Politic

Bălan: Ţinta PNL la locale, câştigarea Primăriei Bucureşti. Gorghiu ar fi cel mai bun candidat

Vicepreşedintele PNL, deputatul Ioan Bălan, afirmă că principalul obiectiv al liberalilor pentru alegerile locale de anul viitor este câştigarea Primăriei Bucureşti, considerând că Alina Gorghiu ar fi cel mai bun candidat, şi face precizări şi despre principalii candidaţi din regiunea Nord-Est.

România vrea să încheie acordul cu SUA în combaterea terorismului, criteriu tehnic pentru Visa Waiver

Premierul interimar Gabriel Oprea afirmă, într-un mesaj transmis cu ocazia Zilei Naţionale a Statelor Unite ale Americii, că speră să fie încheiat un acord România-SUA pentru combaterea terorismului şi a criminalităţii, criteriu tehnic important pentru includerea României în Programul Visa Waiver.

Ponta vorbeşte de „adversarii independenţei noastre economice” şi face apel la români

Codul Fiscal a fost adoptat prin consens politic, votat de toate partidele, şi prin amplă consultare cu mediul de afaceri, dar toţi "adversarii independenţei noastre economice" sunt în stare de orice pentru a bloca măsurile, afirmă premierul Ponta, care face apel la români pentru un "front comun".

Olanda schimbă ambasadorul din România

Stella Ronner-Grubačić a fost numită ambasador al Olandei în România şi R. Moldova, iar Matthijs van Bonzel va fi ambasador în Spania, acesta anunţând pe Facebook că va părăsi Bucureştiul în septembrie.

Predoiu: E o chestiune de timp până când Guvernul Ponta îşi va da obştescul sfârşit politic

Prim-vicepreşedintele PNL Cătălin Predoiu a declarat, vineri, la Sibiu, că ”e o chestiune de timp până când Guvernul Ponta îşi va da obştescul sfârşit politic”, susţinând că premierul Victor Ponta nu va mai rezista în funcţie "mai mult de câteva săptămâni”.

MOTIVAREA respingerii arestării lui George Scripcaru: Nu există dovezi că inculpaţii ar intenţiona să zădărnicească aflarea adevărului

Curtea de Apel Braşov arată, în motivarea respingerii propunerii de arestare a primarului George Scripcaru în dosarul în care este acuzat de abuz în serviciu şi luare de mită, că nu există dovezi suficiente pentru ca edilul să fie arestat, şi nici că ar intenţiona să zădărnicească aflarea adevărului.

Băsescu: Voi continua să fiu partner PMP, dar nu liderul partidului, sunt un lider erodat

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, vineri, la Gândul live, că va continua să fie partener al PMP, dar nu vrea să fie liderul acestui partid, adăugând că el este ”un lider erodat”.

Iohannis a trimis Parlamentului pentru ratificare trei tratate încheiate cu Kazahstan

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, trei decrete pentru supunerea spre ratificare Parlamentului a trei tratate între România şi Kazahstan referitoare la asistenţa judiciară în materie penală, transferarea persoanelor condamnate şi a extrădării.

Băsescu: Grecia va ieşi din zona euro doar dacă vrea ea

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, vineri, la Gândul live, că Grecia va ieşi din zona euro doar dacă vrea ea, fiind un exemplu de ceea ce înseamnă să crezi că poţi trăi din împrumuturi timp îndelungat.

Băsescu despre finanţarea campaniilor electorale: Nu există partid care să fie curat

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, vineri, la Gândul Live, că nu există partid care să fie curat şi că nu candidaţii sunt cei care se ocupă de finanţarea campaniilor electorale, însă aceştia au responsabilitatea morală în acest sens.

Băsescu: Voi continua să pun semne de întrebare dacă se reia spectacolul arestărilor. Niciodată nu l-am intrebat pe Coldea despre o anchetă la adresa Elenei Udrea

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, vineri, la Gândul live, că va continua să îşi pună semne de întrebare ”dacă se reia spectacolul arestărilor” şi, întrebat dacă îi reproşează acest lucru procurorului şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, Băsescu a răspuns: ”Da, e şefa instituţiei”.

PSD anunţă că şedinţa BPN de luni va fi condusă tot de Rovana Plumb

PSD anunţă că Biroul Permanent Naţional al partidului se va reuni luni, într-o şedinţă care va fi condusă tot de către liderul interimar Rovana Plumb.

Băsescu: Văd o altă coaliţie. Dacă e în interes naţional, Oprea o va face

Traian Băsescu a declarat, la Gândul live, că dacă Victor Ponta va avea în continuare ”abordări ambigue, ca acum”, atunci Gabriel Oprea va găsi motivul să îi spună că iese de la guvernare, fostul preşedinte adăugând că vede o altă coaliţie şi că ”dacă e în interes naţional, Oprea o va face”

Băsescu, despre Ghiţă: A fost un partener al lui Ponta şi unul dintre finanţatorii campaniei sale

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, vineri, la Gândul live, că Sebastian Ghiţă a fost un partener al lui Victor Ponta şi "probabil" şi unul dintre finanţatorii campaniei sale.

ICCJ: Ghiţă poate să-şi exercite funcţia de deputat şi se poate deplasa în ţară

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a admis, vineri, contestaţia lui Sebastian Ghiţă faţă de condiţiile controlului judiciar dispus de DNA, şi a decis ca acesta să îşi poată exercita funcţia de deputat şi să se poată deplasa pe teritoriul ţării.

Băsescu despre votul UNPR la Ungureanu: Incorect, nu faci jocul unui preşedinte care a greşit

Traian Băsescu a declarat, vineri, la Gândul live, că nu i s-a părut corect că UNPR a votat în Parlament pentru numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu la şefia SIE, apreciind că Gabriel Oprea şi-a ”trădat aliaţii” şi a făcut ”jocul unui preşedinte care a greşit că şi-a numit apropiaţii la servicii”.

Traian Băsescu: Acuzaţia de conflict de interese la adresa lui Ponta, forţată şi exagerată

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, vineri, la Gândul live, că i se pare forţată şi exagerată acuzaţia de conflict de interese împotriva premierului Victor Ponta, spunând că această acuzaţie ”nu va rezista în instanţă” şi că este îngrijorat de ”uşurinţa cu care poţi să faci să cadă un guvern”.

Laura Georgescu, Narcisa Iorga, Hrebenciuc şi Gheorghe Ştefan, trimişi în judecată

Preşedintele CNA Laura Georgescu, Narcisa Iorga, fost membru al CNA, fostul primar al municipiului Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan şi Viorel Hrebenciuc, fost deputat, au fost trimişi în judecată în dosarul privind retragerea licenţei postului Giga TV.

REPORTAJ: Recepţia de Ziua Americii a avut ca temă „Să triumfe libertatea” – FOTO

Sintagma lui Martin Luther King Jr. din discursul "I have a dream" - "Să triumfe libertatea" - a fost tema de anul acesta a recepţiei de Ziua Americii, la care a participat, pentru prima dată din 2008, preşedintele României, atracţia serii fiind momentul de acrobaţie aeriană al "Iacarilor Acrobaţi".

Iohannis: Domnia legii, statul de drept, separarea puterilor – piloni ai democraţiilor puternice. România va continua să fie acelaşi partener de încredere al SUA în misiunile internaţionale

Domnia legii şi statul de drept, separarea puterilor, corecta reprezentare a intereselor cetăţenilor de către oamenii politici reprezintă adevăraţi piloni ai naţiunilor cu democraţii puternice, a declarat, joi, la recepţia de Ziua Americii, preşedintele Klaus Iohannis.

Dean Thompson, de Ziua Americii: Făgăduiesc angajamentul deplin al SUA. România, un partener care abordează direct şi ferm corupţia, crima organizată

Însărcinatul cu afaceri al SUA, Dean Thompson, a declarat, joi, la recepţia de Ziua Americii, că este o onoare pentru el să-şi reprezinte ţara în faţa unui aliat şi partener strategic şi a făgăduit angajamentul deplin al Statelor Unite faţă de relaţia cu România.

Gorghiu, despre Oprescu: La sfârşitul mandatului, va veni şi vremea decontului

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a criticat maniera în care Sorin Oprescu îşi îndeplineşte atribuţiile de primar al Capitalei, spunând că la sfârşitul madatului acestuia poate "veni şi vremea decontului".

Europarlamentarul Cristian Buşoi vrea să candideze la Primăria Capitalei din partea PNL

Europarlamentarul liberal Cristian Buşoi a anunţat, joi, că se va înscrie în competiţia internă a PNL pentru desemnarea candidatului la Primăria Capitalei, spunând că îşi doreşte să propună "politici publice după modelul oferit României de preşedintele Klaus Iohannis".

Stoltenberg: Alianţa Nord-Atlantică este preocupată de criza din Grecia

Alianţa Nord-Atlantică este preocupată de criza economică şi financiară din Grecia, care este un "aliat ferm", a afirmat joi secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, în cursul vizitei la Bucureşti.

Comisia de Etică a Universităţii Bucureşti examinează suspiciunea de plagiat privind teza de doctorat a lui Gabriel Oprea

Comisia de Etică a Universităţii Bucureşti (UB) va examina suspiciunea de plagiat în cazul tezei de doctorat a lui Gabriel Oprea, ministrul Afacerilor Interne şi premier interimar, în urma unor dovezi apărute în presă, a anunţat, joi, preşedintele Comisiei, Marian Popescu.

UNITATEA NATO, prima din cele şase din flancul estic vizitată de Jens Stoltenberg – FOTO

Unitatea de Integrare a Forţelor NATO de la Bucureşti este prima din cele şase centre de comandă din statele din flancul estic care a fost vizitată de secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. Oficialul NATO şi preşedintele Klaus Iohannis au plantat un brad la intrarea în sediul centrului.

Iohannis a promulgat Legea privind staţionarea şi tranzitul trupelor străine pe teritoriul României

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, Legea pentru modificarea şi completarea Legii 291/2007 privind intrarea, staţionarea, desfăşurarea de operaţiuni sau tranzitul forţelor armate străine pe teritoriul României, act normativ în baza căruia va funcţiona la Bucureşti Centrul de comandă NATO.

Iohannis, la Unitatea NATO: Este prima prezenţă concretă a Alianţei pe teritoriul României – VIDEO

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, la Unitatea NATO de Integrare a Forţelor amenajată la Bucureşti şi inaugurată joi, împreună cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, că această structură de comandă nu este singurul pas făcut de NATO pentru întărirea securităţii României.

Stoltenberg: NATO este aici, NATO este pregătit să apere România

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat, joi, la ceremonia de inaugurare a Unităţii NATO de Integrare a Forţelor amenajată la Bucureşti, că această structură va transmite un mesaj clar: ”NATO este aici, este pregătit să apere România şi toate celelalte state aliate”.

Duşa, la Centrul NATO, alături de Stoltenberg: Unitatea de comandă va fi funcţională din toamnă

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, vizitează, la ora transmiterii acestei ştiri, Unitatea NATO de Integrare a Forţelor amenajată la Bucureşti, ministrul Apărării, Mircea Duşa, afirmând, la ceremonie, că în toamna acestui an structura de comanda va fi acreditată şi va putea funcţiona.

Iohannis: Nu trebuie să ne facem iluzii – dacă criza din Grecia continuă, situaţia ne va afecta pe toţi

Preşedintele Klaus Iohannis spune că, dacă criza din Grecia va continua, vor fi afectate şi România, şi Uniunea Europeană, şi NATO, adăugând că nu crede că ”cineva este atât de naiv încât să creadă că ieşirea Greciei din zona euro nu ar afecta pe toată lumea”.

Klaus Iohannis: Nu am avut încă un contact cu preşedintele Putin

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, în urma discuţiilor cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, că nu a avut încă un contact cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin.

Stoltenberg: Vedem o Rusie tot mai agresivă, care încearcă să schimbe cu forţa graniţele

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat, joi, la Palatul Cotroceni, unde s-a întâlnit cu Klaus Iohannis, că Alianţa se bazează pe România, care, la rândul său, se poate baza pe NATO şi că este nevoie de o solidaritate puternică, în condiţiile în care Rusia este ”tot mai agresivă”.

Iohannis: Politica NATO vizează consolidarea securităţii, nu ne dorim o nouă cursă a înarmărilor. România îşi propune să nu fie doar beneficiar de securitate

Politica NATO vizează consolidarea securităţii în spaţiul euro-atlantic,iar Alianţa nu doreşte o confruntare cu nimeni şi nici o nouă cursă a înarmărilor, a declarat Klaus Iohannis, precizând că toţi politicienii responsabili trebuie să înţeleagă că nu e în interesul nimănui escaladarea unui conflict.

Avocata premierului a venit la DNA pentru dosarul în care Ponta este cercetat

Avocata premierului a venit la DNA, pentru dosarul în care Victor Ponta este urmărit penal, acesta fiind în continuare în Turcia, pentru tratamentul de recuperare după operaţia la genunchi.

Duşa: România îşi va suplimenta şi îmbunătăţi contribuţia la Forţa de Răspuns a NATO

România îşi va suplimenta şi îmbunătăţi contribuţia la Forţa de Răspuns a NATO şi va continua procesul de operaţionalizare a Unităţii pentru Integrarea Forţelor NATO, de la Bucureşti, a spus joi ministrul Apărării Mircea Duşa, la întâlnirea cu secretarul general al NATO Jens Stoltenberg.

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, URMĂRIT PENAL pentru spălare de bani. Dan Motreanu, suspectat că a primit 250.000 euro pentru finanţarea campaniei din 2008 – FOTO

Deputatul PNL Dan Motreanu, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, a venit, joi, la Direcţia Naţională Anticorupţie, fiind citat pentru a fi audiat într-un dosar în care se fac cercetări pentru fapte de corupţie, surse judiciare spunând că este suspectat în dosarul lui George Scutaru.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, aflat în România, s-a întâlnit cu ministrul Apărării şi cu premierul interimar Gabriel Oprea – FOTO, VIDEO

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, care joi face o vizită oficială în România, s-a întâlnit la Guvern cu premierul interimar Gabriel Oprea, după ce anterior a avut o discuţie cu ministrul Apărării, Mircea Duşa, la sediul Ministerului Apărării.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, face joi o vizită oficială în România

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, face, joi, o vizită oficială în România, având în program întâlniri cu preşedintele Klaus Iohannis şi premierul interimar Gabriel Oprea, precum şi o vizită la Unitatea NATO de Integrare a Forţelor.

Liderul PSD Maramureş propune UNPR candidaturi comune pentru alegerile locale din 2016

Preşedintele PSD Maramureş, Gabriel Zetea, a propus UNPR Maramureş candidaturi comune pentru alegerile locale din 2016, pentru a demonstra că relaţia dintre cele două partide este una bazată pe încredere şi că împreună pot să fie mult mai puternice.
Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da