Politic

Ponta, la Bruxelles: Pericolul extremismului şi al populismului se răsfrânge asupra României şi Bulgariei

Pericolul extremisului, al populismului şi al naţionalismului excesiv se răsfrânge în prezent asupra României şi Bulgariei, iar în viitor ar putea afecta Republica Moldova, a declarat, vineri, la Bruxelles, premierul Victor Ponta.

Mircea Toader: PDL va contesta Legea descentralizării la Curtea Constituţională, atât pe procedură cât şi pe fond

Liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, a declarat, vineri, că şedinţa Birourilor Permanente ale Parlamentului în care s-a stabilit programul asumării răspunderii pe Legea descentralizării s-a desfăşurat fără cvorum, el precizând că PDL va contesta actul normativ la CC, pe procedură şi pe fond.

Parlament: Amendamentele la Legea descentralizării, până luni la ora 15.00. Şedinţa de plen are loc marţi

Birourile Permanente ale Parlamentului au decis, vineri, că grupurile parlamentare pot depune amendamente la Legea descentralizării până luni ora 15.00 , iar şedinţa de plen pentru procedura asumării răspunderii Guvernului va avea loc marţi, a anunţat Miron Mitrea, vicepreşedinte al Camerei.

Judecarea dosarului referendumului, amânată pentru că 59 de inculpaţi nu au avut avocaţi

Instanţa supremă a amânat, vineri, la primul termen, judecarea dosarului "Fraudă la referendum", în care sunt acuzaţi Liviu Dragnea şi alte 74 de persoane, după ce 59 dintre inculpaţi au transmis cereri că vor un nou termen pentru a-şi angaja avocaţi şi pentru pregătirea apărării.

Dan Fătuloiu pleacă din MAI. Băsescu a semnat decretul

Şeful Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea, Dan Fătuloiu, şi-a încetat raporturile de serviciu cu Ministerul Afacerilor Interne (MAI), printr-un decret semnat vineri de către preşedintele Traian Băsescu. Decretul privind încetarea raporturilor de serviciu ale lui Dan Fătuloiu cu Ministerul Afacerilor Interne a fost emis la cererea acestuia, chestorul şef Fătuloiu solicitând pensionarea.

Cunoştinţele pe care le-ar avea Condescu la Băsescu şi Ponta, invocate în referatul procurorului. Şeful CA al Pandurii Târgu Jiu l-ar fi susţinut pe preşedinte la referendumurile pentru suspendare

Cunoştinţele pe care le-ar avea preşedintele CA al Pandurii Târgu Jiu, Marin Condescu, la Traian Băsescu şi la Victor Ponta, dar şi la alţi politicieni şi şefi din Poliţie sunt invocate în referatul de propunere de arestare preventivă a acestuia, înaintată instanţei de Parchetul Tribunalului Gorj.

Premierul Iurie Leancă i-a mulţumit lui Traian Băsescu pentru susţinerea cauzei Republicii Moldova

Preşedintele Traian Băsescu l-a primit, joi seară, la Palatul Cotroceni, pe premierul Republicii Moldova, Iurie Leancă, acesta mulţumindu-i şefului statului pentru susţinerea cauzei ţării sale, cei doi vorbind şi despre importanţa Summit-ului de la Vilnius.

Ponta: Legea referendumului, promulgată de cei doi preşedinţi ai Parlamentului dacă Băsescu refuză

Legea referendumului care prevede reducerea cvorumului de participare la 30% va fi promulgată şi publicată în Monitorul Oficial de către preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, dacă preşedintele Traian Băsescu va refuza să promulge această lege, a declarat premierul Victor Ponta.

Chelaru: Comisia pentru revizuirea Constituţiei îşi reia activitatea săptămâna viitoare

Comisia parlamentară pentru revizuirea Constituţiei îşi va relua activitatea de săptămâna viitoare, membrii comisiei urmând să analizeze observaţiile transmise de Comisia de la Veneţia, Consiliul Legislativ şi uniunile profesionale, a declarat joi, pentru MEDIAFAX, senatorul PSD Ioan Chelaru.

Ponta: Băsescu nu va mai fi nimic anul viitor, poate doar vreun INCULPAT. Nu va mai avea imunitate

Preşedintele Băsescu nu va mai fi nimic anul viitor, poate doar "vreun inculpat" dacă va fi cazul, deoarece îi va expira imunitatea care l-a "salvat" până acum de un dosar în cazul casei din Mihăileanu şi al Flotei şi de care poate ar avea nevoie şi pentru terenul din Călăraşi, a declarat premierul Victor Ponta.

Dragnea: Poliţia, prestaţiile sociale, porturile, plajele şi cinematografele nu sunt descentralizate

Descentralizarea prevede transferul către autorităţile locale a competenţelor în sănătate, agricultură, mediu, cultură, tineret şi sport, autorizare şi clasificare în turism, pescuit, dar nu include poliţia, porturile, plajele, prestaţiile sociale şi cinematografele, a anunţat vicepremierul Dragnea.

Ponta: Băsescu l-a chemat de multe ori la biroul său pe Papici

Premierul Victor Ponta susţine că preşedintele Traian Băsescu l-a chemat de multe ori la biroul său pe procurorul Lucian Papici şi că şeful statului discută şi cu alţi procurori, fiind vorba de o practică de "satrap", în care pune mâna pe telefon pentru a rezolva diferite lucruri.

Ponta: Nu m-am legat de familia lui Băsescu, e nervos că ascunde ceva; are o faţă tipică de mincinos

Premierul Victor Ponta afirmă că nu s-a legat de familia preşedintelui Traian Băsescu, aşa cum chiar acesta a procedat în vară cu bona şi copiii săi plecaţi în vacanţă, dar că nervozitatea preşedintelui confirmă că este "ceva necurat" în cazul achiziţiei terenului din Călăraşi.

Chelaru: Primul tur la prezidenţiale poate fi în 30 noiembrie, simultan cu referendum pe Constituţie

Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar putea avea loc pe 30 noiembrie 2014, simultan cu referendumul pentru revizuirea Constituţiei, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, senatorul PSD Ioan Chelaru.

Ponta a trimis Corpul de Control la Oficiul de Cadastru Călăraşi

Premierul Victor Ponta a cerut Corpului de Control să efectueze o verificare la Oficiul de Cadastru Călăraşi, unde ANRP a iniţiat un control legat de retrocedarea către comisii locale a unor terenuri aparţinând Institutului Fundulea, anchetă pentru care şi DNA a cerut informaţii.

Ponta, glumind: Am auzit că Macovei a sesizat schimbarea lui Dragomir comisarului UE pe Justiţie

Premierul Ponta a glumit, joi, întrebat de schimbarea lui Dumitru Dragomir de la conducerea LPF, afirmând că a auzit că europarlamentarul Monica Macovei i-ar fi trimis comisarului european pentru Justiţie, Viviane Reading, o scrisoare în care reclamă această schimbare.

Gheorghe Flutur candidează pentru un nou mandat de preşedinte al PDL Suceava

Secretarul general al PDL, senatorul Gheorghe Flutur, a anunţat, joi, că va candida pentru un nou mandat de preşedinte al organizaţiei judeţene PDL Suceava, obiectivul noii echipe de conducere fiind ca dreapta politică să conducă din nou administraţia publică din judeţ.

Cristina Pocora: Băsescu să-şi accepte înfrângerea, revizuirea poate fi în turul 2 al prezidenţialelor

Purtătorul de cuvânt al PNL, Cristina Pocora, a declarat, joi, că şeful statului trebuie să-şi accepte înfrângerea în urma respingerii sesizării Curţii Constituţionale, pe legea referendumului, precizând că revizuirea Constituţiei poate fi realizată în turul al doilea al prezidenţialelor.

Băsescu: România e astăzi printre cele mai solide ţări din UE în privinţa stabilităţii macroeconomice

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, în cadrul unei întâlniri cu o delegaţie a Consiliului de Afaceri Româno-American (AMRO), că România este astăzi printre cele mai solide ţări din Uniunea Europeană în ceea ce priveşte stabilitatea macroeconomică.

Iohannis, despre romii din Paris: Cu sau fără Schengen, ăia tot acolo sunt

Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat, joi, că i se pare "inoportun" ca discuţia despre aderarea României la spaţiul Schengen să fie legată de prezenţa romilor în Paris, deoarece "cu sau fără Schengen, ăia tot acolo sunt".

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, face vineri o vizită de lucru în Grecia

Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, va face, vineri, o vizită de lucru la Atena, la invitaţia omologului său, Evangelos Venizelos, potrivit unui comunicat MAE.

CJ Mureş respinge organizarea referendumului pentru înfiinţarea regiunii Mureş-Covasna-Harghita

Consiliul Judeţean Mureş a respins, joi, proiectul iniţiat de consilierii UDMR de organizare a unui referendum local pentru înfiinţarea regiunii de dezvoltare Mureş-Covasna-Harghita, după o şedinţă la care au participat şi primari UDMR din judeţ şi la începutul căreia s-a intonat imnul naţional.

Guvernul a aprobat proiectul de buget pe anul viitor şi proiectul legii descentralizării

Guvernul a aprobat, joi, proiectul de buget pe anul viitor şi proiectul legii descentralizării, cele două documente urmând să fie transmise imediat Parlamentului.

Flutur: Guvernul Ponta a transformat benzinăriile în sucursale de încasare a impozitelor

Secretarul general al PDL, senatorul de Suceava Gheorghe Flutur, a declarat, joi, că prin introducerea unei accize de 7 eurocenţi pe litrul de carburant pentru construcţia de autostrăzi, Guvernul USL a transformat benzinăriile în sucursale de încasare a impozitelor.

Consiliul Judeţean Covasna a aprobat organizarea referendumului pe tema regionalizării

Consiliul Judeţean Covasna a aprobat organizarea în 8 decembrie a referendumului local pe tema regionalizării, proiectul de hotărâre fiind votat de cei 26 de consilieri judeţeni ai UDMR, PPMT şi PCM, în timp ce patru consilieri din partea USL au votat împotrivă.

CC a respins sesizarea preşedintelui Băsescu la Legea referendumului: Cvorumul va fi de 30%

Curtea Constituţională a respins, joi, cu majoritate de voturi, sesizarea preşedintelui Traian Băsescu în cazul legii referendumului, care prevede reducerea cvorumului de participare la 30%. Noua formă a legii referendumului va putea fi aplicată peste un an.

EXCLUSIV – Promisiunea Guvernului la FMI: Taxele locale pentru persoane fizice, urcate cât vor primarii

Guvernul s-a angajat în faţa Fondului Monetar Internaţional (FMI) că nivelul taxelor pe proprietate impuse persoanelor fizice vor putea fi majorate "la latitudinea" autorităţilor locale, pentru a reduce astfel riscul acumulării de arierate şi înregistrării unui deficit la nivel teritorial.

Zgonea: Fiind oltean, îmi place vinul sec. Un pahar de vin roşu e ca un medicament

Preşedintele Camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea a degustat, joi, împreună cu unii parlamentari, vinurile moldoveneşti de la expoziţia organizată la Palatul Parlamentului, explicând că, fiind oltean, îi place în primul rând vinul sec, dar numai un pahar pe zi, ca medicament.

Deputat PNL de Arad: E o ruşine că PDL a trimis în CA din trei şcoli un consilier local cu 5 clase

Deputatul PNL Mihăiţă Calimente critică desemnarea unui consilier local cu cinci clase absolvite în consiliile de administraţie de la trei şcoli din municipiu, afirmând că "e imoral atât faţă de profesori, cât şi faţă de elevi", iar "pentru partidul care l-a trimis acolo (PDL-n.r.) e o mare ruşine".

Zgonea a inaugurat la Parlament o expoziţie de vinuri din Republica Moldova

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a inaugurat, joi, la Palatul Parlamentului, o expoziţie de vinuri din Republica Moldova, arătând că doreşte astfel să pună în practică o promisiune mai veche a lui şi că este un semnal că instituţiile statului român susţin economia R. Moldova.

Modernizarea Teatrului Naţional Bucureşti, finanţată cu 100 milioane lei. Ponta vrea finalizare mai devreme

Proiectul de finalizare a lucrărilor de modernizare a Teatrului Naţional Bucureşti va fi finanţat anul viitor cu 100 de milioane de lei, sumă care este posibil să fie suplimentată deoarece estimarea constructorului, de doar 97 de milioane de lei, poate fi depăşită, a declarat premierul Victor Ponta.

Paleologu: L-aş fi susţinut pe Predoiu la prezidenţiale, dar eu nu fac nimic la ordin

Cătălin Predoiu ar trebui să deschidă lista PDL la europarlamentare, consideră deputatul Theodor Paleologu, care, întrebat la RFI dacă îl susţine pe Predoiu în vederea alegerilor prezidenţiale, a spus că în mod normal l-ar fi susţinut, însă nu face "nimic la ordin".

Alin Tişe: Prin descentralizare, USL federalizează România şi pune în pericol statul naţional, unitar

Vicepreşedintele PDL Alin Tişe consideră că, prin descentralizarea propusă, USL doreşte "federalizarea României", transferând puterea decizională consiliilor judeţene, care devin "guverne locale", şi punând în pericol statul naţional, unitar.

Sârbu: Tot mai multe maşini care nu ne reprezintă, conduse de copii teribili. Au ecusoane de la Senat

Liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, a reclamat conducerii acestei Camere că tot mai multe maşini, "jeep, Mercedes", conduse de "copii teribili", au pe parbriz ecusoane de la Senat, lucru care, în opinia sa, "nu face bine ca imagine".

Duşa propune ca în oraşe o arteră principală de circulaţie centrală să se numească 1 Decembrie 1918

Deputatul PSD Mircea Duşa, ministru al Apărării, propune ca, la nivelul municipiilor şi oraşelor, o arteră principală de circulaţie centrală să poarte denumirea de "1 Decembrie 1918".

Antonescu, despre un eşec la europarlamentare: „Îmi iau eu singur măsurile care trebuie luate”

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, că în situaţia unui eşec al partidului la europarlamentare, nu va veni nimeni din interiorul PNL să reproşeze acest lucru şi că va lua el măsurile de rigoare, admiţând faptul că alegerile vor arăta "o anumită pondere" a formaţiunilor politice.

Ponta: În ce bază legală Băsescu sună procurorii? Justiţia nu a ştiut să-mi spună. Poate ştie CSM

Premierul Victor Ponta a evitat să comenteze declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu la adresa sa, precizând doar că nu Guvernul, ci parlamentarii iniţiază comisii de anchetă. Ponta a mai menţionat că nu şi-ar dori ca astfel de iniţiative să fie oprite doar pentru că s-ar supăra cineva.

Antonescu, despre afirmaţiile lui Ponta: Nu mai există USL dacă sunt doi candidaţi la prezidenţiale

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, că în cursa pentru alegerile prezidenţiale din partea USL nu pot exista doi candidaţi, deoarece nu ar mai exista alianţa PSD-PNL, el comentând astfel afirmaţiile premierului Victor Ponta.

Kelemen: UDMR respinge intenţia USL de înfiinţare a unei comisii privind restituirile din Ardeal

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, declară că Uniunea respinge "cu fermitate" intenţia USL de a propune înfiinţarea unei comisii parlamentare de anchetă privind restituirile de imobile din Ardeal.

Băsescu: Ponta a plagiat, eu am muncit. El a fost procuror mediocru, eu un vârf în meseria mea

Preşedintele Traian Băsescu l-a acuzat, miercuri, pe Victor Ponta că "şi-a construit cariera pe un furt intelectual", a fost "un procuror mediocru" şi "minte, în timp ce el a muncit, a fost "un vârf" în meseria sa şi are curaj să le spună românilor când sunt vremuri grele.