- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Ponta: În Europa nu există regiuni pe criterii etnice
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a afirmat, sâmbătă, la Buşteni, că în Europa nu se fac regiuni pe criterii etnice, el susţinând încă o dată că PSD se va opune proiectului de regionalizare, aşa cum a fost acesta propus de UDMR.
Ponta: În Europa nu există regiuni pe criterii etnice (Imagine: Mediafax Foto)
"În Europa, regiunile nu se fac pe criterii etnice. Ideea de bază a Europei este tocmai aceea de a nu avea criterii etnice şi naţionale, ci de a avea criterii de dezvoltare şi de coeziune. Să încercăm să avem regiuni cât mai echilibrate între ele", a afirmat Victor Ponta, într-o conferinţă de presă susţinută sâmbătă, la Buşteni, judeţul Prahova.
Ponta a precizat, încă o dată, că PSD se va opune proiectului de regionalizare elaborat de UDMR, proiect de lege care a trecut prin aprobare tacită de Senat şi care se află în dezbatere la Camera Deputaţilor.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Biden și Trump se întorc în „ring”, înainte de alegeri. Biden se declară „fericit” să dezbată din nou cu fostul președinte al SUA
-
Joe Biden, declaraţie şocantă: M-am gândit la sinucidere când mi-a murit prima soţie
-
Economia României tuşeşte. Execuţia bugetului general consolidat în primele 3 luni s-a încheiat cu un deficit de 2,06% din PIB
-
Păcănelele, greu de „ucis”! USR acuză PSD că a minţit când a promis eliminarea lor până la finalul lunii
El a spus că discursul UDMR este "un discurs al anilor '50". Cât despre discursul PSD pe subiectul regionalizării, liderul social-democrat a spus că nu este vorba despre un discurs naţionalist, ci de unul european.
În ce priveşte felul în care ar trebui organizate regiunile, Victor Ponta a spus că PSD consideră că este nevoie de un consiliu al fiecărei regiuni, cu un preşedinte de regiune şi ca fiecare regiune să aibă personalitate juridică, lucru care i-ar permite să interacţioneze direct cu autorităţile europene pentru accesarea fondurilor de dezvoltare.
Liderul social-democrat a mai spus că o sută de oameni din administraţia centrală ar putea "să dispară" odată cu înfiinţarea regiunilor şi cu organizarea lor după modelul susţinut de PSD, iar aceşti oameni, sau chiar mai puţini decât o sută, s-ar putea regăsi în structurile de la nivel regional.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO