Politic

Noi tensiuni la graniţa dintre cele mai populate ţări. India protestează după ce China a publicat o hartă în care revendică un teritoriu disputat

Administraţia de la New Delhi a înaintat un protest diplomatic la Beijing în legătură cu publicarea unei hărţi oficiale care prezintă China revendicând teritoriul indian din Himalaya, un semn că tensiunile legate de disputa de frontieră se acutizează înainte de summitul G-20 care va avea loc luna viitoare în India.

China ar putea avea o reacţie dură. Parlamentul britanic numeşte Taiwanul „ţară independentă”, în timp ce Cleverly merge la Beijing

Parlamentul britanic s-a referit pentru prima dată la Taiwan ca la o "ţară independentă" într-un document oficial, încălcând astfel un tabu politic, în contextul în care ministrul de Externe James Cleverly vizitează China în această săptămână.

Ucraina dă cel mai mare atac cu drone de la începutul războiului

Dronele ucrainene au atacat Rusia în timpul nopţii, distrugând avioane militare şi perturbând traficul aerian, au declarat oficialii ruşi miercuri dimineaţă, la câteva ore după slujba de înmormântare a liderului mercenar rus Evgheni Prigojin.

Rusia nu va investiga cauzele prăbuşirii avionului lui Prigojin în conformitate cu regulile internaţionale

Prigojin, doi locotenenţi de top ai grupului  Wagner şi patru bodyguarzi s-au numărat printre cele 10 persoane care au murit atunci când  avionul Embraer Legacy 600 s-a prăbuşit la nord de Moscova săptămâna trecută. Liderul mercenarilor a murit la două luni de la rebeliunea care ameninţa autoritatea preşedintelui Vladimir Putin, fiind cea mai mare provocare […]

Primarul din Miami, Francis Suarez, îşi suspendă campania prezidenţială

Primarul oraşului Miami, Francis Suarez, a anunţat marţi că îşi suspendă campania prezidenţială, devenind primul candidat republican important care face acest lucru, după ce nu s-a calificat la prima dezbatere primară care a avut loc săptămâna trecută, scrie Reuters.

Ciolacu: Voi propune excluderea primarului din Crevedia

Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, a declarat pe Facebook că va propune excluderea primarului din Crevedia, în urma tragediei care a marcat opinia publică în ultimele zile. Comentariile nu întârziat să apară atât de la oameni simpli cât şi de la figuri poltice, precum Ecaterina Andronescu, care susţine decizia premierului.

Marcel Boloş, despre discuţiile cu Comisia Europeană: Binele României nu se negociază

Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a avut discuţii la Comisia Europeană cu privire la reformele aferente Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) şi spune, marţi, că „binele României nu se negociază”.

Războiul din Ucraina, ziua 552. Armata ucraineană eliberează o nouă localitate. Ruşii ripostează prin sute de atacuri cu drone / WSJ: SUA şi aliaţii din Europa plănuiesc un ajutor pe termen lung pentru Kiev / Prigojin a fost înmormântat astăzi

UPDATE 22:00 Kuleba a vorbit cu Soltenberg despre NATO  Ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba a vorbit cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, „despre următorii paşi în calea Ucrainei către NATO”. „Am discutat despre programul naţional anual ajustat şi despre lansarea completă a Consiliului Ucraina-NATO. De asemenea, l-am informat pe secretarul general cu privire […]

Iohannis, despre intervenţia de la Crevedia: S-a acţionat corect

„Toate relatările pe care le-am primit şi toate explicaţiile şi de la pompierii răniţi m-au dus la concluzia că s-a acţionat corect”, spune preşedintele Klaus Iohannis despre intervenţia de la Crevedia.

Nicuşor Dan: Testele dinamice de rezistenţă la Pasajul Ghica, realizate. Va fi deschis circulaţiei curând

Au fost realizate testele dinamice de rezistenţă la Pasajul Ghica care va fi deschis circulaţiei foarte curând, anunţă, marţi, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan. Un camion încărcat cu pietriş a traversat podul la diferite viteze trecând peste obstacole preamplasate.

Ciucă, la Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române: Percepem în mod direct aşteptările cetăţenilor

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, a declarat, marţi, la deschiderea lucrărilor Reuniunii Anuale a Diplomaţiei Române, că de la nivelul Parlamentului sunt percepute în mod direct aşteptările pe care le au cetăţenii din ţară şi din diaspora.

Lui Iohannis nu-i place sintagma „stat eşuat”: o mai folosesc politicienii în vâltoarea abordărilor electorale

„Sintagma cu statul eşuat o mai folosesc politicienii în vâltoarea abordărilor electorale, dar nu trebuie să ne facem ca şi cum în România nimic nu ar funcţiona”, spune Klaus Iohannis.

Iohannis execută PSD în cazul Crevedia: Nicio analiză politică nu trebuie evitată

Nicio analiză politică nu trebuie evitată, spune marţi preşedintele Klaus Iohannis după exploziile de la staţia GPL din Crevedia, în contextul în care se arată cu degetul spre PSD.

Iohannis despre accidentul de la 2 Mai: Unii s-au străduit şi unii nu

„Unii s-au străduit şi unii nu”, afirmă preşedintele Klaus Iohannis despre accidentul din 2 Mai, în care un şofer drogat a intrat într-un grup de tineri şi a ucis doi dintre ei.

Iohannis, despre lipsa centrului de arşi: Poate promisiunile au fost prea mari

„Poate promisiunile au fost prea mari sau poate angajamentul unor persoane care trebuiau să mişte lucrurile a fost prea mic”, spune Klaus Iohannis despre lipsa centrelor de mari arşi în România.

Iohannis, vizită la Floreasca: Am întâlnit două categorii de persoane pe care le admir

„Am întâlnit două categorii de persoane pe care trebuie să recunosc le admir şi le stimez” - afirmă preşedintele Klaus Iohannis după ce a vizitat victimele exploziilor de la Crevedia internate la Spitalul Floreasca.

Rafila: Ne aflăm la sfârşitul unui proiect care poate să schimbe faţa sistemului de sănătate din România

„Ne aflăm la sfârşitul unui proiect important care poate să schimbe faţa sistemului de sănătate din România şi să educe”, spune ministrul sănătăţii, Alexandru Rafila, cu referire la proiectul destinat controlului infecţiilor spitaliceşti.

Ciolacu a mulţumit statelor europene care au ajutat la depăşirea momentului Crevedia

Premierul Marcel Ciolacu a mulţumit, marţi, la Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române, statelor europene care au ajutat la depăşirea „momentului Crevedia”, precum şi diplomaţilor care au contribuit la primirea de ajutor.

Primarul comunei Crevedia: Ştiam că staţia GPL a fost închisă. Nu e de competenţa Primăriei să facă verificări

„Ştiam că a fost închisă (staţia jGPL – n.r.). Nu este în competenţa primăriei să facă acest lucru (verificări – n.r.) şi din moment ce nu a primit nicio sesizare, că s-a vehiculat la presă că a venit, a zis… Nu avem nimic scris la Primărie. Cei care sunt afectaţi puteţi să-i întrebaţi…”, spune Florin […]

Klaus Iohannis, în vizită la Spitalul Floreasca, unde sunt internate victime de la Crevedia

Preşedintele Klaus Iohannis merge, marţi, la Spitalul Floreasca, unde sunt internaţi răniţi în exploziile de la Crevedia, anunţă Administraţia Prezidenţială.

Ciolacu: Măsurile anunţate de Predoiu sunt un pas înainte, dar nu sunt suficiente

„Măsurile de combatere a consumului de droguri, anunţate ieri de ministrul Afacerilor Interne, vicepremierul Cătălin Predoiu, sunt un pas înainte pe un traseu corect, dar nu sunt suficiente”, afirmă Marcel Ciolacu. Premierul spune că este nevoie, în paralel cu testarea anti-drog în şcoli sau de confiscarea maşinii celui prins drogat la volan, şi de un […]

Iohannis: Aderarea României la spaţiul Schengen rămâne o prioritate pentru perioada următoare

Aderarea României la spaţiul Schengen rămâne o prioritate pentru perioada următoare, spune Klaus Iohannis la Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române.

Iohannis cere ambasadorilor ca toţi românii să poată vota la alegerile din 2024

„Vă solicit să depuneţi toate eforturile ca toţi cetăţenii români să-şi exercite dreptul de vot în cele mai bune condiţii”, le-a spus Klaus Iohannis ambasadorilor români în timpul Reuniunii Anuale a Diplomaţiei Române.

Claudiu Creţu a fost numit director general al Elcen

Claudiu Creţu a fost numit de către Consiliul de Administraţie al Electrocentrale Bucureşti SA (ELCEN), în funcţia de Director General al celui mai mare producător de energie termică şi electrică în cogenerare din România şi din Bucureşti. Claudiu Creţu a deţinut din iulie 2021 până în prezent funcţia de Director General al C.M. Termoenergetica Bucureşti […]

Klaus Iohannis: Solidaritatea României faţă de Ucraina a rămas de neclintit

„Consecinţele nocive la nivel global ale războiului de agresiune de la graniţele noastre au determinat adaptarea noastră rapidă şi formularea de răspunsuri ferme pe o linie clară şi puternic asumată a politicii noastre externe”, spune Klaus Iohannis la evenimentul prilejuit de primirea şefilor de misiuni diplomatice, a şefilor oficiilor consulare şi a directorilor Institutelor culturale […]

Preşedintele Consiliului European vrea ca UE să primească noi membri până în 2030

„Cred că trebuie să fim pregătiţi, de ambele părţi, până în 2030 să ne extindem„, a declarat Charles Michel, luni, la Forumul strategic de la Bled, în Slovenia, adăugând că liderii UE vor discuta subiectul la următoarele reuniuni, informează Bloomberg. Michel a spus că liderii vor lua poziţie cu privire la deschiderea discuţiilor oficiale de […]

Ion Cristoiu: Tragedia de la Crevedia îşi are cauza nu în explozie, ci în totala lipsă de profesionalism a intervenţiei

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că în explozia de la Crevedia, care lăsat în urmă morţi şi răniţi mai ales din rândul angajaţilor Ministerului de Interne, nu s-ar fi transformat într-o tragedie dacă pompierii nu ar fi acţionat total neprofesionist. “A explodat o cisternă. Nu a fost o intervenţie la World Trade Center, nu a fost […]

Polonia şi ţările baltice vor închide graniţa cu Belarus dacă vor apărea incidente la frontieră

Membrii UE şi NATO, Letonia, Lituania şi Polonia, care au o graniţă comună cu Belarus, sunt îngrijoraţi de securitatea frontierei, de când sute de mercenari ruşi Wagner au sosit în Belarus la invitaţia preşedintelui Alexander Lukaşenko. „Solicităm autorităţilor din Minsk ca grupul Wagner să părăsească imediat teritoriul Belarusului şi ca migranţii ilegali să părăsească imediat […]

Măsuri pentru asigurarea siguranţei instalaţiilor de carburanţi anunţate de Prefectura Bucureşti

Prefectura Bucureşti anunţă că a luat o serie de „măsuri” pentru siguranţa staţiilor de carburanţi din Capitală, printre care constituirea unor echipe de control şi intensificarea controalelor. Inspectoratul în Construcţii al Municipiului Bucureşti trebuie să verifice autorizaţiile de construire.

Guvern: Declaraţia lui Victor Ponta reprezintă opinie personală

Declaraţia lui Victor Ponta reprezintă opinie personală, care nu are legătură cu activitatea guvernului, transmite Executivul într-un răspuns la o solicitare MEDIAFAX. Potrivit comunicatului, Ponta „nu are nicio putere de decizie la nivelul guvernului”.

USR: A trecut o săptămână de când a anunţat control la Poliţia Constanţa şi Predoiu încă tace

USR îi solicită ministrului Afacerilor Interne Cătălin Predoiu să prezinte de urgenţă concluziile controlului efectuat de Corpul de Control la Poliţia din judeţul Constanţa şi măsurile decise după accidentul de la 2 Mai.

Drulă îi cere lui Ciolacu să îl demită pe Ponta: „este ultimul om care ar trebui să comenteze despre tragedia de la Crevedia”

Liderul USR, Cătălin Drulă, îi cere lui Marcel Ciolacu să-l demită pe Victor Ponta, consilier onorific al premierului, pentru declaraţiile despre răniţii din explozia de la Crevedia care au nevoie de ajutor medical în străinătate.

Victor Ponta, după exploziile de la Crevedia: Spitalele din străinătate vor doar să trimită facturi uriaşe / Raed Arafat îl contrazice

„Spitalele din străinătate se ocupă doar de pacienţii care sunt în stare bună. Pacienţii în stare rea sunt lăsaţi în România, să moară aici. Vor doar să trimită facturi uriaşe către statul român, acesta este interesul lor”, a declarat Victor Ponta, la postul de televiziune România TV. „Incidentul de la Crevedia ne demonstrează că noi […]

Arafat, despre vinovaţii de la Crevedia: Cineva nu a respectat regulile. Este treaba Procuraturii

Cineva nu a respectat regulile şi acum procurorii trebuie să verifice cine şi cum se face vinovat de tragedia de la Crevedia, din judeţul Dâmboviţa, spune şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), dr. Raed Arafat.

Proteste în mai multe administraţii fiscale din ţară. Sindicaliştii din Finanţe sunt nemulţumiţi de măsurile propuse de Guvern pentru reducerea cheltuielilor bugetare

Blocul National Sindical informează că la această oră au loc proteste în mai multe administraţii fiscale din ţară, anunţă BNS. Astfel, au loc proteste în judeţele Iaşi, Dolj, Vrancea, Buzău şi Bacău. Manifestările sunt organizate de Federaţia Sindicatelor din Administraţia Fiscală „Solidaritatea”, afiliată la BNS. Sindicaliştii din acest sector au protestat în ultimele două săptămâni […]

Rafila: ,,doar 60 de paturi ATI pentru arşi sunt disponibile, patru pacienţi sunt transferaţi în străinătate, alţi şase sunt în aşteptare”. Ministrul Sănătăţii anunţă că familiile victimelor şi civilii evacuaţi şi rămaşi fără proprietăţi vor primi suport psihologic

În spitalele din Bucureşti sunt internate în acest moment 46 de victime ale exploziilor care au avut loc la o staţie GPL din localitatea Crevedia, judeţul Dâmboviţa: 13 sunt la Spitalul Bagdasar Arseni, patru la Spitalul de Arşi, 28 la Floreasca, unul la Elias. Opt pacienţi sunt intubaţi.   Toţi pacienţii au fost operaţi, cu toaletarea […]

Staţiile GPL din toată ţara – la control! Primarul Piedone: ,,Pentru ca ţara să scape de aceste bombe GPL amplasate lângă blocuri, şcoli, parcări şi instituţii publice, trebuie schimbată legislaţia”

S-a constatat că staţia GPL din Crevedia funcţiona de trei ani fără autorizaţie. S-a lăsat cu amenzi şi oprirea activităţii, dar ultima sancţiune a fost doar pe hârtie. Staţia funcţiona fără probleme. Ionuţ Doldurea, fiul primarului din Caracal, Ion Doldurea (PSD), era patronul firmei SC Flagas SLR ce deţinea depozitul GPL din Crevedia. Compania raporta o […]

Guvernul Ciolacu anunţă măsuri dure după tragedia de la Crevedia: ,,Închidem staţiile GPL pe loc!”. Arafat susţine că instituţiile statului ştiau de staţiile GPL neautorizate

Premierul Ciolacu va închide staţiile GPL neautorizate 56 de persoane rănite, două persoane decedate. Staţia GPL funcţiona fără autorizaţie. Avioanele Spartan transportă victimele în străinătate pentru că România nu are suficiente spitale de arşi. Ne-am mai întâlnit cu asta.  De ce ar trebui să se întâmple o tragedie cu victime pentru a se lua măsuri […]

Ministrul afacerilor externe român găzduieşte Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române

Ministerul Afacerilor Externe organizează, în perioada 29-30 august 2023, Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române (RADR 2023), sub tema „O politică externă fermă a României: gestionând provocările şi maximizând oportunităţile”.

Primarul din Caracal, al cărui fiu deţine depozitul GPL de la Crevedia, s-a autosuspendat din PSD. Ion Doldurea: pompierii români sunt eroi

Ion Doldurea, tatăl proprietarului depozitului de la Crevedia, care este primar în Caracal, judeţul Olt, a anunţat că s-a autosuspendat din Partidul Social Democrat şi din orice altă funcţie politică deţinută.