Ponta, despre Schengen: Nu vrem să ajungem în JAI la exercitarea dreptului de veto al Germaniei. Schimbăm strategia privind obiectivele europene

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că intenţia Guvernului este de a nu se ajunge la exercitarea de către Germania a dreptului de veto în Consiliul JAI la discutarea aderării la Schengen, menţionând că Executivul îşi asumă schimbarea strategiei politice privind obiectivele europene ale României.

4263 afișări
Imaginea articolului Ponta, despre Schengen: Nu vrem să ajungem în JAI la exercitarea dreptului de veto al Germaniei. Schimbăm strategia privind obiectivele europene

Ponta, despre Schengen: Nu vrem să ajungem în JAI la exercitarea dreptului de veto al Germaniei. Schimbăm strategia privind obiectivele europene (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

"Am luat act de decizia enunţată de ministrul german de Interne, şi atunci e clar că în Consiliul JAI Germania, dacă va fi obligată, îşi va exercita dreptul de veto. Intenţia noastră este să nu ajungem până la exercitarea dreptului de veto al Germaniei, pentru că nu asta este ideea pe care o urmărim. Intenţia noastră este de a prezenta încă o dată în JAI motivele şi îndeplinirea criteriilor tehnice. Dacă vom obţine de la Germania un punct de vedere clar asupra a ceea ce ar trebui făcut în viitor, e foarte bine, nu vreau să exportăm probleme din România dincolo de graniţe şi în alte consilii", a declarat Ponta, la USL.

Premierul a precizat că obiectivele europene ale României trebuie tratate într-o strategie nouă, cu o "atitudine realistă, pragmatică şi demnă", urmând ca în cadrul Guvernului să fie luată o decizie în ceea ce priveşte dosarul Schengen.

Ponta a susţinut că punctul privind aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen va fi cuprins pe ordinea de zi a Consiliului Jai din această săptămână.

"Poziţia Guvernului şi a USL este o poziţie foarte clară, obiectivele fundamentale ale României de integrare europeană sunt neschimbate. Evident că ne dorim să accedem în spaţiul Schengen, să accedem în spaţiul Euro, să facem parte din Uniunea Bancară, din toate dezvoltările pe plan european. Nu se pune problema de a schimba în vreun fel aceste obiective. Se pune însă problema şi o decizie asumată de a schimba strategia, pentru că în ultimii ani, nu doar în 2012 (...) practic nu s-a mai obţinut nimic din 2005 încoace. Nici nu s-a finalizat Mecanismul de Cooperare şi Verificare, şi nu e că nu s-a finalizat până în 2012 că urma să vină Guvernul USL, nu s-a finalizat de către toate guvernele anterioare. N-am intrat în Schengen şi nu am fost respinşi în 2011, pentru că în 2012 urma să vină USL la putere, a fost un obiectiv ratat de toate puterile şi guvernările. Intrarea în euro şi criteriile de convergenţă sunt într-un trend pozitiv, dar suntem încă departe de a le îndeplini pe toate - în special criteriile de convergenţă reală, nu doar nominală", a susţinut Ponta.

Ponta a fost întrebat cum se va modifica strategia Guvernului în ceea ce priveşte aderarea la Schengen. "În sensul în care până acum - e o strategie pornită chiar de preşedintele Traian Băsescu - orice discuţie a noastră cu un partener european începea cu discuţia despre Schengen. Obsesia naţională Schengen a fost declanşată de preşedintele Băsescu cu speranţa că vom fi primiţi în 2011 şi o să bifeze un succes. A fost un eşec. (...) Ne dorim, rămâne valabilă cererea noastră de intrare în Schengen, dar discuţiile noastre - eu la nivel de prim-ministru, ministrul de Externe la nivelul celorlalţi parteneri ai săi - nu vor mai fi de fiecare dată primul punct Schengenul", a explicat premierul.

Totodată, el a susţinut că în opinia sa Germania îşi va reanaliza permanent poziţia, iar când se va putea lua decizia politică, România va intra în Schengen având în vedere că a îndeplinit condiţionalităţile tehnice.

De asemenea, în ceea ce priveşte declaraţia ministrului de Interne al Germaniei, Ponta a susţinut că a înţeles că este "o problemă legitimă, referitoare la migraţia muncitorilor români, la migraţia reprezentanţilor minorităţii rome".

"Trebuie să lucrăm, poate terminăm cu această ocazie cu minciuna că, dacă îl dăm afară pe Fenechiu, dacă îl punem pe domnul Morar procuror general ... Ministrul de Interne german a fost foarte clar în ceea ce a spus, e o problemă. Trebuie să explicăm şi germanilor, dar trebuie să explicăm şi britanicilor, care nu sunt în Schengen, că nu o să emigreze toată România să ia locurile de muncă ale germanilor sau ale britanicilor şi că putem să lucrăm împreună - şi cu Franţa, care are aceeaşi problemă şi cu alte ţări - pentru a încerca să integrăm mai bine reprezentanţii comunităţii rome", a mai explicat Ponta.

"Cu cât însă ne pârâm noi mai puţin la Berlin şi în alte capitale şi cu cât ne bucurăm mai puţin că moare capra Guvernului USL, că nu a murit a Guvernului USL, a murit şi a Guvernului PDL şi a României în ansamblu, cu atât avem şanse să tratăm mai serios aceste două probleme reliefate de ministrul de Interne german", a precizat premierul.

Ponta a mai fost întrebat care va fi principalul obiectiv al politicii externe, în condiţile în care obiectivul Schengen este cuprins în programul de guvernare cu titulatura de "cel mai important obiectiv de politică externă".

"Capacitatea administrativă de absorţie a fondurilor europene şi capacitatea bugetară de a suporta efectele neregulilor constatate de Comisia Europeană în perioada 2009-2011", a replicat Ponta.

De asemenea, în momentul în care a fost întrebat dacă îşi asumă intrarea în spaţiul Schengen până la finalul mandatului, Ponta a replicat: "Sper că nu vreţi să-mi asum ce va face gvernul Germaniei, eu îmi asum doar că vom face toate eforturile care ţin de noi, dar nu pot să-mi asum eu ceva în numele guvernului Germaniei. Ar fi total neserios acest lucru, aşa cum nici preşedintele nu şi-a asumat ceva în numele guvernului olandez. Doar că a uitat acum cât de supărat era în 2011 şi că spunea că e o decizie nedreaptă. Acum e dreaptă, că nu mai e el la guvernare".

Ministrul de Interne, Radu Stroe, a declarat, luni, că omologul său german "a pierdut ocazia să tacă", arătând că în MAI există o vorbă, respectiv că "trebuie să păstrezi limita legitimei apărări", iar ministrul german "a depăşit limita legitimei apărări".

Întrebat cum comentează anunţul făcut de omologul său german că Germania se va opune intrării României şi Bulgariei în Schengen, ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, a spus că acesta a pierdut ocazia să tacă.

"Domnul ministru de Interne al Germaniei a pierdut ocazia să tacă. Urma să se exprime în JAI, unde putea spune orice. Păcat. În sistemul nostru de activitate specifică Ministerului de Interne există o vorbă: «trebuie să păstrezi limita legitimei apărări». Ministrul a depăşit limita legitimei apărari. Păcat pentru marea Germanie", a declarat Radu Stroe, luni, pentru Realitatea TV.

El a mai spus că România a făcut ceea ce trebuia pentru a intra în Schengen, însă Germania se opune.

"Lăsăm Germania să găsească momentul când va considera ea să ne lase în Schengen", a adăugat Radu Stroe.

Ministrul federal de Interne de la Berlin, Hans-Peter Friedrich, a declarat într-un interviu pentru Spiegel că va opune la Consiliul JAI din 7-8 martie dreptul de veto al Germaniei împotriva aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen.

Hans-Peter Friedrich (CSU) doreşte împiedicarea unei aderări rapide a Bulgariei şi României la spaţiul Schengen şi rdicarea controalelor de graniţă pentru cetăţenii acestora. Dacă în urma votului din cadrului reuniunii miniştrilor de Justiţie şi Afaceri Interne (Consiliul JAI - n.r.) ambele ţări vor fi admise, "intrarea acestora va fi împiedicată prin veto-ul german", a declarat Friedrich în interviul pentru Spiegel, anticipat printr-un rezumat apărut duminică în pagina online a Rheinische Post.

"Chiar şi considerarea aderării parţiale, adică intrarea cu aeroporturile şi porturile maritime, este scoasă de la masa discuţiilor", a completat ministrul german.

"Extinderea spaţiului Schengen va fi acceptată de către cetăţenii noştri numai în condiţiile în care sunt asigurate premisele de bază", a spus Friedrich. "În momentul de faţă nu este cazul", a adăugat el.

Ministrul de Externe Titus Corlăţean a declarat că nu consideră poziţia exprimată de ministrul federal de Interne, Hans-Peter Friedrich, privind opoziţia pentru aderarea la Schengen a României ca fiind a Germaniei, ci "a unei părţi din guvernul creştin-democrat" din PPE, din care face parte şi PDL.

"În primul rând, nu mă surprinde poziţia ministrului de Interne al Germaniei. Nu aş spune al Germaniei, ci o parte a guvernului creştin-democrat, din PPE, din care face parte şi PDL", a declarat Corlăţean duminică seară.

Premierul Victor Ponta a declarat, duminică seară, că nu are nimic de reproşat Germaniei cu privire la aderarea la Schengen, ci celor din România care "înjură şi vorbesc de rău România" pe la Bruxelles şi Berlin şi "se bucură că ne scufundăm după ce au dat găuri în barcă".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici