Cehoaica, emoționată, a adresat câteva cuvinte publicului, la finalul partidei, declarând că este pregătită să se retragă și că nu regretă nimic: „Speram să fac un spectacol mai bun astăzi. Dar a fost greu să știu că ar putea fi ultimul meu meci, a fost foarte dificil emoțional. Mulțumesc, New York, pentru acest Grand Slam uimitor. Încă iubesc tenisul, dar viața cu antrenamente, meciuri și deplasări este obositoare. Vreau să petrec mai mult timp cu fiul meu”.
Sportiva este căsătorită cu antrenorul ei, Jiri Vanek, și au împreună un fiu, Petr. Cehoaica a revenit pe teren în martie 2025, după ce a născut primul copil în iulie 2024, și anterior a depășit o operație salvatoare la mâna stângă, necesară după agresiunea unui intrus în 2016. Ea a ajuns și în finala Australian Open 2019.
Kvitova își încheie cariera cu 31 de titluri câștigate, inclusiv două la Wimbledon (2011 și 2014), un titlu la Turneul Campioanelor, șase titluri în Cupa Federaţiei, cu Cehia, și o medalie de bronz la Jocurile Olimpice de la Rio 2016. Ea a acumulat 634 de victorii și 295 de înfrângeri în simplu și peste 37 de milioane de dolari în premii.