PDL: Alistar are decizie definitivă de incompatibilitate cu orice funcţie publică până la 12 august

Purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, a declarat, marţi seară, pentru MEDIAFAX, că Victor Ponta îşi începe cariera de prim-ministru încălcând grav legea prin faptul că Victor Alistar, propus ministru, are decizie definitivă de incompatibilitate cu orice funcţie publică până la 12 august 2012.

198 afișări
Imaginea articolului PDL: Alistar are decizie definitivă de incompatibilitate cu orice funcţie publică până la 12 august

Victor Alistar (Imagine: Bogdan Baraghin/Mediafax Foto)

"Victor Ponta începe cariera de prim-ministru încălcând grav legea pe care tocmai promitea cu glas mieros opiniei publice din România şi oficialilor europeni că o va respecta. Victor Alistar, care e propus ministru de către Victor Ponta, are decizie definitivă de incompatibilitate cu orice funcţie publică până la 12 august 2012, lucru statuat de altfel şi de Curtea Constituţională cu câteva săptămâni în urmă, când a existat tentativa de a-l instala pe Victor Alistar în CSM. Victor Ponta încalcă cu prima sa decizie de prim-ministru desemnat legislaţia anticorupţie", a precizat Voinescu.

Victor Alistar a fost nominalizat ministru delegat la primul-ministru pentru strategii guvernamentale, transparenţă şi relaţii cu societatea civilă, a anunţat premierul desemnat Victor Ponta.

Ponta a spus că Victor Alistar este un tehnocrat şi că nu va mai coordona Transparency International după ce va deveni ministru.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici