Ponta: Dacă PNL se răzgândeşte şi revine la guvernare, refacem USL fără să dăm afară UDMR

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că, în situaţia în care PNL se răzgândeşte şi revine la guvernare, el este gata pentru refacerea USL, arătând că acest lucru se va întâmpla fără însă a da afară UDMR de la guvernare.

847 afișări
Imaginea articolului Ponta: Dacă PNL se răzgândeşte şi revine la guvernare, refacem USL fără să dăm afară UDMR

Ponta: Dacă PNL se răzgândeşte şi revine la guvernare, refacem USL fără să dăm afară UDMR

Ponta a spus că PSD a avut 13 miniştri şi rămâne cu 13 miniştri în noul Guvern, ceea ce reprezintă un mesaj către "colegii liberali".

Întrebat ce va face dacă PNL se răzgândeşte şi va reveni la guvernare, Ponta a răspuns: "Sunt gata să refacem USL, pentru că eu cred că e cea mai bună formulă de guvernare".

El a arătat că nu se pune problema de a da UDMR afară de la guvernare în situaţia în care PNL ar decide să revină în Guvern, ci de a respecta ceea ce atât el, cât şi liderul liberal Crin Antonescu au semnat în 2012 cu UDMR.

"Se pune problema să aplicăm ce am semnat şi eu şi Crin Antonescu în 2012 şi anume ca UDMR să fie prezent cu două ministere. Ministerul Culturii - PNL, Mediu - PSD, deci putem reface USL ţinându-ne de cuvânt faţă de UDMR", a spus Ponta.

El a arătat că are un mesaj clar adresat "colegilor PNL" că în orice moment va exista oportunitatea refacerii USL.

"Din punctul meu de vedere, ca premier şi lider PSD, această posibilitate e cea mai bună variantă de guvernare pentru România în perioada care urmează", a mai spus Ponta.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici