Parlamentul are plen reunit, miercuri, pentru o declaraţie privind situaţia minorităţilor din Ucraina şi, posibil, raportul SRTv pe 2016

Senatorii şi deputaţii se reunesc, miercuri, în şedinţă comună, pentru a adopta o declaraţie a Parlamentului privind situaţia minorităţilor din Ucraina, fiind posibilă şi discutarea raportului de activitate pe anul 2016 al televiziunii publice, avizat negativ în comisiile de cultură.

267 afişări
Imaginea articolului Parlamentul are plen reunit, miercuri, pentru o declaraţie privind situaţia minorităţilor din Ucraina şi, posibil, raportul SRTv pe 2016

Parlamentul are plen reunit, miercuri, pentru o declaraţie privind Ucraina şi, posibil, raportul SRTv pe 2016

Şedinţa de plen reunit va fi precedată de întrunirea comună a Birourilor Permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, începând cu ora 9, pentru aprobarea ordinii de zi şi convocarea oficială a plenului reunit.

Plenul reunit a fost anunţat încă de luni de către preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea care a precizat că va fi supus aprobării un proiect de declaraţie privind situaţia minorităţilor naţionale din Ucraina.
În plus, urmează să fie trimisă şi o delegaţie parlamentară în ţara vecină pentru a-l convinge pe preşedintele Petro Poroşenko să nu promulge Legea învăţământului adoptată recent de către Rada Supremă de la Kiev.

”Vreau să convocăm miercuri un plen reunit pentru a adopta rapid proiectul de declaraţie cu Ucraina. Mi se pare un subiect extrem de important, este vorba de dreptul la educaţie pentru copiii etnici români care trăiesc în Ucraina. Este vorba de 400.000 de români care trăiesc acolo şi am decis să facem plenul pentru a putea pleca - să aprobăm miercuri - o delegaţie de parlamentari în Ucraina în speranţa că îl vom putea convinge pe preşedintele Ucrainei să nu promulge acea lege pentru că este un precedent foarte periculos, noi în continuare afirmându-ne decizia de susţine parcursul european al Ucrainei", a spus Dragnea.

Decizia a survenit după ce Rada Supremă a Ucrainei a adoptat, pe 5 septembrie, o nouă versiune a legii în privinţa educaţiei, potrivit căreia va fi introdusă interzicerea şcolilor ruse, ungare şi române. Minorităţile naţionale li se va permite să studieze la şcoală doar o serie de materii în limbile native. Conform noului program educaţional, doar una sau mai multe materii pot fi studiate în instituţiile educaţionale în două sau mai multe limbi, limba statală, engleza sau altă limbă oficială a UE.

Este posibilă şi introducerea pe ordinea de zi a raportului de activitate pe anul 2016 a televiziunii publice. Comisiile reunite de cultură din Senat şi Camera Deputaţilor au avizat negativ, marţi, Raportul de activitate al SRTv pe anul 2016, cu 17 voturi „pentru” respingere, un vot „împotrivă” şi 2 abţineri. Dacă plenul adoptă raportul negativ, Consiliul de administraţie al televiziunii publice este demis în bloc.

De asemenea, deputaţii şi senatorii ar putea să se pronunţe asupra unei iniţiative a opoziţiei. PNL, USR şi PMP au înregistrat, marţi, la Secretariatul general al BPR, o solicitare de constituire a unei comisii de anchetă privind situaţia din MAI, legată de situaţia creată de pensionarea şi reangajarea aceloraşi persoane în cadrul ministerului.

„În timp ce PSD constituie tot felul de comisii de anchetă pentru a acoperi incapacitatea guvernamentală pe nişte subiecte care sunt strict în responsabilitatea celor care au majoritate parlamentară şi deţin guvernarea, am înregistrat la Secretariatul general al birourilor permanente reunite o solicitare de constituire a unei comisii de anchetă pe situaţia din Ministerul Afacerilor Interne care ţine de banul public, de echitate în sistemul bugetar de salarizare şi în acelaşi timp de moralitate”, a anunţat liderul grupului PNL din Cameră, Raluca Turcan.

„Există un grad de suspiciune în MAI, există tratament preferenţial pentru oameni care sunt apropiaţi ministrului de Interne şi care au fost pensionaţi şi reangajaţi în secunda doi în condiţii preferenţiale, în dispreţ total faţă de principiile pe care le clamează PSD”, a adăugat Turcan.

Legislaţia în vigoare dă posibilitatea cadrelor militare şi funcţionarilor publici cu statut special din cadrul MAI, de a ieşi la pensie anticipat, beneficiind de pensie de serviciu, iar dincolo de această facilitate prevăzută de lege pentru această categorie profesionala, legislaţia prevede şi o procedură de calcul care avantajează angajaţii MAI, se arată în proiectul de hotărâre elaborat de cele trei formaţiuni politice de opoziţie.

Deşi era preconizată adoptarea unei decizii încă de la plenul reunit de săptămâna trecută, a rămas indecisă chestiunea constituirii unei comisii de anchetă privind activitatea Agenţiei Naţionale de Reglementare în Energie.

Pe 9 august, premierul Mihai Tudose i-a cerut ministrului Energiei, Toma Petcu, să iniţieze demersurile pentru a cere Parlamentului să demareze o anchetă la Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), după întârzirea unor licitaţii care a dus la scumpirea electricităţii. „Eu cred că e un moment în care să putem cere Parlamentului în mod public, în numele Guvernului, o anchetă la ANRE, că nu ne sunt subordonaţi nouă. Dar Parlamentul cred că poate să-l întrebe pe dl Havrileţ (n.n.- Niculae Havrileţ, preşedintele ANRE) de ce îi e cald de vreo două-trei luni şi nu a făcut ce trebuie. Poate facem şi o adresă oficială către Parlament”, a spus premierul Mihai Tudose, adresându-se ministrului Energiei, Toma Petcu.

Ministrul Energiei afirmase în şedinţa Executivului că ANRE este cea care nu a organizat licitaţii pentru achiziţionarea de energie de pe piaţa secundară. „O să fac o notă către dvs. pentru că Guvernul României poate cere Parlamentului acest lucru. Fac o notă de informare şi cu procedura legală, dvs urmând să decideţi în consecinţă”, a spus Petcu. Răspunsul premierului a fost prompt: „Tocmai am decis - o facem, că poate-l întreabă cineva şi domnia sa neavând obligaţia să informeze Guvernul, nu puteam să-l deranjăm. E vară, e cald...”.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici