Ponta şi Antonescu şi-au fixat ca prioritate externă în 2012 o vizită politică în SUA

Liderii USL Victor Ponta şi Crin Antonescu şi-au fixat ca priorităţi externe pentru anul 2012 o vizită politică în SUA şi una la Bruxelles, obiectivele pentru primul semestru fiind alte două vizite, una în Danemarca şi alta în Olanda.

252 afișări
Imaginea articolului Ponta şi Antonescu şi-au fixat ca prioritate externă în 2012 o vizită politică în SUA

Crin Antonescu şi Victor Ponta (Imagine: Liviu Chirica/Mediafax foto)

"Probabil că vom merge şi în SUA pentru a avea o întâlnire politică. (...) Pentru semestrul acesta priorităţile sunt Danemarca şi Olanda, pentru tot anul priorităţile sunt Bruxelles şi o vizită probabil în SUA", a spus luni preşedintele PSD Victor Ponta.

El a precizat că, împreună cu Antonescu, va merge săptămâna viitoare la Strasbourg, unde se alege noul preşedinte al Parlamentului European, care este membru al Partidului Social-Democrat german.

"Vom merge împreună pentru a discuta cu grupurile social-democrat şi liberal. Suntem invitaţi amândoi", a spus Ponta.

Liderul PSD a spus că cea mai importantă pentru acest semestru este o discuţie cu Guvernul de la Copenhaga, având în vedere faptul că preşedinţia UE este deţinută de un prim-ministru social-democrat, şi o discuţie cu Guvernul din Olanda, unde prim-ministrul este membru la partidului liberal.

Ponta a spus că USL îşi propune pentru 2012 să desfăşoare un set de acţiuni externe prin care să se angajeze că va implementa în continuare politica anticorupţie, că va asigura independenţa reală a structurilor actuale ANI şi DNA, că va pune în practică politici publice astfel încât România să intre în Schengen şi să se ridice MCV.

Fostul preşedinte al PSD Mircea Geoană, fost preşedinte al Senatului, a făcut o vizită în SUA spre finalul anului trecut. Reprezentanţii PSD i-au reproşat ulterior că s-a prezentat în acea vizită ca fiind liderul opoziţiei din România.

Geoană a replicat că liderii USL Antonescu şi Ponta au intenţionat să facă o vizită în SUA, dar au folosit "canale paralele", prin Viorel Hrebenciuc, aceste metode "deranjând" în Statele Unite.

Pe de altă parte, Antonescu şi Ponta anunţau că vor face în 2012 o vizită în SUA.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici