Plumb: Am fost informaţi că e decizie comună preşedinte-premier interimar pe salariile demnitarilor

Ministrul Muncii, Rovana Plumb, spune că atât ea, cât şi ministrul Finanţelor şi premierul Ponta au vrut să includă majorarea salariilor demnitarilor în pachetul de legi pentru bugetari, dar că au fost informaţi că există ”o decizie preşedinte-premier interimar de a adopta această măsură mai rapid”.

855 afișări
Imaginea articolului Plumb: Am fost informaţi că e decizie comună preşedinte-premier interimar pe salariile demnitarilor

Plumb: Am fost informaţi că e decizie comună preşedinte-premier interimar pe salariile demnitarilor (Imagine: Liviu Chirica/Mediafax Foto)

”Atât eu, cât şi ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, precum şi premierul Victor Ponta am dorit să includem mărirea salariilor demnitarilor în pachetul mai larg de măriri de venituri pentru toţi bugetarii. Adică, în noua Lege a salarizării. În acelasi timp, am fost informaţi că există o decizie comună a preşedintelui României şi a Prim-ministrului interimar de a adopta această măsură mai rapid. Evident, nu am dorit să contestăm o astfel de decizie. În urma intervenţiei de ieri a domnului consilier prezidenţial, Dan Mihalache, care a infirmat că preşedintele ar fi dorit adoptarea acestei măsuri mai rapid, am constatat în mod evident că am fost în faţa unei neînţelegeri. Prin urmare, vom amâna intrarea în vigoare a acestei măsuri şi vom reveni la planul iniţial - acela de a include această măsura în Legea salarizării”, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, ministrul Rovana Plumb.

Gabriel Oprea a declarat, vineri, că proiectul privind majorarea salariilor demnitarilor a fost făcut de mai mult timp, iar ”ideea a aparţinut Guvernului şi lui Victor Ponta”, el spunând că Ponta şi Iohannis ”s-au pus de acord în principiu”, dar premierul avea rezerve că preşedintele va susţine ordonanţa.

Premierul Victor Ponta a scris, vineri dimineaţă, pe Facebook, că nu a fost de acord cu ordonanţa privind majorarea salariilor demnitarilor, susţinând că acestea vor fi mărite odată cu salariile bugetarilor, urmând să fie emisă o nouă ordonanţă în acest sens.

Joi seară, premierul Victor Ponta a avut o intervenţie telefonică la B1 TV, unde a anunţat că el nu a fost de acord cu această creştere şi că ştia însă că măsura este agreată şi de preşedintele Klaus Iohannis.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici