Ponta: Schimbarea lui Băsescu ar fi un pas înainte, aşa cum a fost schimbarea lui Berlusconi în Italia

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a susţinut joi că suspendarea din funcţie a preşedintelui Băsescu ar fi benefică pentru România şi că, în opinia sa, varianta de după suspendare va fi Titus Corlăţean preşedinte interimar, Crin Antonescu preşedinte ales, iar Guvernul va fi format de USL.

342 afișări
Imaginea articolului Ponta: Schimbarea lui Băsescu ar fi un pas înainte, aşa cum a fost schimbarea lui Berlusconi în Italia

Victor Ponta (Imagine: Andreea Alexandru/Mediafax Foto)

"În Italia, o ţară la fel de tulburată ca şi România de criză, schimbarea lui Berlusconi a fost un lucru bun. Ca să nu fiu acuzat că vorbesc doar de Italia şi de un guvern de dreapta, cred că şi în Spania, unde a fost un guvern de stânga, primul-ministru Zapatero, faptul că domnia sa a mers la alegeri, s-a schimbat şi a apărut un nou prim-ministru este un lucru bun. Cred că în Grecia, un prim-ministru pe care îl admir personal şi pe care îl consider în continuare un prieten a demisionat şi s-a numit un nou guvern, a fost un lucru bun. Înţeleg că numai în România trebuie să stăm cu domnul Băsescu până trece criza. Vă anunţ eu: criza nu va trece în România în următorii ani, deci nu mai avem nevoie să-l schimbăm pe domnul Băsescu cât va fi criză şi nu avem voie să ieşim din criză că nu pleacă Băsescu", a declarat Victor Ponta.

El fusese întrebat dacă suspendarea preşedintelui din funcţie nu reprezintă un risc pentru stabilitatea politică şi economică.

"Din păcate, preşedintele Italiei, în spiritul Constituţiei, nu taie pensii şi salarii şi nu spune pe ce îşi angajează răspunderea Guvernul, regele Spaniei nici atât nu face acest lucru şi îl admir pentru asta şi nici preşedintele Greciei. În România nu avem prim-ministru. Îl avem pe domnul Băsescu, care face tot, şi atunci sigur că schimbarea domnului Băsescu ar fi un pas înainte, aşa cum a fost schimbarea lui Berlusconi în Italia", a continuat Ponta.


În opinia sa, varianta de lucru după suspendarea preşedintelui va fi: Titus Corlăţean preşedinte interimar, Crin Antonescu preşedinte ales democratic al României şi un guvern USL.

"Dar până atunci ne păstrăm propunerea pe care i-am înaintat-o preşedintelui Băsescu în luna iunie, când ne-am văztut la Cotroceni - un guvern de tehnocraţi care să pregătească în mod corect alegerile -, nu cu Igaş şi Ialomiţianu, şi care să nu asume în numele României tot felul de datorii şi de proiecte pur politice de genul PNDI, bani pentru Cluj şi alte lucruri de acest gen", a mai spus liderul PSD.

De asemenea, el a spus că, dacă preşedintele Băsescu ar fi suspendat, România ar avea de câştigat, nu USL.

"Pentru USL poate că ar fi mai bine să fie (alegeri - n.r.) în noiembrie, pentru că lucrurile se vor înrăutăţi în România", a conchis Victor Ponta.

Liderii USL au anunţat luni că au decis declanşarea procedurii de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici