Ponta despre eventuala nouă suspendare a lui Băsescu: Nu mai putem lua un asemenea risc pentru ţară

Premierul Victor Ponta a declarat, duminică seară, că nu crede că se mai poate lua decizia suspendării din nou a preşedintelui Traian Băsescu, deoarece ar implica un risc prea mare pentru ţară.

757 afișări
Imaginea articolului Ponta despre eventuala nouă suspendare a lui Băsescu: Nu mai putem lua un asemenea risc pentru ţară

Ponta despre eventuala nouă suspendare a lui Băsescu: Nu mai putem lua un asemenea risc pentru ţară (Imagine: Andreea Alexandru / MediafaxFoto)

Întrebat dacă susţine ideea avansată de Dan Voiculescu privind suspendarea din nou a preşedintelui Băsescu, premierul Ponta a arătat că nu crede că e oportun un astfel de demers.

"Astăzi, când mă întrebaţi, nu cred că mai putem să luăm o asemenea decizie şi un asemenea risc pentru ţară", a declarat Ponta, duminică, la o emisiunea a Realitatea TV.

Victor Ponta a adăugat că, deşi doreşte ca Traian Băsescu să nu mai fie preşedinte, "România trebuie să evite o criză de aceeaşi amploare în viitor".

Primul-ministru a subliniat însă că în 2013 trebuie să aibă loc, cu sprijinul opoziţiei inclusiv, modificarea Constituţiei astfel încât sistemul să nu mai permită acumularea unei atât de mari puteri instituţionale în mâna unui singur om.

Ponta a mai opinat că modificarae Constituţiei ar trebui să prevadă, printre altele, că şefii servicilor de informaţii sunt numiţi de Parlament sau ca şeful DNA şi procurorul general să fie numiţi de Consiliul Superior al Magistraturii.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici