Ponta: Moţiunea de cenzură va fi depusă la scurt timp după Congresul partidului

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat duminică la Deva că, la scurt timp după Congresul partidului care va avea loc la jumătatea lunii octombrie, va fi depusă moţiunea de cenzură pentru înlăturarea "Guvernului condus de Băsescu-Boc".

21 afișări
Imaginea articolului Ponta: Moţiunea de cenzură va fi depusă la scurt timp după Congresul partidului

Ponta: Moţiunea de cenzură va fi depusă la scurt timp după Congresul partidului (Imagine: Andreea Alexandru/Mediafax Foto)

Ponta a anunţat, la Conferinţa Judeţeană de alegeri a PSD Hunedoara, că după Congresul partidului, care va avea loc la jumătatea lunii octombrie, va fi depusă moţiunea de cenzură, care va fi redactată astfel încât cel puţin 236 de parlamentari să fie de acord cu ea.

"Sperăm că la moţiunea de cenzură Guvernul condus de Băsescu-Boc să fie înlăturat de la putere", a adăugat Ponta.

Victor Ponta a criticat din nou actuala guvernare, menţionând reducerea cu 25 la sută a salariilor bugetarilor.

"Ce s-a întâmplat dacă salariile bugetarilor au fost reduse? Nimic bun. Acum, vor să scadă şi pensiile, pentru că pensionarii nu sunt de acord cu ei, la fel cum au procedat şi cu salariile bugetarilor", a spus Victor Ponta, în faţa celor aproximatv 570 de delegaţi care participă la Conferinţa Judeţeană.

În acelaşi timp, Ponta le-a cerut social-democraţilor hunedoreni să câştige alegerile din Colegiul numărul 3 Hunedoara, post rămas vacant în urma decesului deputatului Ioan Timiş.

"Nu veţi avea nicio scuză dacă veţi pierde alegerile în Colegiul 3. Gândiţi-vă cât de greu ne este să mai convingem un deputat sau un senator să vină alături de noi la moţiunea de cenzură. De aceea este nevoie de încă un deputat ales", a spus Ponta.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici