Politic

George Simion spune că Ungaria este un model pentru el: „Din păcate, cercetarea românească este întotdeauna Cenușăreasa”

„Din păcate, cercetarea românească este întotdeauna Cenușăreasa. La nivel de patente nu a existat nicio strategie până în acest moment și, iată, și în acest domeniu, Ungaria reprezintă un model, la fel cum vânătoarea, de exemplu, într-o țară văduvită de munți de mare, reprezintă o parte consistentă din PIB-ul Ungariei”, a spus George Simion la dezbaterea de marți, organizată de Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR).

Donald Trump semnează un acord economic cu Arabia Saudită în debutul turneului său în Golf

Președintele american Donald Trump a semnat un parteneriat economic cu Arabia Saudită, care include investiții masive de aproximativ 600 de miliarde de dolari în Statele Unite, marcând începutul unui turneu în statele din Golf.

AEP: Milioane de români din țară și din străinătate, înscriși pe listele din Turul doi

Pentru turul doi al alegerilor, pe listele electorale permanente din România sunt înscriși aproape 18 milioane de cetățeni, inclusiv peste un milion de alegători din diaspora, conform datelor actualizate de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) prin Registrul electoral.

Angajamentul lui George Simion în fața mediului de afaceri: Nu vom mări taxele importante

„Angajamentul meu ferm și încă o dată, la fel cum am spus despre parteneriatul cu Statele Unite și alte chestiuni cheie, îl reprezintă faptul că nu vom mări taxele importante care vizează mediul antreprenorial”, spune marți, George Simion, la dezbaterea organizată de Camera de Comerț și Industrie.

George Simion: „Orice creștere de taxe înseamnă recesiune. România are nevoie de reforme ca pe vremea lui Cuza”

„O țintă în 5 ani de mandat o să fie să aducem 150 de șefi de stat și guverne aici la Camera de Comerț, care este atât de persecutată și văzută ca un rău doar pentru că reprezintă mediul autohton, nu capitalul autohton, pentru că – foarte bine ați spus în pledoaria dumneavoastră – avem nevoie de investitori străini și o instituție emblematică a statului român”, a declarat George Simion, marți, la dezbaterea organizată de Camera de Comerț a României.

Simion: Rusia a reprezentat şi reprezintă cea mai mare ameninţare pentru România

George Simion, candidatul AUR la alegerile prezidenţiale, a declarat marţi, la Camera de Comerţ şi Industrie a României, că Rusia este cea mai mare ameninţare pentru ţara noastră.

UE ar putea adera la o organizație pentru a forma cea mai mare zonă de liber schimb din lume

Suedia propune ca Uniunea Europeană să adere la grupul de liber schimb CPTPP (Acordul Cuprinzător și Progresiv pentru Parteneriatul Trans-Pacific), cu scopul de a forma cea mai mare zonă de liber schimb din lume și de a contracara efectele protecționismului american.

Simion gândește un plan de țară pentru 20 de ani: Nu văd decât economia ca parte a acestui program

Candidatul AUR la alegerile prezidențiale, George Simion, a fost întrebat marți, la Camera de Comerț și Industrie a României, dacă, în ipoteza în care va ajunge președinte, se gândește să promoveze o politică de țară nu pentru 4-5 ani, ci pentru 15-20 de ani.

Keir Starmer, criticat pentru discursul considerat extremist despre imigrație: „Insulă a străinilor”

Keir Starmer a fost criticat pentru folosirea unui limbaj considerat extremist în discursul său despre imigrație, când a avertizat că Marea Britanie ar putea deveni o „insulă a străinilor” fără schimbări semnificative în politică.

Arestare preventivă pentru primarul orașului Sinaia, Vlad Oprea, cerută de către DNA

DNA cere arestarea preventivă a primarului orașului Sinaia, Vlad Oprea. Procurorii susțin că Oprea a încălcat controlul judiciar, respectiv că ar fi exercitat atribuțiile de primar, dând dispoziții directe viceprimarului orașului Sinaia.

Intimidarea duce la autoizolare, declară Xi Jinping la o zi după adoptarea armistițiului tarifar

Xi Jinping a avertizat asupra efectelor negative ale intimidării și hegemonismului în comerț, subliniind importanța comerțului liber, la doar o zi după ce SUA și China au convenit un armistițiu temporar în războiul lor comercial.

Miza alegerii noului președinte este și influența asupra formării guvernului, spune Bolojan

Miza alegerii noului președinte este și influența asupra formării guvernului, a declarat marți președintele interimar Ilie Bolojan.

Macron acceptă invitația de a efectua o vizită de stat în Marea Britanie, întâlnire oficială cu Regele Charles

Președintele Franței, Emmanuel Macron, a acceptat invitația regelui Charles al III-lea de a efectua o vizită de stat în Marea Britanie între 8 și 10 iulie, unde va discuta cu liderii britanici despre relațiile bilaterale, securitatea europeană, apărarea și alte probleme sensibile.

Ilie Bolojan trage un semnal de alarmă: Suntem practic într-o criză bugetară. România cheltuie mai mult decât își permite

Suntem practic într-o criză bugetară, pentru că România cheltuie mai mult decât își permite de câțiva ani, iar demisia prim-ministrului a generat perturbații în piață, spune președintele interimar al țării, Ilie Bolojan.

Simion a venit la dezbaterea de la CCIR cu diplomele de studii și certificatul de căsătorie

La dezbaterea organizată de Camera de Comerț și Industrie a României, candidatul AUR George Simion și-a prezentat diplomele de studii și certificatul de căsătorie, în timp ce contracandidatul său, Nicușor Dan, a lipsit de la eveniment, deși anterior își prezentase diploma de bacalaureat ca răspuns la atacurile din spațiul public.

Zelenski merge în Turcia pentru o posibilă întâlnire cu Putin, declară șeful său de cabinet

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski va merge în Turcia săptămâna aceasta pentru a negocia o pace justă și durabilă cu Rusia, însă discuțiile vor fi posibile doar dacă Kremlinul acceptă o încetare a focului de 30 de zile, conform consilierului său Andriy Yermak.

Cseke Attila: Alocăm peste 157 de milioane de lei pentru consolidarea seismică a șapte noi obiective

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, anunță marți că ministerul va aloca peste 157,5 milioane de lei pentru consolidarea seismică a șapte noi obiective de investiții.

Primăria Capitalei a cumpărat autobuze electrice care stau nefolosite

Primăria Capitalei nu poate folosi aproape 40 din cele 100 de autobuze electrice cumpărate în 2023, în valoare de 300 de milioane de lei, din cauza lipsei stațiilor de încărcare adecvate în depourile din București, ceea ce riscă să afecteze performanța acestora înainte de expirarea garanției.

Un avocat clujean a anunțat că îi va reprezenta pe cei păcăliți de George Simion

Un avocat din Baroul Cluj a anunțat că va iniția procese colective pro-bono împotriva lui George Simion, acuzându-l că nu și-a respectat promisiunea de a oferi locuințe românilor fără case, după ce aproximativ 40.000 de persoane au semnat contracte pentru case de 35.000 de euro, pe care liderul AUR le-a descris ulterior ca fiind doar o „strategie de marketing”.

Papa Leon al XIV-lea promite consolidarea dialogului cu comunitățile evreiești

 Papa Leon al XIV-lea a transmis un mesaj de deschidere către comunitățile evreiești, promițând continuarea și aprofundarea dialogului dintre Biserica Catolică și populația evreiască, titrează Reuters.

Înfrângere în instanță pentru Primăria Municipiului București și Nicușor Dan în procesul legat de un proiect imobiliar din cartierul Floreasca

Magistrații de la Curtea de Apel București (CAB) au respins recursurile formulate de Primăria Municipiului București (PMB) și primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, în procesul legat de un proiect imobiliar din cartierul Floreasca.

CNA reacționează la publicarea de către George Simion a unei înregistrări din biroul său cu jurnaliștii Digi24. Echipa postului spune că a fost filmată pe ascuns

Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a transmis un comunicat de presă în care își exprimă „profunda îngrijorare” față de recentele evenimente, făcând referire directă la cazul videoclipului publicat de liderul AUR, George Simion, pe pagina sa de Facebook.

Călin Georgescu rupe tăcerea după o lungă perioadă. Ce mesaj a transmis 

Călin Georgescu a publicat, luni seară, un mesaj video pe Facebook, fără a face vreo referire la George Simion, în care vorbește despre tăcere, inegalitate, suferință și credință.

Va conduce Bolojan viitorul Guvern? Răspuns: Ideea că există un salvator e falsă

Ideea că există un salvator, care este viitorul preşedinte sau viitorul premier este falsă, spune, luni, preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan. El spune că va participa la discuţiile pentru constituirea unei majorităţi în calitatea pe care o va avea, de preşedinte interimar al PNL.

Bolojan spune că România are nevoie de un nou guvern cât mai rapid. Președintele interimar compară țara cu „o mașină care are două volane”

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a vorbit despre necesitatea instalării unui nou guvern cât mai rapid, după alegerile prezidențiale. De asemenea, Bolojan a spus că viitorul Guvern are de luat măsuri importante și de aceea are nevoie de o majoritate stabilă.

Opinia lui Ilie Bolojan despre deprecierea leului: deficit, rezultatul alegerilor și demisia premierului

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost întrebat ce a provocat deprecierea leului. Deficitele bugetare, rezultatul primului tur al alegerilor prezidențiale și demisia premierului Marcel Ciolacu sunt factorii care au provocat fenomenul, a răspuns Bolojan.

Nicușor Dan și-a vaccinat copiii: am respectat cu strictețe schema de vaccinare recomandată de statul român

Candidatul independent la alegerile prezidențiale Nicușor Dan a dezvăluit că și-a vaccinat ambii copii. „Au respectat cu strictețe schema de vaccinare recomandată de statul român”, a spus Nicușor Dan.

Nicuşor Dan şi-a prezentat diploma de Bacalaureat pentru a demonta un fake news. Cum vede viitorul educaţiei în România

Candidatul independent la alegerile prezidenţiale Nicuşor Dan şi-a prezentat luni seara diploma de Bacalaureat şi a spus că îşi doreşte ca dascălii să câştige mai bine.

Marcel Boloş: Renegocierea PNRR şi deblocarea integrală a Cererii de Plată 3 sunt prioritare

Renegocierea PNRR şi deblocarea integrală a Cererii de Plată 3 sunt priorităţi imediate pentru a asigura absorbţia maximă a fondurilor europene alocate României, spune, luni, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş.

Scenariul Nicuşor Dan preşedinte în cazul unei crize ca în 2008: Dau în scris că nu creşte TVA

Nicuşor Dan a fost întrebat luni seara ce ar face dacă România ar fi într-o criză precum cea din 2009, când fostul preşedinte Traian Băsescu şi-a asumat tăieri de salarii şi pensii şi creşteri de taxe. El a spus că azi economia României este mult mai stabilă.

Simion a explicat de ce nu a participat la dezbaterea Digi 24: „Nu vă e rușine? Sunteți asasini mediatici”

George Simion, candidatul AUR la alegerile prezidențiale, a explicat de ce a refuzat să participe la dezbaterea electorală de luni seara, de la postul tv Digi 24. „Nu vă e rușine? Sunteți asasini mediatici”, le-a spus Simion jurnaliștilor care i-au adus invitația.

Nicușor Dan spune că nu ar accepta nominalizarea lui George Simion în funcția de premier: Acest scenariu nu este posibil

Candidatul independent la alegerile prezidențiale Nicușor Dan a declarat luni că nu va accepta eventuala nominalizare a lui George Simion pentru funcția de premier. „Dacă voi câștiga alegerile ... acest scenariu nu există”, a spus Nicușor Dan.

Nicușor Dan vrea o majoritate largă în Parlament cu partidele pro-occidentale și premier Ilie Bolojan

Dacă va câștiga alegerile prezidențiale, Nicușor Dan spune că și-ar dori o largă majoritate cu partidele pro-occidentale, iar ca premier l-ar numi pe Ilie Bolojan.

AUR susține că are sprijinul Uniunii Democrate a Ucrainenilor din România. Ce spune Liderul UUR

AUR susține că are sprijinul unei organizații numite Uniunea Democrată a Ucrainenilor din România (UDUR). Liderul Uniunii Ucrainenilor din România (UUR), Nicolae-Miroslav Petrețchi, contestă această afirmație, declarând că UDUR este o organizație „fictivă”.

Ministerul Energiei lansează cel mai amplu apel pentru proiecte verzi

Sebastian Burduja, ministrul Energiei, a anunţat deschiderea unei noi licitaţii pentru susţinerea producţiei de energie din surse regenerabile, punând la dispoziţia investitorilor o capacitate totală de 3.472 MW, anunţă Ministerul Energiei printr-un comunicat de presă.

Uniunea Europeană avertizează că Siria ar putea reprezenta un nou risc terorist pentru Europa

Uniunea Europeană consideră că instabilitatea din Siria poate reprezenta un risc de securitate pentru Europa, deoarece poate favoriza reapariția grupărilor jihadiste, care ar putea comite atacuri teroriste pe teritoriul european.

Constantin Toma (PSD): Poziţia partidului este nefirească. Aleg Nicuşor Dan

Primarul Buzăului, Constantin Toma, spune că îl va alege pe Nicuşor Dan în turul 2 al alegerilor prezidenţiale, chiar dacă poziţia partidului îndeamnă la neutralitate.

Predoiu le-a cerut liberalilor să îl susțină pe Nicușor Dan: Eu nu am nici cea mai mică rezervă

Cătălin Predoiu, premierul și președintele interimar al PNL, a cerut liberalilor să îl susțină pe Nicușor Dan în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, argumentând că această decizie este necesară pentru menținerea României pe drumul său pro-occidental.

Bolojan critică planul lui Simion de reducere a numărului de bugetari: „Fără analiză, e o cifră aruncată poate pentru marketing electoral”

Ilie Bolojan critică propunerea lui George Simion de a reduce numărul bugetarilor cu 500.000, considerând că o astfel de cifră, fără o analiză detaliată, riscă să fie doar o declarație de marketing electoral, fără o bază solidă.

Mesajul premierului interimar de Ziua Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane: Te zdruncină, efectiv, să auzi mărturia unei victime a traficului de persoane

„Am luat la cunoştinţă de poveşti cutremurătoare, care nu te pot lăsa indiferent. Te zdruncină, efectiv, să auzi mărturia unei victime a traficului de persoane”, susţine Cătălin Predoiu, premierul interimar şi ministru de Interne, de Ziua Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane.