic, Remus Borza, după declaraţiile acestuia privind reducerea numărului de bugetari şi de ministere , au declarat surse guvernamentale pentru MEDIAFAX.

USR validează afilierea la grupul parlamentar ALDE + RENAISSANCE + USR-Plus

Comitetul Politic al USR a validat afilierea Uniunii la grupul parlamentar ALDE+Renaissance+USR-Plus. „Liberalismul a învins. Tăriceanu, Norica Nicolai şi Daniel Barbu rămân doar o poveste tristă pentru România”, scrie deputatul Iulian Bulai.

Proiect: Recunoaşterea oraşului Iaşi ca iniţiator al Revoluţiei Române din decembrie 1989

Parlamentarii ALDE Varujan Vosganian şi Ion Hadârcă au depus la Senat, un proiect de lege pentru recunoaşterea oraşului Iaşi ca iniţiator al Revoluţiei Române din decembrie 1989. Proiectul prevede celebrarea zilei de 14 decembrie pentru începutul Revoluţiei Române de la Iaşi.

Gabriel Leş îl eliberează din funcţie pe secretarul de stat al Departamentului pentru Armamente

Ministrul Apărării, Gabriel Leş, l-a eliberat din funcţie pe Andrei Ignat, secretar de stat al Departamentului pentru Armamente, după ce analiza privind înzestrarea a arătat „necesitatea relansării şi reenergizării” managementului. Propunerea lui Leş a primit avizul premierului Viorica Dăncilă.

SCANDALUL cimitirului din Valea Uzului: Premierul Dăncilă propune ca cimitirul să fie preluat de MApN

Premierul Viorica Dăncilă solicită respectarea simbolurilor statale ale României şi normele de ordine publică şi face apel la responsabilitate în ceea ce priveşte acţiunile referitoare la situaţia din Valea Uzului, propunând ca acesta să fie preluat de ministerul Apărării.

USR discută înfiinţarea comisiei de negociere cu PLUS pentru desemnarea prezidenţiabilului

USR va discuta, sâmbătă, în şedinţa Comitetului politic de la Brăila, înfiinţarea comisiei de negociere cu PLUS pentru desemnarea prezidenţiabilului. USR urmează să stabilească şi cine va face parte din acest for, au declarat surse politice pentru MEDIAFAX.

Codrin Ştefănescu, mesaj pentru colegii din PSD: Să nu capitulăm şi să nu ne uităm camarazii căzuţi în luptă

Codrin Ştefănescu, fost secretar general al PSD şi comunicator al partidului în timpul lui Liviu Dragnea, transmite un mesaj colegilor şi le cere să nu uite "camarazii căzuţi în luptă de-a lungul timpului".

Fifor, fost ministrul al Apărării, despre candidatura României la ONU: E momentul ca Iohannis să îşi asume acest eşec diplomatic

Purtătorul de cuvânt al PSD Mihai Fifor a declarat, referitor la pierderea de către România a poziţiei de membru nepermanent în Consiliul de Securitate ONU, că e momentul ca şeful statului Klaus Iohannis să îşi asume acest eşec diplomatic.

Pariuri la “Gândurile lui Cristoiu”: Pleacă sau cade PSD de la putere? Se va face anchetă la CNSAS?

Provocări la emisiunea Gândurile lui Cristoiu. Analistul politic Ion Cristoiu a făcut două pariuri cu moderatoarea emisiunii, Monica Mihai, privind rămânerea PSD la guvernare şi declanşarea unei anchete penale împotriva CNSAS.

Firea: S-a spus în CEx că cei care vor la prezidenţiale să aibă susţinerea unui număr de filiale

Gabriela Firea a declarat că au fost discuţii în CEx, vineri, însă propunerea nu a fost votată, ca cei care candidează la prezidenţiale să aibă susţinerea unui număr de organizaţii ale PSD, lucru care, în opinia ei, ar fi dăunător situaţiei actuale a partidului.

Viorica Dăncilă: E momentul ca preşedintele Iohannis să iasă din logica de campanie electorală

Viorica Dăncilă a scris, pe Facebook, că e momentul ca preşedintele Klaus Iohannis să iasă din logica de campanie electorală. Premierul îi propune şefului statului, cu privire la pactul între partide, un set de principii şi valori obligatorii pentru România.

Primarii de municipii cer săptămâna viitoare o întâlnire cu prmierul şi ministrul Finanţelor

Primarii de municipii, reuniţi în Asociaţia Municipiilor din România, solicită, săptămâna viitoare, o întalnire la Guvern cu premierul şi cu ministrul Finanţelor pentru a găsi soluţii de finanţare şi ieşirea din riscul de faliment al administraţiei publice locale, în special a municipiilor.

Raețchi cere demisia lui Meleșcanu, după ce România a pierdut locul în Consiliul de Securitate ONU

Deputatul PNL Ovidiu Raețchi a cerut demisia ministrului de Externe Teodor Meleșcanu, după ce România a pierdut poziția de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU. Liberalul a precizat că munca diplomaților a fost sabotată de Liviu Dragnea și Viorica Dăncilă.

Traian Băsescu: România, un EŞEC de mari proporţii la ONU. A primit factura unei politici externe abulice

Traian Băsescu a afirmat că eşecul României în ocuparea poziţiei de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU este rezultatul unei politici externe „abulice, fără consistenţă, fără inteligenţă”.