PNL sărbătoreşte vineri ziua partidului. La evenimente nu este anunţat Crin Antonescu

PNL sărbătoreşte vineri, pe 24 mai, 138 de ani de la înfiinţarea partidului, fiind organizate în judeţul Argeş o serie de evenimente dedicate acestui moment la care este anunţată participarea mai multor lideri PNL, a preşedintelui PC, Daniel Constantin, dar nu şi a preşedintelui PNL, Crin Antonescu.

379 afișări
Imaginea articolului PNL sărbătoreşte vineri ziua partidului. La evenimente nu este anunţat Crin Antonescu

PNL sărbătoreşte vineri ziua partidului. La evenimente nu este anunţat Crin Antonescu (Imagine: Mediafax Foto)

PNL a anunţat pentru vineri o serie de evenimente dedicate împlinirii a 138 de ani de la înfiinţarea Partidului Naţional Liberal.

De la ora 12.30, la Capela Vila Florica, din Ştefăneşti, vor fi comemoraţi fondatorii PNL şi vor fi depuse coroane de flori la mormântul Brătienilor.

"Ulterior, începând cu ora 13.30, urmează să se desfăşoare o conferinţă de presă, care va avea loc la Vila Florica şi la care vor participa vicepreşedinţii PNL Mihai Voicu şi Varujan Vosganian, preşedintele TNL, Florin Alexe, preşedintele PC Daniel Constantin, precum şi preşedintele PNL Argeş, Ion Popa, preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu (PSD) şi liderul deputaţilor PNL, Andrei Gerea. La ora 15.00, la Conacul Goleşti, vor fi ţinute scurte alocuţiuni şi acordate «Premiile Ion I.C. Brătianu pentru excelenţa în carieră». Începând cu ora 15.30, va avea loc un banchet, la care sunt invitaţi preşedinţii organizaţiilor locale ale PNL, consilieri judeţeni şi consilieri locali liberali, precum şi alţi membri marcanţi locali ai partidului, primari şi viceprimari PNL, PSD şi PC, personalităţi ale culturii argeşene", se arată într-un comunicat al PNL remis joi agenţiei MEDIAFAX.

Până la ora transmiterii acestei ştiri, în programul preşedintelui Senatului, Crin Antonescu, este menţionată pentru ziua de vineri participarea în cursul dimineţii la un simpozion, iar de la ora 14.30 va lua parte la ceremonia decernării titlului de Doctor Honoris Causa, Secretarului General NATO, Anders Fogh Rasmussen.

De asemenea, de la ora 15.30 este anunţată participarea liderului PNL la o conferinţă comună cu europarlamentarul PNL Ramona Mănescu şi cu rectorul SNSPA, Alina Bărgăoanu.

În cursul acestei săptămâni, pe reţelele de socializare a fost anunţată pe pagina tinerilor liberali participarea preşedintelui PNL, Crin Antonescu, la evenimentele din Argeş.

În 2012, Antonescu a participat la evenimentele prilejuite de Ziua PNL, când a primit o fotografie în original a lui I. C Brătianu, cu semnătura acestuia din 1920. Anul precedent, PNL anunţa în dimineaţa zilei de 24 mai că "din motive obiective" programul organizat în Bucureşti pentru Ziua Partidului Naţional Liberal se anulează.

În anul 2010, preşedintele PNL a luat parte la evenimentele organizate la Argeş care au culminat cu un marş în centrul Piteştiului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici