Ponta: E nevoie de o persoană cu notorietate pentru prezidenţiale, poate fi şi domnul Diaconu

USD va desemna drept candidat la alegerile prezidenţiale o persoană cu notorietate, iar printre aceste persoane, conform ultimelor sondaje publice, poate fi şi Mircea Diaconu, a declarat liderul PSD, Victor Ponta, precizând acest scenariu ca variantă în care nu ar candida chiar el la Preşedinţie.

978 afișări
Imaginea articolului Ponta: E nevoie de o persoană cu notorietate pentru prezidenţiale, poate fi şi domnul Diaconu

Mircea Diaconu (Imagine: Razvan Chirita/ Mediafax Foto)

"Eu mi-aş dori să fiu prim-ministru până în 2016, dar un prim-ministru nu poate să fie cu adevărat de succes în patru ani cu un preşedinte care totodeauna, în loc să îl ajute, îl încurcă, îi bagă beţe în roate şi cu care se luptă continuu. Dacă vom găsi un candidat care să şi câştige, nu doar să fie un partener loial, eu îl voi susţine pe acel candidat al nostru, al PSD-UNPR-PC. Dacă nu există o altă variantă cu şanse de câştig, atunci, cu toată energia pe care o am şi toate cunoştinţele, voi candida eu", a spus Ponta la România TV.

TITLURILE ZILEI

Întrebat care sunt numele de pe lista de posibili candidaţi la Preşedinţie, Ponta a reiterat că este suficient să fie analizate ultimele sondaje publice pentru a se constata că nu sunt multe persoane cu notorietate, nominalizându-i din nou în acest sens pe Mugur Isărescu, Sorin Oprescu şi Călin Popescu Tăriceanu, dar completând lista şi cu fostul liberal Mircea Diaconu, candidat independent la europarlamentare, ca persoană care îndeplineşte criteriul de notorietate.

"Nu putem să scoatem pe cineva din pălărie, ci cineva care are o notorietate suficient de mare . Nu ştiu, poate fi domnul Diaconu, poate fi oricum un personaj pe care nu ai nevoie să-l faci cunoscut", a spus Ponta.

Întrebat dacă Mircea Diaconu poate candida astfel din partea PSD, Ponta a răspuns că nu exclude aşa ceva, adăugând însă că vrea să precizeze că nu a avut nicio discuţie în acest sens cu Diaconu, care corespunde însă unui astfel de profil de candidat cu notorietate.

El a adăugat că îşi propusese să anunţe un candidat pentru Preşedinţie mai aproape de data de 25 mai, nu în luna septembrie, crezând în refacerea USL, proiect ale căruia şanse s-au redus însă acum la minimum.

Joi, Ponta, a declarat că Congresul PSD la care se va desemna candidatul partidului la prezidenţiale va avea loc probabil în septembrie.

Congresul PSD în care va fi stabilit candidatul susţinut de partid la alegerile prezidenţiale ar putea fi convocat în zilele de 6 şi 7 septembrie, au precizat, joi, pentru MEDIAFAX, surse participante la şedinţa CExN al PSD, unde s-a decis această dată.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici