Dosarul ICA: Voiculescu a cerut recuzarea completului, solicitarea a fost respinsă. Avocatul său a cerut audierea lui Traian Băsescu, cerere, de asemenea, respinsă. Dezbaterile vor fi reluate marţi, la 10.00
22:25, 04 Aug. 2014
Avocatul lui Dan Voiculescu, Gheorghiţă Mateuţ, a cerut, la termenul luni al dosarului privatizării ICA, să fie audiaţi şi şeful statului, Traian Băsescu, primar general la vremea faptelor incriminate, şi foştii miniştri ai Agriculturii Ilie Sârbu şi Dacian Cioloş. Curtea de Apel Bucureşti a respins aceste cereri de audiere înaintate de avocatul Mateuţ.