PC se alătură demersului de suspendare a şefului statului

Preşedintele PC, Daniel Constantin, a anunţat, vineri, la începutul Consiliului Naţional al partidului, că PC a decis să se alăture demersului de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu, considerând că şeful statului a încălcat Constituţia.

22 afișări
Imaginea articolului PC se alătură demersului de suspendare a şefului statului

PC se alătură demersului de suspendare a şefului statului (Imagine: Andreea Balaurea/Mediafax Foto)

Constantin a precizat că Biroul Politic al partidului, întrunit înainte de Consiliul Naţional, a aprobat o hotărâre în acest sens, fiind un "demers normal şi firesc".

"Considerăm că acest demers este făcut pentru că Traian Băsescu a încălcat grav Constituţia, şi nu datorită unori răfuieli personale sau dispute la nivel personal", a mai declarat liderul PC.

Consiliul Naţional al PC şi-a început, vineri, lucrările, pe ordinea de zi aflându-se modificarea Statutului, raportul de activitate al preşedintelui, convocarea unui Congres extraordinar în primăvara anului 2011 şi prezentarea principiilor de guvernare ale PC.

Liderul PSD, Victor Ponta, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că social-democraţii vor declanşa procedura de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu, dacă va promulga Legea pensiilor.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi, că partidul său nu a avut şi nu are vreodată o ezitare să suspende un preşedinte "vădit iresponsabil pe toate planurile" şi că într-adevăr promulgarea unei legi adoptate prin furt dovedit public este un motiv de suspendare a şefului statului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici