Ponta către APCE: Faţă de anul trecut, România este acum o ţară stabilă şi predictibilă

Premierul Victor Ponta a transmis membrilor Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) că România este în prezent o ţară stabilă şi predictibilă, după ce anul trecut era considerată ca fiind lipsită de stabilitate, şi a precizat că sprijină procesul integrare europeană a Republicii Moldova.

378 afișări
Imaginea articolului Ponta către APCE: Faţă de anul trecut, România este acum o ţară stabilă şi predictibilă

Ponta către APCE: Faţă de anul trecut, România este acum o ţară stabilă şi predictibilă (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

"Sunt aici şi pentru a spune că eu cred că România, care anul trecut era o ţară considerată ca fiind fără stabilitate, acum este o ţară foarte stabilă şi predictibilă în regiune şi considerăm că este de datoria noastră să cooperăm cu Consiliul Europei şi Comisia Europeană pentru a găsi cele mai bune soluţii de a întări democraţia, domnia legii şi drepturile omului în toate regiunile", a spus Ponta.

El a afirmat în acest context că asistenţa României poate fi de ajutor şi în ceea ce priveşte Republica Moldova, precizând că autorităţile de la Bucureşti sprijină procesul de integrare europeană a statului vecin.

Premierul Victor Ponta se află, joi, la Strasbourg, pentru întâlniri cu membrii APCE.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici