Persoanele cu condamnări penale definitive nu pot candida la alegerile prezidenţiale

Persoanele care au suferit condamnări penale definitive nu se pot înscrie la alegerile prezidenţiale, potrivit unei propuneri legislative aprobată marţi de Camera Deputaţilor.

244 afișări
Imaginea articolului Persoanele cu condamnări penale definitive nu pot candida la alegerile prezidenţiale

Persoanele cu condamnări penale definitive nu pot candida la alegerile prezidenţiale

„Nu pot candida persoanele care, la data depunerii candidaturii, au fost condamnate definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, dacă nu a intervenit reabilitarea, amnistia postcondamnatorie sau dezincriminarea”, conform unui amendament al PSD, USR, PNL, UDMR şi grupului minorităţilor naţionale, adoptat de plenul Camerei Deputaţilor.

Proiectul a fost iniţiat în 2017 de Alina Gorghiu.

„Prezenta propunere legislativă vine în întâmpinarea dorinţei legitime a cetăţenilor României de a fi reprezentaţi de persoane fără probleme penale şi astfel de a face un pas înainte în lupta împotriva corupţiei”, arăta Gorghiu în expunerea de motive.

Liderul deputaţilor PNL, Gabriel Andronache, a anunţat că va urma a doua parte a acestui demers legislativ - „Fără condamnaţi penal pentru Parlament”.

Proiectul a fost aprobat cu 223 de voturi „pentru”, unul „împotrivă” şi 22 de abţineri.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins propunerea legislativă în şedinţa din 20 noiembrie 2017, iar Guvernul a susţinut în punctul de vedere transmis că Parlamentul este cel care decide asupra oportunităţii adoptării acesteia.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici