Ponta: Să faci campanie împotriva României mi se pare un gest absolut incalificabil, josnic

Premierul Victor Ponta consideră că prin declaraţia referitoare la Schengen Traian Băsescu face campanie împotriva României şi cataloghează gestul acestuia drept "incalificabil, josnic" şi "un semn de maximă iresponsabilitate".

985 afișări
Imaginea articolului Ponta: Să faci campanie împotriva României mi se pare un gest absolut incalificabil, josnic

Ponta: Să faci campanie împotriva României mi se pare un gest absolut incalificabil, josnic (Imagine: razvan Chirita / MediafaxFoto)

"Domnul preşedinte, în propaganda sa politică, totuşi îşi bate joc de România. E greu de găsit un om mai iresponsabil. Am înţeles că dânsul face campanie împotriva USL, e dreptul lui, deşi, sigur, preşedintele nu ar trebui să facă campanie, dar să faci campanie împotriva României mi se pare un gest absolut incalificabil, josnic, din partea domnului Băsescu", a declarat Victor Ponta la Târgu Jiu.

Ponta susţine că problema privind aderarea României la Schengen nu a fost pusă pe agenda JAI din acest an "tocmai la cererea domnului Băsescu".

"El a cerut să nu fim primiţi în Schengen, sperând probabil, nu ştiu, că o să pierdem alegerile. Am discutat foarte clar, şi la primul consiliu JAI de anul viitor, şi intrarea României şi Bulgariei, întâi cu frontierele aeriene şi maritime, şi apoi şi cele terestre, va fi în ordinea de zi şi dacă domnul Băsescu nu se mai opune o să şi intrăm în Schengen. E absolut josnic ca tu să faci propagandă împotriva ţării sale", a afirmat Ponta.

În opinia premierului, Traian Băsescu vrea "să moară capra românilor numai să nu se spună că a reuşit Guvernul să deblocheze fondurile pe care le blocase Guvernul Boc".

"Vreau să spun de la început o mare minciună pe care a spus-o domnul Băsescu ieri (n.r. - miercuri), că toată lumea va pierde 25%. Nu! România pierde din cauza Guvernului Boc şi a lui Băsescu 25% din banii alocaţi pe POSDRU, dar, după aceea, cu audit la fiecare program în parte, şi numai cei care au încălcat regulile pierd banii. Cei care au respectat toate regulile nu pierd niciun ban din program. (...). Să faci în calitate de preşedinte campanie împotriva intrării României în Schengen, împotriva deblocării fondurilor europene, mi se pare un semn de maximă iresponsabilitate. Nu ştiu ce are în minte domnul Băsescu de luptă împotriva României doar pentru că România nu-l mai vrea pe el", a mai declarat Victor Ponta.

Cine te reprezintă? Află totul despre politicienii aflaţi în funcţii publice!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici