PNL: Dacă soluţia pentru "Spiru Haret" încalcă legea, va fi moţiune

Partidul Naţional Liberal cere Guvernului şi premierului să ia atitudine faţă de "presiunile politice" ale PSD asupra MECI şi ameninţă cu moţiune simplă şi sesiune parlamentară extraordinară dacă soluţiile adoptate în cazul "Spiru Haret" vor încălca legea sau vor satisface interese "de grup".

68 afișări
Imaginea articolului PNL: Dacă soluţia pentru "Spiru Haret" încalcă legea, va fi moţiune

PNL: Dacă soluţia pentru "Spiru Haret" încalcă legea, va fi moţiune

"PNL constată că această măsură de tip administrativ a fost politizată de Partidul Social Democrat, iar decizia a fost transferată în mod nepermis de la minister la forurile acestei formaţiuni politice. Este inacceptabil ultimatumul dat doamnei ministru Ecaterina Andronescu de a rezolva această situaţie până marţi, astfel încât absolvenţii unor specialităţi neacreditate să nu mai trebuiască să susţină noi examene, după indicaţiile domnilor Geoană, Vanghelie şi Hrebenciuc", se arată în comunicatul PNL.

PNL afirmă că, în acest mod, exigenţele de calitate ale învăţământului românesc sunt subordonate intereselor electorale ale PSD şi a lui Mircea Geoană.

"PSD preferă să încalce legea, din dorinţa de a nu pierde voturile celor care au urmat cursuri neacreditate la Universitatea «Spiru Haret»", se arată în comunicat.

Partidul Naţional Liberal afirmă că sprijină "orice demers de a pune ordine în sistemul de învăţământ superior privat, în sensul respectării unor standarde de calitate".

"PNL cere Guvernului în întregul său şi Primului Ministru Emil Boc să ia atitudine faţă de presiunile politice pe care PSD le face asupra Ministerului Educaţiei şi Învăţământului. PNL avertizează Guvernul că, în cazul în care soluţiile adoptate nu vor fi în concordanţă cu legea sau vor încerca modificarea normelor legale pentru a da satisfacţie unor interese de grup, va depune o moţiune simplă şi va solicita întrunirea unei sesiuni parlamentare extraordinare", se arată în comunicat.

Ecaterina Andronescu a anunţat, joi, că diplomele eliberate de Universitatea "Spiru Haret" şi alte instituţii de învăţământ superior la programele de studii neautorizate sunt nule, dar pot fi validate dacă absolvenţii dau un examen de selecţie, care va putea fi susţinut într-un interval de cinci ani. Absolvenţii programelor de studii şi de la formele de învăţământ neautorizate vor putea să-şi valideze diplomele într-o perioadă de cinci ani, dacă promovează un examen de selecţie şi dacă susţin şi promovează examenul de licenţă într-o universitate cu programul de studii acreditat şi evaluat cu calificativul "grad ridicat de încredere".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici