Politic

PNL ameninţă cu moţiunea de cenzură în cazul codurilor juridice

PNL intenţionează să depună o moţiune de cenzură împotriva Guvernului, în cazul în care Executivul îşi va asuma răspunderea pentru Codurile Civil, penal, de procedură penală şi de procedură civilă, a declarat, miercuri, deputatul PNL Eugen Nicolăescu.

Geoană: Nemulţumirile din PSD ar trebui să dea de gândit şi conducerii PDL

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, miercuri, că în PSD există unele voci care exprimă nemulţumiri faţă de colaborarea guvernamentală dintre PDL şi PSD, iar acest lucru ar trebui să dea de gândit şi conducerii democrat-liberale.

Băsescu: Jurnaliştii sunt mai răi în negocieri decât FMI

Şeful statului s-a arătat nemulţumit de modul în care cameramanii s-au aşezat în sală la Conferinţa privind agricultura, el rugându-i să se mute astfel încât să-i poată vedea pe participanţi, iar la refuzul unora dintre aceştia, a apreciat că jurnaliştii sunt mai răi în negocieri decât FMI.

Noua conducere a PNL va discuta în BPC lista pentru europarlamentare

Noua conducere a PNL aleasă de Congresul extraordinar din 20-21 martie se va reuni, miercuri, în prima şedinţă a BPC, în care va discuta lista pentru europarlmentare, va numi un nou purtător de cuvânt, va decide calendarul pentru perioada următoare şi convocarea primului Consiliu Naţional Executiv.

Şandru, onorată de propunerea de candidatură la europene pe lista PSD

Preşedintele PIN, Lavinia Şandru, se declară onorată de propunerea vicepreşedintelui PSD Radu Moldovan de a candida la europarlamentare pe lista PSD şi consideră că relaţia sa de colaborare cu liderii PSD justifică această proiect.

EXCLUSIV: Laviniei Şandru i se va propune să candideze pentru PSD la europene

Vicepreşedintele PSD, Radu Moldovan, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că îi va propune preşedintelui PIN, Lavinia Şandru, să candideze pe lista PSD la alegerile europarlamentare.

Elena Băsescu a studiat part time la James Madison University

Elena Băsescu a urmat două semestre în regim part time, în toamna lui 2002 şi primăvara lui 2003, la James Madison University în SUA, ceea ce nu înseamnă că a absolvit cursurile acestei instituţii de învăţământ, aşa cum a susţinut tatăl său, preşedintele Traian Băsescu, într-o emisiune televizată.

Honorius strânge semnături pentru EBA

Honorius, fiul cel mare al omului de afaceri Silviu Prigoană, s-a întors recent din Statele Unite şi strânge semnături pentru candidatura Elenei Băsescu la euroalegeri.

Oprescu: „Nu voi candida în 2009, îl susţin pe Crin”

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, anunţă, într-un interviu pentru Gândul, că nu va candida la alegerile prezidenţiale anul acesta şi că-l va susţine pe Crin Antonescu pentru şefia statulu.

Deşi tangajul navei e puternic, căpitanul Băsescu nu pare îngrijorat – Deutsche Welle

România a devenit, într-o clipă, din copilul minune cu o fantastică creştere economică, copilul problemă care nu mai este în stare să-şi finanţeze deficitul la export, apreciază presa austriacă, după vizita preşedintelui Băsescu la Viena, potrivit unui articol publicat pe site-ul Deutsche Welle.

Geoană infirmă negocierea conducerilor TVR şi SRR între PSD şi PDL

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a negat, marţi, existenţa unor discuţii între PDL şi PSD pentru schimbarea conducerilor SRTV şi SRR, calificând drept speculaţii informaţiile în acest sens.

Sever Voinescu nu a fost validat secretar al Camerei nici după al doilea vot

Deputatul PDL Sever Voinescu nu a reuşit, marţi, nici în al doilea tur de vot să obţină susţinerea necesară pentru a ocupa funcţia de secretar al Camerei Deputaţilor, în favoarea sa votând 114 deputaţi, în timp ce 154 au votat "împotrivă".

Antonescu: De la Iliescu din ’90 la cel din 2008 e o evoluţie pe care n-ai cum să n-o respecţi

Liderul PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, că şi acum consideră, "la rece", că personajul politic Ion Iliescu are "o gravă responsabilitate" în privinţa destinului României în anii '90, dar că de la Iliescu din '90 la cel din 2008 este o evoluţie care nu poate să nu fie remarcată şi respectată.

PD-L pune umărul şi buzunarul la campania Elenei Băsescu. Prigoană îşi donează fiul

Unii pedelişti sunt îngrijoraţi că anunţata candidatură a Elenei Băsescu ca indepependent ar putea să îi coste voturi, subiect dezbătut, de altfel, în cadrul partidului.

Patriciu: L-am votat pe Antonescu pentru că PNL are nevoie de o schimbare

Liberalul Dinu Patriciu a declarat, luni seară, la TVR1, că l-a votat la Congres pe Crin Antonescu pentru că PNL are nevoie de "o schimbare, o figură nouă", susţinând totodată că nu are "nimic de a face cu jocul politic" şi "sub nicio formă" nu se va amesteca în deciziile politice ale partidului.

Băsescu: Încă nu m-am hotărât dacă voi candida la Preşedinţie

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, la Viena, întrebat ce şanse îşi acordă în competiţia pentru Preşedinţie cu Crin Antonescu, noul preşedinte al PNL, că încă nu s-a hotărât dacă va candida, dar când o va face va anunţa.

Băsescu i-a mulţumit lui Fischer pentru atenţia acordată când a fost internat la Viena

Preşedintele Traian Băsescu i-a mulţumit, luni, omologului său austriac, Heiz Fischer, pentru atenţia pe care i-a acordat-o în perioada când şeful statului român a fost internat în spital la Viena.

Geoană: Domnul Iliescu face şi cadouri otrăvite

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, luni, că afirmaţiile lui Ion Iliescu la adresa lui Crin Antonescu, după ce acesta a câştigat preşedinţia PNL, trebuie privite cu atenţie, întrucât preşedintele de onoare al PSD face uneori şi cadouri otrăvite.

Voiculescu: În România este nevoie de o singură lege a pensiilor

Preşedintele fondator al PC Dan Voiculescu a declarat, luni, că prioritatea sa numărul unu este modificarea Legii pensiilor, pentru a deveni o lege "rotundă, corectă", arătând că aceasta este un obiectiv al Consiliului Seniorilor, constituit ca "o forţă de care guvernanţii şi partidele să se teamă".

Tăriceanu, reconfirmat lider de grup al deputaţilor PNL

Fostul preşedinte al PNL Călin Popescu Tăriceanu a fost reconfirmat, luni, lider de grup al deputaţilor PNL, obţinând în urma votului de încredere 59 de voturi "pentru" şi 3 "împotrivă".

Moţiunea privind Educaţia, dezbătută luni şi votată marţi

Preşedinta Camerei Deputaţilor Roberta Anastase a declarat, luni, că votul final asupra moţiunii simple iniţiată de PNL pe tema învăţământului va fi dat marţi de către deputaţi.

Năstase: PNL nu se va grăbi să intre într-o perioadă foarte dificilă la guvernare

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, a declarat, luni, înaintea Biroului Permanent Naţional, că PNL, cu noua echipă de conducere, nu se va grăbi să intre la guvernare într-o perioadă foarte dificilă.

O delegaţie a miniştrilor PSD se întâlneşte cu reprezentanţi ai FMI

O delegaţie a miniştrilor PSD condusă de liderul partidului Mircea Geoană se întâlneşte, luni, la 14.30, la Senat, cu reprezentanţi ai FMI.

Iliescu: L-aş fi dorit pe Antonescu în PSD

Preşedintele de onoare al PSD Ion Iliescu a declarat pentru Gândul că noul lider al PNL Crin Antonescu este inteligent, decent, "fără apetenţă în îmbogăţirea personală" şi că l-ar fi dorit pe acesta în PSD, considerându-l mai apropiat de social-democraţie.

Geoană: Turul al doilea la prezidenţiale va fi între candidatul PSD şi unul sprijinit de PDL

Liderul PSD Mircea Geoană a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă la Dăbuleni, că în turul al doilea la alegerile prezidenţiale se vor afla un candidat PSD şi, "probabil, un candidat sprijinit de PDL".

Geoană: Blaga este un ministru bun, dar un politician modest

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat că Vasile Blaga "este un ministru bun, dar un politician modest", el făcând aceste aprecieri după ce ministrul Dezvoltării a spus că PSD "a nenorocit ţara, împreună cu PNL", iar acum liderul său "se dă extravirgin".

Udrea i-a pus la dispoziţie Elenei Băsescu sediul său de campanie din 2008

Secretarul executiv al PDL, ministrul Turismului Elena Udrea, a declarat, duminică, agenţiei MEDIAFAX că i-a pus la dispoziţie Elenei Băsescu sediul său de campanie folosit la alegerile din luna noiembrie 2008, pentru a-i "purta noroc" la alegerile pentru Parlamentul European.

Situaţia din România, discutată de Geoană cu John McCain şi Richard Holbrooke

Preşedintele Senatului Mircea Geoană a discutat, la Bruxelles, cu senatorul american John McCain şi cu ambasadorul special al Administraţiei Obama pentru Afganistan şi Pakistan, Richard Holbrooke, situaţia din România, evoluţiile geo-politice din regiune şi problemele generate de criza economică.

Boc a cerut prefecţilor să promoveze interesul Guvernului

Premierul Boc a cerut, duminică, prefecţilor să promoveze interesele Guvernului în teritoriu, stabilite prin programul de guvernare, şi nu interesul politic al partidelor din care provin, arătând că România are un singur Executiv, iar prefecţii sunt reprezentanţi ai Guvernului şi nu ai partidelor.

Vosganian, Nicolai, Ruşanu, Fenechiu – vicepreşedinţi PNL (Video)

Liberalii Cristian Anghel, Varujan Vosganian, Norica Nicolai, Dan Radu Ruşanu, Relu Fenechiu, Romeo Stavarache şi Vlad Moisecu, au fost aleşi de Congresul extraordinar vicepreşedinţi ai noului BPC al PNL, cel mai mare perdant al acestui vot fiind Teodor Meleşanu, clasat pe locul 15.

Antonescu se gândeşte la funcţia de preşedinte al României

Noul preşedinte al PNL, Crin Antonescu, a declarat, sâmbătă, la Realitatea Tv, că, dacă ratează prezidenţialele, nu va dori să rămână un preşedinte care numeşte miniştrii, împarte deputaţi şi mediază conflicte, menţionând că Traian Băsescu nu e o sperietoare, dar că este un adversar redutabil.

Congresul PNL a ales cei 29 de membri ai BPC

Congresul extraordinar al PNL i-a ales, sâmbătă, după peste 10 ore de vot şi numărare a voturilor, pe cei 29 de membri ai BPC, printre care se numără Norica Nicolai, Varujan Vosganian, Teodor Meleşcanu, Relu Fenechiu, Dan Ruşanu, Cristian Buşoi, Romeo Stavarache, Mihai Voicu, sau Radu Stroe.

Antonescu şi Orban, aleşi la conducerea PNL (Video)

În prima zi a Congresului extraordinar al PNL au fost aleşi preşedintele partidului - Crin Antonescu şi prim-vicepreşedintele - Ludovic Orban.

Congresul PNL şi-a reluat lucrările

Congresul PNL şi-a reluat, sâmbătă, lucrările, urmând să fie aleşi vicepreşedinţii, membrii Biroului Permanent Central, ai Curţii de Onoare şi Arbitraj şi ai Comisiei Centrale de Cenzori.

Orban: Eu şi Crin Antonescu am fost umăr la umăr pentru aceleaşi idealuri

Prim-vicepreşedintele PNL Ludovic Orban le-a spus delegaţilor la Congres, sâmbătă dimineaţă, după anunţarea rezultatelor votului, că pot fi convinşi că au ales varianta bună, subliniind că el şi Crin Antonescu sunt cunoscuţi ca oameni care au fost "umăr la umăr pentru aceleaşi valori şi idealuri".

Ludovic Orban, ales prim-vicepreşedinte al PNL

Ludovic Orban a fost anunţat oficial câştigător al funcţiei de prim-vicepreşedinte al PNL, obţinând 947 din voturile delegaţilor la Congresul extraordinar al partidului, în timp ce Romeo Stavarache, celălalt candidat rămas în cursă, a primit 354 voturi, 11 voturi fiind nule.

Atanasiu şi Petrache şi-au retras candidatura la funcţia de prim-vicepreşedinte

Teodor Atanasiu şi Marian Petrache şi-au anunţat, vineri seară, retragerea din cursa pentru postul de prim-vicepreşedinte al PNL.

Liberalii ar putea renunţa la prezentarea candidaţilor pentru PE

Noul preşedinte al PNL, Crin Antonescu, a declarat, sâmbătă dimineaţă, pentru MEDIAFAX, că ar putea propune Congresului amânarea prezentării listei candidaţilor pentru alegerile europarlamentare, pe motiv că lucrările de a doua zi sunt aglomerate, dar şi pentru că lista nu este finalizată.

Boc a evitat o întrebare după ce Băsescu i-a şoptit: Nu aici, e subiect intern

Premierul Emil Boc a evitat, vineri, la Bruxelles, să răspundă întrebării unui ziarist român în legătură cu ideea unei companii energetice integrate, cu referire la fostul premier Călin Popescu Tăriceanu, după ce Băsescu i-a şoptit: "Nu aici, este subiect intern".

Orban:Vă promit şi vă garantez că, dacă mă veţi alege, nu mă voi schimba în rău

Ludovic Orban, candidat la funcţia de prim-vicepreşedinte al PNL, a declarat, în faţa delegaţilor la congres, că, dacă va fi ales, nu se va schimba în rău şi va munci la fel de mult pentru partid.